Vara aceasta am pariat pe Maramureș și nu ne-a părut rău. Am „gustat” câte ceva din toate: din tradiții, din arhitectură, din peisaje, din gastronomie, din tihnă… Ne-am simțit deosebit de bine și ne-a plăcut mai tot: locurile, oamenii, mâncarea și horinca.
În articolul precedent v-am povestit despre locul nostru de cazare, Grădina lu’ Ion. Ei bine, în după-amiaza sosirii noastre am dorit să facem o scurtă plimbare (că drumeție nu îi pot zice), iar Ionuț ne-a recomandat să o luăm în sus de la pensiune, pe strada Valea Vinului.
Valea Vinului – cu un loc de cazare fabulos
Așa am făcut. În timp ce ne bucuram de aerul curat și de verdele de Maramureș, iar eu mai fotografiam ocazional câte o casă simplă sau câte o vacă ce păștea, am intrat în vorbă cu niște oameni de-ai locului, care trebăluiau pe lângă casă. Am fost uimită de cât de prietenoși și deschiși erau oamenii. Cum ne povesteau despre te miri ce… Majoritatea au copiii plecați la studii sau muncă la Cluj-Napoca, uneori Baia Mare. Am schimbat impresii, lucru pe care nu îl fac prea des – eu fiind, de fapt, destul de introvertită.
Și tot așa, pe drum, am întâlnit și pe cineva care efectiv ne-a invitat să îi vedem casa nou construită, despre care am aflat ulterior că este un loc de cazare. Noi am făcut greșeala de a pleca la drum fără apă, iar în momentul în care am dat de acest om, eram deja leșinați de sete. Bineînțeles că el ne-a oferit atât apă, cât și bere rece, ba chiar ne-am așezat pe terasa casei nou ridicate și am povestit acolo vreo o oră, cu el și cu fiul său. Conversația a fost foarte, foarte plăcută și interesantă. Și evident că nu au acceptat să le plătim băuturile…
Întâlnisem, fără să fi planificat, proprietarul unuia dintre cele mai faine locuri de cazare din zonă. Este vorba despre cei doi fii ai domnului care ne-a cules de pe uliță: unul dintre ei închiriază, în regim hotelier, o casă maramureșeană tradițională veche de 120 de ani, respectiv un dom cu pereți parțial transparenți, cu vedere spre Munții Rodnei și la… stele, iar celălalt (cel care era atunci acolo) numai ce a terminat de construit o casă din lemn, în formă de A.
Pe când eram noi acolo, aceasta nici nu apăruse încă pe Airbnb: se lucra la mobilare și la ultimele detalii. Am avut bucuria de a putea vedea acest loc încă înainte de a fi pe piață. Cele trei locuri de cazare sunt dispuse una lângă cealaltă, sunt foarte diferite, și toate minunate! Vederea de aici este absolut pitorească, iar la finalul șederii, noi am prins și un curcubeu. Cel mai frumos este, însă – cred – să privești de aici stelele!
*Cele trei locuri de cazare le găsiți aici: Casa Valea Vinului * Domul Valea Vinului * Cabana în formă de „A”
Celebra Mocăniță a Maramureșului
Nu, nu am fost cu Mocănița, pentru că drumul durează multe ore, iar noi nu am putut „consuma” acum o jumătate de zi cu asta, din cele două pe care le-am petrecut în Maramureș. Așa că am decis să mergem să o vedem doar, și să ne plimbăm cu ea cu o altă ocazie, căci credem că merită cu adevărat. Am reușit să descoperim – parțial planificat, dar și cu un pic de noroc – un loc perfect, „cu view la Mocăniță” (cum a zis Alin). Am trecut peste un mic pod din lemn din Vișeul de Sus și am ajuns chiar la șine:
Mocănița a trecut pe lângă noi aproape de tot și foarte molcom, iar noi am rămas absolut impresionați. Arată adorabil! Oamenii din vagoane păreau foarte fericiți, zâmbeau larg și ne-au făcut cu mâna. Data viitoare ne cumpărăm și noi un bilet!
Mănăstirile din Maramureș
Pe drum, am oprit la mai multe mănăstiri și majoritatea ne-au impresionat. O arhitectură superbă, totul foarte îngrijit, flori cu duiumul și multă liniște. Și mai ales… ce panoramă au unele!
