Maramureșul este una dintre cele mai fascinante regiuni ale României. Cele două-trei zile petrecute acolo în luna iunie ne-au încărcat bateriile cum nu am fi crezut. Ne-am simțit deosebit de bine și ne-a plăcut cam tot – locurile vizitate, oamenii întâlniți, mâncarea locală. Este adevărat, însă, că pentru asta am adunat niște informații mai din timp…
Vă spun un secret: ori de câte ori văd, pe internet, vreo recomandare de la cineva în gusturile căruia am încredere, salvez informația. Pe loc! Am foldere pe țări, respectiv pe regiuni și orașe ale României, astfel că atunci când am luat-o spre Maramureș, știam destul de clar unde vrem să ajungem, ce vrem să facem acolo, unde să mâncăm, unde să ne cazăm. Sigur că ne-am mai abătut de la plan și am mai avut parte și de surprize, iar pentru asta ai nevoie de noroc – iar noi am avut, de data aceasta. Maramureș, nota 10!
Da, știu. Am zis că nu o să mai promovez turismul din România. Și totuși, în luna iunie am decis să petrecem câteva zile de concediu în țară. De fapt, ne-am consumat mare parte din concediu rezolvând diverse probleme la Timișoara, probleme ce nu mai sufereau amânare, și apoi ne-au mai rămas doar câteva zile pentru a ne mai și relaxa. Atunci am decis să vizităm Maramureșul, unde eu am mai fost cândva în Cretacic, însă Alin nu a fost niciodată.
Ce poți face în două-trei zile, în Maramureș?
Destul de multe! Și am mai făcut câte ceva și pe drum. Am pornit de acasă în ziua 1 și am oprit la Oradea, unde am vizitat o persoană dragă. În plus, am făcut un stop și la Carei, pentru cină. Am înnoptat la Satu Mare. În ziua 2 și 3 am vizitat locuri din Maramureș, iar în ziua 4 am pornit spre casă și am oprit la Turda, pentru un pic de salină. Așadar, în Maramureș am petrecut, de fapt, doar două zile pline. Deși am făcut foarte multe în aceste zile, mi s-a părut puțin – în sensul că merită să petreci aici cel puțin o săptămână. Astfel că avem în plan să mai revenim!
Peisajele m-au fascinat de cum am intrat în Maramureș. Bineînțeles că la prima oprire într-o parcare (mă rog, un fel de parcare) cu panoramă m-am și enervat groaznic. Sper să vină odată și vremurile în care nu vom mai vedea gunoaie aruncate pe marginea drumului – și sper ca asta să se întâmple încă în timpul vieții mele!
Cimitirul Vesel de la Săpânța
Prima noastră oprire și poate cel mai renumit loc din Maramureș, unde am constatat – cu mare uimire – că până și în anul pandemic 2021 era plin de turiști străini! Locul este fascinant, însă noi nu am petrecut mult timp aici, pentru că era chiar prânzul și era un soare dogorâtor.
Multitudinea de produse artizanale care se vindeau pe strada care ducea spre cimitir m-a dat pe spate! Am făcut o mulțime de cumpărături, mi-am luat traistă vintage (despre care am aflat ulterior că este una de Bistrița), șorț maramureșean, din mătase veche, colier cu mărgele á la Maramureș… Eh, ce n-am mai luat! Și, desigur, nu am sărit peste pălinca de Maramu’: horincă tare și foarte aromată, în sticlă pictată manual de un artist – îl găsiți chiar în parcare. Vedeți că are horincă chiar bună!
Memorialul de la Sighet
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetu Marmației a fost următorul nostru loc de bifat, de pe listă. Ne-a rupt! O clădire fascinantă, cu un trecut sumbru de tot… Sală după sală, ceea ce vedeam expus ne îngrozea tot mai mult. Aproape că-ți pierzi încrederea în umanitate. Dar apoi te gândești că pe lângă atâta rău, în lume există și mult bine… Și că nu trebuie să îți pierzi, niciodată, speranța.
