Marile metropole sau capitalele în care aterizăm atunci când călătorim din Europa în Asia ne sunt, de regulă, și destinații. În sensul că le vizităm, chiar dacă numai preț de o zi sau două. Orașele acestea sunt mari și fascinante, astfel că te îmbogățesc cu niște experiențe incredibile, fie ele pozitive sau negative. Ho Chi Minh City a fost un loc în care am petrecut câte o zi atât la sosirea, cât și la plecarea din concediul pe care l-am făcut în Vietnam, în decembrie 2018.🇻🇳
Ho Chi Minh City (căreia eu și mulți alții îi mai spunem, și acum, Saigon) este un oraș vietnamez cu nouă milioane de locuitori. Dacă luăm în calcul și zona sa metropolitană, vorbim, deja, de douăzeci de milioane de suflete. Se numește așa începând cu 1976: atunci, guvernul vietnamez a redenumit orașul în cinstea liderului comunist Ho Chi Minh. (S-a întâmplat și pe la noi, atunci când Brașovul a fost, vreme zece ani, orașul… Stalin.) Important de menționat este că Ho Chi Minh nu este capitala Vietnamului: capitala se află la Hanoi, însă Ho Chi Minh este cel mai mare oraș, și totodată cel mai mai mare hub aerian al țării.
Ho Chi Minh este, în mare, ca oricare alt mare oraș din Asia: fierbinte, poluat, aglomerat și cu un trafic infernal. Zona sa centrală este, însă, foarte frumoasă. Arhitectura colonială de aici atrage vizitatori din toată lumea, mai ales că istoria Saigonului este atât de bogată. Clădirile vechi contrastează puternic – dar în sens bun, după părerea mea – cu cele noi, moderne. Partea aceasta a orașului este îngrijită și suficient de verde, deci chiar plăcută. Plimbarea pe care am făcut-o prin zona sa centrală chiar a fost pe gustul meu: clădiri frumoase, renovate/întreținute, magazine cochete… Pe de altă parte, a fost singurul oraș din Asia în care am văzut șobolani pe stradă. Bine, doar doi, dar totuși… ziua, în amiaza mare, într-un loc circulat, a fost o surpriză!
Să treci strada în Ho Chi Minh este o adevărată provocare. Șoferii NU opresc la trecerile de pietoni! Și totuși: indiferent câte benzi de circulație există, este chiar foarte posibil să traversezi în siguranță. Că o faci pe zebră sau într-un loc în care traversarea este – teoretic – nepermisă, nu contează, sunt mari șanse să ajungi întreg pe partea cealaltă, deși la prima vedere n-ar părea. Citisem asta într-un ghid de călătorie și deși nu aveam de gând să testăm treaba, am fost nevoiți.
Pur și simplu, NU există alte cale de a trece strada, decât aceasta: pornești și aia e, treci! Printre mașini și printre motociclete aflate în mișcare. Și culmea, ori de câte ori am făcut-o, am ajuns pe cealaltă parte, în siguranță, deși NIMENI nu a oprit vreodată, ci doar a încetinit și ne-a ocolit. Este teribil chiar și de văzut, dar mai de făcut. Doar prima oară a fost greu: am stat câteva minute pe margine, așteptând să se calmeze traficul. Nu s-a calmat – nu se calmează niciodată – așa că am decis să ne băgăm printre autovehicule. În mod miraculos, am ajuns pe partea cealaltă: șoferii te ocolesc cu mare talent.
Populația Vietnamului este una tânără. În marile orașe – ca Saigon – cu atât mai mult. Treabă explicată parțial prin pierderile de vieți din perioada războiului. Și apropo, dacă te gândești la trecutul Vietnamului, nu poate să rămâi uimit de cât de mult s-a schimbat și dezvoltat această țară, nu poți să nu fii uimit de cum au reușit oamenii să treacă peste ororile trecutului și să își clădească un viitor – cumva, fără resentimente, plini de speranță.