Mi-a plăcut tot: porțile specific maramureșene, turnurile cu clopotniță, bisericile lor, chiliile călugărilor… Mi-au plăcut și magazinele, din care chiar am vrut să mai cumpăr niște coliere din mărgele realizate de măicuițe, și poate și niște produse naturiste, dar în unele dintre magazine era super aglomerat, așa că am renunțat la idee.
Satul Breb și Poiana Creasta Cocoșului
Am citit eu pe internet că Breb este cel mai bine conservat sat din Maramureș, iar asta trebuia să vedem, nu se putea rata așa ceva! Case autentice, bine păstrate, majoritatea îngrijite, și o liniște cum rar găsești.
Dar nici semnal la telefon nu aveam. :)) Mașina am abandonat-o foarte curând, căci drumul era mult prea denivelat. Am continuat pe jos și țelul nostru era să ajungem la Poiana Creasta Cocoșului, un loc care se regăsea de asemenea pe lista mea de recomandări culese de pe te miri unde.
Aici am dorit să mâncăm de prânz, și așa a și fost, deși era o zi de luni și locul acesta de cazare cu căsuțe tradiționale autentice era semi-părăsit. Turiștii veniți peste weekend plecaseră. Locul era „păzit” de o localnică absolut adorabilă, o moroșancă adevărată, care nu ne-a lăsat să murim de foame: ne-a întrebat oare ce am fi vrut noi să mâncăm, căci ea ne poate oferi doar ciorbă de fasole. Ciorbă de fasole să fie, am zis, perfect!
Se face că gătise pentru niște muncitori, care mâncau chiar atunci, la o altă masă. „Lucrează acia sus, la furca drumului”, a zis doamna. Într-adevăr, văzusem un șantier chiar acolo unde coborâsem de pe drumul principal, spre Breb. Doamna aceasta minunată a gătit ciorbă de fasole pentru acești muncitori. Și a fost cea mai bună ciorbă de fasole pe care am mâncat-o vreodată. Ne-a spus că pâinea ce o face acum nu e gata încă, dar ne poate oferi pâine cu ou rămasă de la mic dejun, o fi bine oare? Perfect, am zis!
Totul a fost delicios, smântâna a fost tot de casă, densă și grasă, ca untul de tare. O experiență mai gourmet nici că am fi putut avea. Am și stat un pic de vorbă și a fost o plăcere să ascultăm graiul ei și să aflăm mai multe despre Poiana Creasta Cocoșului și despre Breb. Zâmbea larg, non-stop, era plină de viață femeia! Adorabil loc, exact ceea ce trebuie să se facă în România în materie de turism. Jos pălăria pentru implicarea atât de serioasă a localnicilor în turism!
În Breb am mai aruncat un ochi și peste atelierul de porți maramureșene (și alte produse din lemn) a meșterului popular Ioan Petric. Aici am aflat câte ceva despre porțile acestea care pot costa mii de euro și am cumpărat miere cu tot cu fagure.
Un sat adorabil, de care pe bună dreptate s-a îndrăgostit și prințul Charles. El deține aici trei case tradiționale, reunite sub denumirea Breb 333. Sunt administrate de Fundația Mihai Eminescu Trust, care se ocupă de restaurarea și păstrarea patrimoniului cultural din Transilvania și Maramureș. Sunt case de oaspeți, deci pot fi închiriate (vezi ultima poză din galeria de mai jos).
La Breb cred că este de vis și vara, și iarna. Noi am stat foarte puțin, dar pentru cine vine peste weekend sau mai mult, împreună cu localnicii sunt organizate tot felul de activități. Toate una și una, exact ce trebuie: drumeții în zonă, picnicuri în natură, focuri de tabără, plimbări cu căruța prin sat, escaladarea Munților Gutâi, vizitarea meșterilor populari din sat. Turiștii sunt invitați inclusiv să vadă cum este să tai lemne, să frămânți aluat pentru pâine sau cozonac ș.a.m.d.
Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești
Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești a fost un alt loc care m-a lăsat cu gura căscată, iar motivul a fost tot o localnică extraordinară, care ne-a fost ghid. Treceam pe acolo cu mașina și am văzut pe Google Maps că în sat există un mic muzeu. Na, dară, hai să oprim, i-am zis lui Alin. El nici măcar nu a intrat cu mine, s-a dus la magazin să cumpere țigări și apă.
