vietnam

Desculță prin Vietnam (2). Phú Quốc, o insulă care te încântă și te dezamăgește

Phú Quốc (în continuare, Phu Quoc) este una dintre mândriile Vietnamului. Această insulă se află în Golful Thailandei și este renumită pentru plajele sale cu nisip alb și palmieri, în timp ce interiorul muntos al insulei găzduiește și un parc național. Locul se dezvoltă vertiginos și atrage din ce în ce mai mulți turiști. Aceasta a fost destinația noastră în Vietnam. Am fost încântați și dezamăgiți de ea, deopotrivă. 

*

Ce este în neregulă cu această insulă?

Insula în sine este superbă. Plaje cu nisip fin, palmieri, apă albastră… Resorturi care mai de care, pentru toate buzunarele. Însă nu am văzut în viața mea un loc atât de jegos, cu atât de multă mizerie! Și am fost, deja, în câteva locuri din Asia, continent care nu este renumit pentru curățenie, din moment ce societățile de aici se află, majoritatea, încă în curs de dezvoltare.

Insula Phu Quoc face parte din districtul Phu Quoc, în care se află 28 de insule superbe. Multe dintre ele nelocuite, și deși aș spera ca acelea să și rămână așa, unspoiled, din păcate există planuri de dezvoltare a unor resorturi pe câteva dintre ele. Pe insula Phu Quoc, cea mai frumoasă plajă este Sao Beach (fotografiile de mai sus?).

Chiar și așa, cu toată mizeria, mi-ar fi plăcut locul. Tocmai pentru că știu deja că în Asia, situația este asta: plajele sunt de vis, însă imediat ce te îndepărtezi de locurile turistice, dai de realitate. În localități, de exemplu: acolo unde oamenii își duc traiul normal, deseori plin de neajunsuri. Deci aș fi trecut peste mizeria de pe străzi, peste gunoiul pe care-l mai vedeam uneori pe malul apei… Doar știam că așa este acolo, că treaba asta nu este gestionată așa cum trebuie – avem astfel de probleme și în unele locuri din Europa, până la urmă.

Însă paharul s-a umplut complet atunci când am făcut o excursie cu vaporul pe niște insule din apropiere de Phu Quoc. Cu această ocazie am ajuns și pe una pe care JEGUL – efectiv jegul, nu pot spune altfel – a atins niște cote inimaginabile. Voi detalia imediat. Nu mai zic de momentul în care făceam baie și de umerii mei s-a lipit… o pungă. Nu vă puteți imagina ce senzație aiurea am trăit, m-am speriat îngrozitor: știam că sunt singură în apă și totuși am simțit că ceva mi-a atins spatele. Am tras o sperietură zdravănă. Apoi am observat că era vorba despre o banală pungă ce plutea pe acolo. M-am umplut de scârbă. Niciodată nu mai pățisem așa ceva, să vină peste mine o mizerie în apă. (Am scos punga din apă, și nu de puține ori m-am și apucat să strâng gunoaie de pe plajă. Am văzut și alți europeni făcând asta.)

Eu cred că este important ca atunci când mergeți undeva, să știți ce vă așteaptă acolo. Informațiile de pe internet pot fi tricky, fotografiile de pe paginile de internet ale hotelurilor pot fi tricky, pozele pe care le vedeți pe Instagram pot fi tricky. Da, natura este superbă. Dar, pe de altă parte, urmele lăsate de om în zonele acestea sunt, uneori (deseori) teribile. Eu cred că este bine să cunoașteți realitatea, ca să nu mergeți în Asia cu așteptări nerealiste și să aveți parte de o dezamăgire cruntă.

Și eu puteam, de exemplu, să public aici poze de genul celei de mai jos și să spun că totul este vis. Să scriu #lovemylife, #paradiseonearth și așa mai departe… Nu v-aș fi mințit. Însă prin omisiunea făcută, prin faptul că nu vă arătam decât jumătate din realitate, totuși vă mințeam.

vietnam

Sigur, puteți sta într-un resort și să nici nu ieșiți de acolo, ocazie cu care nici nu veți vedea nimic din cele descrise aici. Mie îmi place să explorez mai mult de atât, vreau să ies și să văd împrejurimile, vreau să explorez, vreau să cunosc locul, cultura, oamenii.

