S-a întâmplat ca în urma unei conjuncturi fericite, în weekendul 19-21 noiembrie să petrecem trei zile la Viena, alături de prieteni care – la fel ca și noi – au locuit câțiva ani buni acolo. Ne-am aflat în fosta noastră casă chiar în perioada de dinainte de sărbători, când târgurile de Crăciun erau, deja, deschise. În plus, s-a nimerit să fie chiar weekendul de dinainte de un nou lockdown în Austria. Am spus că este un „citybreak nostalgic” – și chiar ne-am simțit foarte bine în formula asta de „foști vienezi la Viena”. Deși am observat și câteva lucruri foarte triste…
Viena a fost aproape la fel de frumoasă ca întotdeauna! Orașul acesta este – prin arhitectură și moștenirea sa culturală – absolut fascinant, iar să vizitezi capitala austriacă în perioada Adventului este, mereu, o idee foarte bună. Totul era frumos decorat, târgurile de Crăciun erau deschise: o bucurie mare, căci anul trecut ele nu au avut loc deloc. Pentru că am fost la Viena alături de prieteni dragi – o gașcă de opt persoane – ne-am simțit deosebit de bine. Însă vizita noastră a coincis și cu momentul în care s-a anunțat un nou lockdown în Austria, care a început de luni, imediat după ce am plecat noi. Așa că am resimțit și toată această tensiune…
Un nou lockdown în Austria
A doua zi după plecarea noastră, Austria a intrat, deci, în cel de-al patrulea său lockdown. Trei săptămâni în casă, inclusiv pentru persoanele vaccinate! Noi am mers acolo, deci, la marele fix. Am sosit în oraș vineri dimineață, la începutul acestui ultim weekend de „libertate” și am putut observa bine cum lumea a dat buzna pe străzi, la târguri, în restaurante și în magazine, pentru că era ultima șansă în care mai putea face asta.
Vineri seara a fost și pentru noi o seară cu cină la restaurant și am fost uimită să văd cât de multă lume a ieșit în oraș. Localurile erau pline ochi atât în interior, cât și pe terase. Cine nu mai găsea loc, stătea și povestea pe stradă, cu o băutură „to go” în mână (în Austria este legal să bei alcool și pe străzi). La micile târguri pe lângă care am trecut tangențial era plin, oamenii se bucurau de un vin fiert și un cârnaț etc. Se vedea, efectiv, că lumea mai ciupește un pic din viața asta – ca de luni să stea în case.
A fost interesant: în jur arăta ca și cum pandemia s-ar fi terminat; era aceeași vibrație de dinainte de epidemie, a fost, cumva, o plăcere să văd asta. Însă știam, în egală măsură, că este periculos ceea ce văd. Că suntem mult prea relaxați, mult prea claie peste grămadă, și că acest lucru va avea consecințe. Distanță socială? Nici vorbă…
Totodată se vorbea despre faptul că pentru a doua zi, sâmbătă, erau planificate mari proteste și demonstrații, inclusiv unele Neo-Nazi: împotriva lockdownului și a vaccinării. Cunoștințele care au văzut (pe Instagram) că sunt la Viena mi-au scris să evităm centrul sâmbăta. Cumva am reușit, deși ne aflam și noi în zona centrală, însă planul nostru de sâmbătă era să intrăm în câteva magazine de pe Mariahilferstrasse (unii), respectiv să vizităm Muzeul Albertina (alții). Pe Mariahilferstrasse am întâlnit doar câteva grupuri care se îndreptau spre locul central al manifestațiilor și am văzut multe mașini de poliție prin oraș, precum și elicoptere care tot survolau zona în care s-au adunat mulțimile.
În paralel, pe lângă punctele de testare Covid pe lângă care treceam (de exemplu, farmacii) s-au format cozi. Urma ca pentru a intra la anumite evenimente și etc. să fie nevoie și de test PCR negativ, chiar și pentru cei vaccinați. Pentru sâmbătă seară, noi aveam cumpărate bilete la un concert de blues în Reigen. Și pentru o vreme s-a aflat sub semnul întrebării dacă evenimentul se va ține și dacă vom putea participa (în sensul că nu am fi vrut să dăm o căruță de bani pe testarea PCR).
Viena, mai murdară; oamenii, mai încruntați
Ne-am mutat din Viena în urmă cu vreo trei ani. De atunci, am mai vizitat o dată orașul – după vreun an. Și mi s-a părut, și atunci, că este foarte murdar. Nu am dat prea multă importanță, am spus că este din cauză că fac comparație cu Elveția, și că ceea ce mi se părea curat înainte, acum pare mai murdar prin comparație doar.
Nici vorbă! Acum am fost mai atentă, am analizat problema și am ajuns la concluzia că Viena a devenit, într-adevăr, mai murdară.😟 În niciun caz nu era așa – țin minte că trimiteam prietenilor și cunoștințelor din Timișoara fotografii cu cât de curat este prin Viena. Sigur NU era așa murdar orașul, căci atunci nu aș fi putut să trimit poze de acest gen!