Ho Chi Minh este un oraș al contrastelor, ca orice alt oraș din Asia. De arhitectură am spus deja, dar contrastul este prezent și evident în mai multe zone. Aici, un mall modern, plin de tineri îmbrăcați bine, care par să lucreze la birouri; dincolo, oameni săraci lipiți pământului, care încearcă să vândă te miri ce pe trotuare, direct de pe jos. Pe o clădire, un heliport; la celălalt colț, cineva doarme pe un carton. Contraste sunt peste tot în lume. Dar cele din Asia sunt foarte, foarte mari și foarte, foarte evidente.
Revin la arhitectură… Fiind o fostă colonie franceză, orașul oferă multe atracții turistice care provin din acele vremuri. Vezi, la tot pasul, clădiri de tip occidental, instituții găzduite de palate frumoase, vile franceze, biserici – exact ca-n Europa. Până și o Catedrală Notre Dame… Totul, completat cu mai recentele construcții de tip zgârie-nori: clădiri de birouri, malluri și hoteluri cu multe, multe etaje.
Cele mai frumoase mi s-au părut a fi clădirile care găzduiau Primăria și Teatrul (Opera). În momentul vizitei noastre, aceasta din urmă clădire era decorată pentru Crăciun, cu mult gust. Eu nu mă pot sătura de clădirile frumoase, le urmăresc și le pozez peste tot, cred că trebuia să mă fac arhitect!
Ho Chi Minh este plin de vestigii coloniale și de război, dar și de muzee și de temple. Unul dintre muzee este dedicat războiului, dar vizitarea acestuia necesită mai mult timp. Noi nu am făcut mare lucru în Ho Chi Minh. Când am sosit, ne-am plimbat un pic prin districtul 1, am luat masa la un restaurant amenajat pe un vapor, pe apă, am făcut cumpărături la un mall și ne-am bucurat de un masaj foarte ieftin și bun, la picioare. Apoi am încercat să dormim, dar nu am reușit. Tocmai în seara aceea, Vietnamul câștigase finala împotriva Filipinelor, la fotbal. Tot orașul s-a transformat într-o scenă de party; asta după ce, oricum, acest oraș nu prea doarme niciodată, iar zgomotul este ceva omniprezent nu numai ziua, ci și noaptea. Trafic, conversații, muzică la tot pasul, zi și noapte.
Cea mai faină experiență a fost cea pe care am avut-o la Poșta din Ho Chi Minh. Am ajuns la poștă ca să trimitem cuiva o vedere; habar nu aveam ce frumusețe de clădire ne așteaptă acolo. Clădirea a fost proiectată de compania marelui Gustave Eiffel, are niște luminatoare superbe și fusese renovată recent. O minunăție!
După ce am admirat interiorul și exteriorul clădirii, ne-a inspirat foarte mult terasa de lângă aceasta. Locul se numea „Café de la Poste”. Ne-am așezat acolo pentru a lua masa și a bea o cafea. Foarte bună alegere am făcut! Am avut parte de o atmosferă autentică: în timp ce ne-am bucurat de liniștea terasei, colonială, am urmărit vânzoleala de pe stradă, mai ales că vis-á-vis se afla Catedrala Notre Dame. Ne-am simțit într-o altă lume… Și, cumva, chiar ne aflam într-o altă lume! În Saigon, în vremurile coloniale, când francezii au încercat să recreeze, aici, cultura cafenelelor de acasă. Au reușit, vietnamezii adoră cafeaua și orice cafea am băut în Vietnam, a fost foarte, foarte bună.
La revenirea de pe insula pe care ne-am petrecut vacanța, înainte de zborul de întoarcere am mai stat o zi și o noapte în Ho Chi Minh. Ne-am întâlnit cu o cunoștință, care ne-a invitat la o masă tipic vietnameză, respectiv am mai făcut o tură de cumpărături (trolerul meu fiind ocupat pe jumătate numai de cafea vietnameză). Bine, eu am mai trecut și pe la o clinică privată… Asta după ce pe insulă făcusem o toxiinfecție alimentară de toată frumusețea și am fost, deja, la un spital de stat vietnamez (!), pe insulă. Despre asta vă voi povesti cu altă ocazie, chiar este interesant.
Important de menționat mai este că Ho Chi Minh este poarta către sudul deltei fluviului Mekong… Ei, o plimbare prin Delta Mekong ar fi ceva ce aș mai fi interesată să fac!
Tam biet!
(La revedere!)