Din cauza epidemiei cu noul coronavirus COVID-19, oamenii ies muuuult mai puțin din case. Ceea ce este foarte bine, doar că această măsură de prevenție afectează deosebit de grav stocul de sânge de la centrele de transfuzie sanguină din țară. Eu donez sânge încă de la vârsta de 18 ani. Mai rar sau mai des, dar mă străduiesc, întotdeauna, să dau o mână de ajutor, pentru că – așa cum zice și un afiș care promovează donarea de sânge – nu există altă fabrică de sânge, decât inimile noastre.❣️❣️❣️
Donează sânge, acum este o nevoie mai mare ca oricând!
Deplasările pentru donarea de sânge sunt permise. Desigur, este nevoie de completarea declarației! Centrele de transfuzie sanguină din țară au tras un semnal de alarmă: la sedii vin tot mai puțini donatori, iar odată cu intrarea în vigoare a celor mai noi restricții de circulație, situația ar putea deveni dramatică. Efectiv, vor muri oameni! Transfuziile de sânge sunt imperios necesare în foarte multe situații, iar dacă oamenii nu donează, în urma lipsei de sânge, pacienții vor muri – cu zile, cum se spune!
Vă rog, mergeți să donați!
Cine poate dona sânge?
Sânge poate dona orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani; care are o greutate de cel puțin 50 kg; care are un puls regulat (60 -100 bătăi/minut); care are o tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg.
NU pot dona sânge persoanele care:
- au suferit o intervenție chirurgicală în ultimele 6 luni;
- femeile însărcinate, aflate în perioada de lăuzie sau la menstruație;
- persoanele care se află sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
- oricine are sau a avut vreodată următoarele boli: hepatită (de orice tip!!!), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie foarte peste (-) 6 dioptrii, cancer
Criterii de excludere permanentă:
– afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză
hiperlipidemie; astm bronşic; alergia severă ; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat
persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.
Criterii de excludere temporară:
boli infecţioase (gripă, infecții bacteriene);
anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
consum de alcool în ultimele 48 de ore;
consum de medicamente.
După cum vedeți, există o mulțime de criterii de excludere, ceea ce înseamnă că mulți oameni nici nu pot dona sânge. Cu atât mai mare nevoie este, deci, ca cei care sunt sănătoși, să o facă!
Vă rog, mergeți să donați!
Cât de des se poate dona sânge?
La un interval de min. 2 luni între donările de sânge, de max. 5 ori pe an (la bărbați) și de max. 4 ori pe an (la femei).
Cât sânge se recoltează la o donare?
În timpul unei donări se recoltează o cantitate de 450 de ml de sânge, în 8-10 minute. Volumul de sânge este de aprox. 5-6 litri pentru un adult, dar variază în funcție de sex, greutate şi înălțime.
Este donarea de sânge remunerată?
Donarea de sânge este un act voluntar, anonim și neremunerat. Totuși, pentru a încuraja donarea, donatorilor li se oferă câteva bonuri de masă, diferite reduceri pentru transportul în comun și două zile libere de la locul de muncă.
Cât de sigură este donarea de sânge?
Procesul de selecție al donatorilor este extrem de riguros. Înainte de donare are loc și un consult medical. Recoltarea se face în condiții stricte de siguranță, de către personal medical calificat, materialul de recoltare este steril și de unică folosință. NU există risc de îmbolnăvire! La centrul la care obișnuiesc să merg eu, cel de la Timișoara, personalul este deosebit de profesional și simpatic, este o plăcere să interacționezi cu ei! Întotdeauna m-am simțit respectată și prețuită în timpul donării. Atmosfera este una plăcută, iar sala pentru donări este renovată complet.
Recomandări înainte și după donare:
Centrele de transfuzie sanguină vă recomandă:
ÎNAINTE DE DONARE să fiți odihniți și bine hidratați; în dimineața donării se poate consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun ușor, legume, fructe |
DUPĂ DONARE repaus în sala de așteptare 15-30 minute (este foarte important repausul post donare pentru a evita lipotimia pe scări, pe holuri și rănirea donatorului) |
NU există alte fabrică de sânge, decât inimile noastre!
Deocamdată nu s-a descoperit un înlocuitor al sângelui, așa că donarea este singura soluție pentru a putea face față nevoilor de sânge și elemente ale sângelui, necesare terapeuticii transfuzionale. Medicii și chirurgii se bazează pe donarea de sânge pentru a efectua, în fiecare zi, o serie de intervenții care salvează sau prelungesc viața oamenilor. Mai multe informații despre donare, aici.
Vă rog, mergeți să donați!
One thought on “DONEAZĂ SÂNGE! Acum este o nevoie mai mare ca oricând!”