Pur și simplu, ceva s-a întâmplat, și Viena este murdară acum. Acest lucru m-a întristat foarte tare! Pe multe străzi e plin de tot felul de excremente de la câini. Că Roma și Parisul sunt foarte murdare, știam deja cu toții. Însă Viena era, mereu, la un cu totul alt nivel… Așa că a fost o surpriză foarte, foarte neplăcută. Se pare că așa va arăta viitorul – pur și simplu, nici că ne mai pasă de acest aspect…
Am observat, de asemenea, că oamenii au devenit mai încruntați. Asta, în mod sigur, în comparație cu Elveția… Plus că a mai fost și vestea unui nou lockdown, ceea ce a schimbat instant expresia de pe fața austriecilor. Este de înțeles. Seara da, vedeai lume zâmbitoare în restaurante și pe la târguri – oamenii se bucurau de revedere și de socializare. Dar în rest, pe străzi, pe transportul în comun… numai fețe triste, lume supărată, îngândurată, obosită de pandemie și de tot, speriată de noul lockdown iminent.
Sigur că orașul în sine era minunat, ca-ntotdeauna. Totul frumos ornat pentru Advent și pentru Crăciun. Ghirlande și luminițe peste tot, vitrine frumos decorate de sezon, târguri de Crăciun cam în toate piețele publice, mici standuri cu vin fiert pe la fiecare colț de stradă. Și am văzut – în sfârșit – un Stephansdom fără schele! După vreo zece ani…
Viena, frumoasă, dar suferindă
Cafeaua din Viena, la fel de bună ca întotdeauna; parfumul vinului fiert cu scorțișoasă și alte condimente, omniprezent; șnițelul vienez, la fel de mare ca înainte; berea Zwickl, la fel de savuroasă… Noi am depănat amintiri și am revizitat câteva locuri dragi, bucurându-ne de acest mic citybreak în fosta noastră casă.
Dintre toate târgurile de Crăciun, l-am ales pe cel de la Schönbrunn, însă nu pot să zic că l-am vizitat… Ne-am dus acolo, dar am avut la dispoziție sub o oră, iar la intrare era o coadă kilometrică. Din cauza pandemiei, târgurile sunt acum îngrădite, iar la intrare trebuie prezentat certificatul de vaccinare. Nu ne-am mai pus la coadă, căci ar fi durat prea mult și am fi întârziat la concert, așa că ne-am uitat doar de afară. Un pic, așa… Deși de data aceasta chiar mi-am dorit să intru un pic în atmosfera de sărbătoare, simțeam nevoia de un pic de frumos… de strălucire…
De frumos și strălucire am avut însă parte, totuși. În timpul șederii la Viena am vizitat, în sfârșit, magazinul de bijuterii Les Néréides al prietenei mele Daniela, despre care am mai scris aici și aici. Ea ne-a invitat pe toți la un pahar de șampanie, iar revederea a fost grozavă. Micul ei magazin de vis-á-vis de Muzeul Albertina arată exact ca o cutiuță de bijuterii. Am admirat frumusețile pe care le vinde și am vorbit despre cât de dificilă este perioada aceasta pentru toți cei care în Viena se bazau, firesc, pe turism. Dacă veți vizita Viena, să treceți pragul magazinului Les Néréides!
În comparație cu alte vremuri, Viena este aproape pustie. Acum, în perioada Adventului, când în capitala Austriei trebuia să fie buluc de turiști, s-a mai anunțat și un nou lockdown… Toată lumea suferă teribil. Fără turiști, Austria și Viena sunt moarte. Anul trecut, târgurile de Crăciun nici nu au avut loc. Anul acesta, ele s-au deschis, dar după plecarea noastră a început lockdownul și s-a ales praful de tot. Nu-mi pot imagina ce înseamnă asta pentru expozanți. Vino, montează, expune, strânge, pleacă… eventual apoi vino iar.
Vorbind cu Daniela, am aflat mai multe, și din interior. Este foarte, foarte greu pentru toți cei care au activități legate de turism; este greu pentru fiecare restaurant, bar și magazin; pentru fiecare sală de concerte și organizator de evenimente; pentru fiecare ghid și agenție de turism; pentru fiecare hotel; pentru taximetriști… ș.a.m.d. Abia se supraviețuiește! Și toată lumea spera multe de la perioada asta de dinainte de Crăciun, când vine lume la Viena și cumpără suveniruri și cadouri… Așteptările erau mari.
Pentru noi, șederea a fost frumoasă, reușită. Și la marele fix! După plecarea noastră, Austria și Viena au rămas acolo, în lockdown, suferinde. Mă doare sufletul pentru ceea ce îndură țara aceasta minunată, care ne-a fost casă timp de atâția ani. Și fix în perioada asta a Adventului, când Viena atrăgea turiștii internaționali ca un magnet puternic… Chiar și numai eu câte mesaje am primit în privat: lumea îmi spunea că tocmai ce urma să vină la Viena și că acum trebuie să-și anuleze vacanța…
Stay strong, Vienna, stau strong, Austria!💔