Mi-au plăcut oamenii din Vietnam. Mi s-au părut foarte prietenoși și primitori, foarte naturali și săritori, oameni care nu ta agasau cu tot felul, ca în alte locuri. M-am simțit în siguranță în fiecare moment – asta este foarte important să menționez! Însă la capitolul curățenie și grijă față de mediu, aoleu…

Am fost frapată să observ și că abia dacă există wildlife pe insulă. Adică, în partea dinspre interior, în parcul național sunt animale, sigur, dar în apropierea zonelor cu turiști, nimic. În alte locuri ne bucuram de păsări colorate și de șopârle nostime – chiar lângă noi. Aici, nimic. Nu știu, cred că au mâncat vietnamezii tot…

Orașul Duong Dong de pe Phu Quoc

Ne-a pus dracul să vizităm cel mai mare oraș de pe insulă, orașul Duong Dong. Și nu numai că ne-am dus în oraș ca să vedem piața de noapte, cea în care mai sunt așteptați și turiștii – și care prin definiție este cel mai aglomerat loc dintr-o așezare, care atrage mulți oameni și unde se produce, deci, multă mizerie -, ci am vizitat și o piață obișnuită a localnicilor, care avea loc sub un pod, într-o mizerie de nedescris.

Alimente vândute aproape de pe jos, carne crudă atârnată în bătaia soarelui… totul însoțit de o muzică tare și de bârâitul necontenit al motocicletelor care tot treceau prin piață. Mi-a fost milă de acești oameni, mă gândeam când vor cunoaște, săracii, ce înseamnă să trăiești într-un mediu curat, civilizat, dezvoltat…

Nu mai zic de trafic. Teribil. Pe insulă se circulă mai ales cu motocicleta. Străzile sunt foarte aglomerate și aerul cald amestecat cu noxele este irespirabil pe alocuri. Nu prea se bagă în seamă regulile de circulație. Fiecare merge pe unde vede, nu se oprește în intersecții, prin intersecție treci cum poți, mergi și pe contrasens dacă este nevoie…

Și pe deasupra, mormane de gunoaie pe marginea străzii. Dezolant de văzut. Dar, cum spuneam, nu asta m-a șocat. M-a șocat să văd acea insulă jegoasă pe care ne-au dus la destul de mare depărtare de Phu Quoc…

Împrejurimile insulei Phu Quoc

Cum spuneam, în districtul Phu Quoc sunt 28 de insule de o mare frumusețe. Într-una dintre zile ne-am înscris într-o excursie în care urma să ajungem pe câteva dintre aceste insule remote. Un autobuz ne-a dus în portul unui sat de pescari, iar de acolo am continuat cu vaporul. Satul acesta de pescari a fost un alt loc care m-a lăsat fără cuvinte.

Rar mi-a mai fost dat să văd o asemenea sărăcie și un asemenea tablou ca după război. De fapt, ce vorbesc… Această țară chiar se află după război, iar asta se vede, încă, chiar dacă au fost făcute niște progrese uriașe, iar societatea se află într-o mare, mare schimbare. Oamenii chiar se străduiesc.

Însă unii dintre acești pescari locuiau chiar pe barca lor. Ce casă… nici măcar o cocioabă a lor nu au. Înainte de a ajunge în port am trecut printr-un fel de piață. Din nou, mâncare vândută în condiții improprii: ouă în soare, pește afumat pe care se plimbau muște, găini ținute în niște „cuști” minuscule… Dezolant și foarte trist.

Însă oamenii… oamenii zâmbeau când treceai pe lângă ei și făceați eye contact. Și nu se împotriveau fotografierii. Poate că oamenii – și cafeaua foarte, foarte bună – sunt un motiv pentru care Vietnamul nu a rămas, totuși, o amintire neplăcută. Dar nici nu îmi doresc să revin. Pur și simplu, țara aceasta nu m-a impresionat suficient de tare. Desigur, sunt conștientă de faptul că nu am văzut decât o foarte mică felie din ea și că Vietnamul mai înseamnă atât de multe.

Eu puteam foarte bine trece peste faptul că este mizerie pe străzi. Dar mi s-a părut așa o bătaie de joc la adresa naturii… Să faci așa ceva într-un paradis, să permită autoritățile locale și organizațiile internaționale așa ceva…

Și așa am ajuns la insula cu pricina…

În timpul excursiei cu vaporul am ajuns să vedem mai multe insule din districtul Phu Quoc. Nu aș putea să vă mai spun cum se numeau, cert este că una dintre ele este Hon Thom (i se mai spune și Pineapple Island), a doua cea mai mare insulă din zonă și care este conectată de Phu Quoc prin telecabină. Se spune că aceasta este cea mai lungă cale de telecabină din lume dintre cele care trec peste apa mării: are 8 km. Am văzut cabinele complet goale. Un proiect imens, nefolosit la adevărata valoare. Nu știu de ce. Dar poate că se mai schimba ceva în viitor.