În poartă stătea o moroșancă ce m-a luat în primire imediat: mi-a spus că deși muzeul este mic, turul este ghidat. Este vorba, de fapt, despre o casă și curtea sa. A rămas în urma unei doamne ce a locuit aici, care a dorit ca după moartea sa, locuința sa să fie transformată într-un mic muzeu.
Chiar nu știu cum să vă povestesc, dar discursul acestei moroșence deosebit de simpatice, felul în care rostea cuvintele, stilul ei, dedicarea sa m-au lăsat mască. Fără ea ghid, nu aș fi văzut decât o casă plină de diverse obiecte vechi. Ea a însuflețit toată casa și mi-a spus o mulțime de lucruri de care habar nu aveam. Părea născută pentru a fi ghid aici, i se potrivea ca o mănușă! La final am rugat-o să repete prezentarea pentru Alin, și bineînțeles că a acceptat. I-am spus că nu poate rata așa ceva. Și nici voi nu puteți rata acest mic muzeu, dacă vă aflați în Maramureș.
***
Cum spuneam în articolul anterior, am făcut un pic de research înainte de a porni la drum, cu toate acestea au existat câteva lucruri pe care le-am descoperit întâmplător, la fața locului. De regulă, Alin este cel care conduce, iar eu mai arunc – din când în când – câte un ochi pe Google Maps. Dacă văd că urmează să trecem pe lângă ceva interesant, oprim și vedem despre ce este vorba.
Așa am descoperit muzeul de mai devreme și așa am descoperit și un izvor de apă minerală borcut, cu apă foarte delicioasă. Am umplut toate sticlele ce le aveam la noi și apoi am tot băut această apă pe drum. Mie mi se părea că seamănă foarte bine la gust cu apa minerală de la Buziaș. Izvorul se află nu departe de Mănăstirea Bârsana. Un punct de reper ar fi Casele de Vacanță Luca & Vicențiu, imediat după ce treceți de acestea (venind dinspre Bârsana), izvorul este pe stânga.
Ne-a plăcut în Maramureș. În ziua în care am plecat, am fi vrut să mai ajungem la Borșa, însă era foarte înnorat, așa că am renunțat. Va trebui, neapărat, să revenim aici. Pentru Maramureș ai nevoie cel puțin de o săptămână întreagă. Și nu numai pentru peisaje, ci mai ales pentru oameni și pentru tradiții! Este, cu adevărat, un loc fabulos, care încă nu este „exploatat” la adevărata sa valoare. Sau poate că este mai bine așa…
Stăteam așa și mă gândeam, că… Normal că în Maramureșul nu-i place oricui. Pentru a te simți bine aici, trebuie să fii de un anumit fel. Dacă ești obișnuit doar cu all inclusive-urile din Turcia sau Egipt, sau doar cu city break-urile de prin marile capitale ale Europei – și asta este cam tot ceea ce îți poți imagina – se prea poate că nu vei găsi nimic fain în Maramureș. Au fost oameni care ne-au spus: vai, nu mergeți acolo, nu aveți ce face nimic acolo, veți fi dezamăgiți!
În locuri ca acestea trebuie să fii deschis. Trebuie să poți aprecia arhitectura locului. Să știi să admiri grădina de flori a unei familii. Să observi pisica ce stă în fereastra cu vopsea scorojită. Să te poți uita în privirea, de altfel foarte inteligentă, a unei vaci. Să interacționezi cu oamenii, care sunt atât, dar atât de autentici! Să observi satul tradițional maramureșean, deseori deloc schimbat. Să observi că femeile încă mai poartă, toate, fustele maramureșene. Să observi cum aici încă se mai stă la taclale în fața caselor, pe bănci…
Trebuie să vii cu inima deschisă într-un loc ca acesta.
***Alte locuri de cazare care ne-au fost recomandate și unde am fi dorit să ajungem măcar pentru o masă sau o cafea, dar nu am ajuns, din păcate: Soare-n Maramureș (Budești) * Iz de Maramureș (Surdești) * Magnolia Resort (Vișeu de Sus)