Camerele de detenție… cele de tortură… documente, fotografii, și … obiecte. Inimioară realizată din coadă de periuță de dinți; riglă de calcul lucrată în os de un deținut politic de la Canal; scrisoare trimisă familiei de către un deținut, prin intermediul unui coleg eliberat între timp, scrisoare scrisă pe o bucată de cârpă; ciorap adus acasă din închisoare, cârpit de nenumărate ori; cărticică sculptată în gresie de către un elev deținut; cuțit fabricat din sârmă groasă, de către deținuți; ia ce i-a aparținut Elisabetei Rizea; mileuri confecționate cu ajutorul paielor de mătură, în închisoare. În detenție, oamenii aceștia au devenit creativi de nevoie – sau pentru a se mai consola cu ceva frumos. Foarte dureros de privit aceste obiecte. Obiecte care stau mărturie unor vremuri pe care am vrea să le uităm, căci sunt amintiri dureroase. Dar pe care NU avem voie să le uităm!
Casa Iurca de Călinești din Sighet
Această pensiune-restaurant reprezintă o destinație în sine, iar când am ajuns la Sighet, noi știam că aici vom mânca de prânz. Afacerea aparține, din câte am înțeles, unui mare olar din Baia Sprie, Dan Leș. Clădirea pensiunii și a restaurantului, respectiv curtea sunt de o mare frumusețe. Am mâncat bine, într-o atmosferă foarte autentică.
Am ales o plăcintă cu brânză, care a fost delicioasă! Și noroc că ne-a atras atenția ospătarul că este vorba de o plăcintă de un kilogram, altfel noi ne-am fi gândit să cerem câte o plăcintă pentru fiecare. Chiar și așa, că am luat una singură, nu am reușit să o terminăm. Așa că, din păcate, nu am mai avut loc în stomac pentru înghețata artizanală a locului… De aici am luat-o spre cazarea noastră. Cu niște plăcintă la pachet!
Grădina lu’ Ion din Vișeu de Sus
O cazare mai faină nici că puteam găsi! Din tot sufletul vă recomand această pensiune, care este exact, dar exact ce trebuie! Nouă ne-a atras atenția faptul că două dintre camerele sale are paturi realizate din… vechi sănii. Vă dați seama, am leșinat când am văzut. Ne-a mai plăcut și că locul dispunea de o curte-grădină spațioasă, unde locuia și un câine. Ceea ce am descoperit, însă, a fost mult peste așteptări!
Mare, mare noroc am avut că era weekend și că Ionuț, proprietarul se afla și el la Vișeu de Sus. A fost o plăcere să îl cunoaștem, să stăm de vorbă cu el. Este o gazdă perfectă! Locuiește și lucrează la Cluj-Napoca, iar această pensiune a deschis-o taman în 2020, în plină pandemie. El ajunge în Maramureș doar la sfârșiturile de săptămână. Povestea lui Ion și a pensiunii o regăsiți aici. Și apropo, una dintre săniile-pat de la pensiune este sania cu care Ionuț a fost adus acasă de la maternitate, de către bunicul său. Cealaltă sanie este una cu care bunicul obișuia să meargă la pădure… Iar majoritatea decorațiunilor din casă provin de la bunica lui Ionuț, pe care am și cunoscut-o.
Eu vreau să vă mai spun doar că seara petrecută alături de Ionuț, de angajatele lui și de ceilalți oaspeți ai pensiunii, așezați în cerc în jurul unui foc de tabără făcut în grădină, a fost unul dintre cele mai zen lucruri din Maramureș. Ceva ce mi-am dorit, deși nici nu știam asta! Ne-am relaxat fantastic, am ascultat muzică în surdină și am vorbit nici mai mult, nici mai puțin, decât exact atât cât a trebuit. În rest, fiecare a privit focul și se gândea la ale lui, iar Miki – câinele de la pensiune, un câine adorabil! – ne-a ținut, desigur, companie.
Important de știut mai este că horinca de la Grădina’ lui Ion este, mereu, proaspăt scoasă din congelator, rece și aromată! Merge direct la suflet… la fel ca tot ceea ce se întâmplă la pensiunea aceasta minunată.
*Grădina lu’ Ion: aici și aici
În iunie am pariat pe Maramureș și am fost încântați de alegere. Aveam emoții, dar nu am fost deloc dezamăgiți. Dimpotrivă! În următoarea parte: un alt loc de cazare fabulos, descoperit întâmplător, tot în Vișeu; cea mai bună ciorbă de fasole mâncată vreodată, la Breb; un muzeu sătesc care ne-a lăsat cu gura căscată, la Dragomirești. Și altele ?