Vaporul ne-a purtat prin niște locuri superbe, tocmai de aceea este atât de trist că într-un asemenea loc de vis poate exista atât de multă mizerie.

Insula cu pricina – cea murdară – chiar nu mai știu cum se numea. Cert este că a fost ultima pe care am oprit în cadrul excursiei. Când ne apropiam de ea, eram foarte încântată, pentru că arăta fabulos. Însă când am acostat și am coborât, m-am speriat. Ne-au așteptat doi câini piele și os, muzică tare și o mulțime de turiști foarte zgomotoși. Și foarte mare mizerie, peste tot. Nu mi-a venit să cred ochilor!

Și lumea se poza pe un leagăn aflat la capătul plajei; cumva, deasupra apei. Și probabil că apoi postau fotografiile pe social media, cu hashtaguri ca #remoteisland #myparadise. Căci da, într-o poză făcută pe acest leagăn, în spatele tău se vedea o apă turcoaz și părea că ești în paradis. În realitate, însă, dacă voiai să bei o bere sau să mănânci o înghețată, trebuia să te așezi la una dintre mesele acelea jegoase.

Nu știu cum nu le era rușine celor care aveau barul sau restaurantul acesta. Desigur, o parte din mizerie li se putea imputa tocmai turiștilor care vin aici. Dar proprietarii trebuiau să curețe locul, dacă tot s-a întâmplat să se facă mizerie!

Și mai ales, nu știu cum nu le era rușine celor care au organizat această excursie. Cum să mă duci să văd așa ceva?! În locul lor, minimul pe care-l făceam era să aleg să NU mai opresc acolo, până în momentul în care cei care au primit dreptul de a avea o afacere pe această insulă nu făceau curățenie! Cum să duci turiști într-un asemenea loc?! În mod normal, agenția organizatoare a excursiei trebuiau să se plângă la autorități din cauza unei asemenea situații într-un loc în care ea are de dus turiști. Pe bani. Cică să vadă ceva frumos.

Am fost supărată tot drumul de întoarcere, nu mi-a venit să cred ce am văzut.

În loc de concluzie 

Trebuie să specific, de asemenea, că eu am fost în Vietnam în decembrie 2018. Nu a trecut foarte mult timp de atunci, dar totuși, doi ani sunt doi ani. Este foarte posibil ca de atunci să se mai fi schimbat ceva. Întocmai pentru că am plecat din Vietnam cu niște mixed feelings, am tot amânat să scriu despre acest concediu. Nici nu știam cum, ce…

Unde mai pui că a fost singurul concediu în care am făcut o toxiinfecție alimentară. Poate că și acest lucru a cântărit în felul în care mi s-a părut Vietnamul. Pentru că medicul care răspundea de turiștii de pe insulă era plecat la un alt caz, în taman cealaltă parte a insulei, am decis – la sfatul celor de la recepție – să nu mai așteptăm întoarcerea lui în zonă, ci să mergem la spital, care era aproape de resortul nostru. Mă simțeam cu adevărat rău: am făcut diaree, am vomitat ore întregi și aveam febră mare, cu frisoane.

Așa se face că am ajuns la un spital de stat din Vietnam. Pe o insulă. Nu mai văzusem în viața mea așa un loc, deși avem și în România niște dispensare care arată, și astăzi, ca în anii 70-80. Mi s-a făcut un consult foarte fugitiv, dar am primit niște pastile care m-au ajutat imediat. Toată treaba – consultul + medicația – a costat 1,60 de euro. Cred că celor de la asigurări nu le-a venit să creadă când au văzut! A fost o experiență interesantă. Mi s-a făcut și un carnet de sănătate vietnamez, cu multe pagini și copertă albastră.

Adevărat că după aceea am mai făcut și o mică gastrită și mă durea teribil stomacul… Așa că am ajuns și la o clinică privată din Ho Chi Minh: la Raffles Medical, unde am plătit 150 de euro, dar am și avut parte de niște servicii ireproșabile. Trebuia să mă pun pe picioare urgent, pentru că a doua zi aveam zborul de întoarcere în Europa. Un zbor de peste 10 ore.

În articolul următor vă voi povesti și ce lucruri frumoase și/sau interesante am văzut pe insulă.

One thought on “Desculță prin Vietnam (2). Phú Quốc, o insulă care te încântă și te dezamăgește”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 13 =