Santa Cruz de Tenerife este capitala Insulelor Canare – însă din 1927 împarte acest privilegiu cu orașul Las Palmas de Gran Canaria. Se află în partea de nord-est a insulei, pe malul Oceanului Atlantic. Are un port de mare importanță, în care opresc o serie de nave de croazieră. Am petrecut în acest oraș o zi întreagă: ne-am plimbat prin zona centrală, am aruncat o privire peste port, am băut o cafea la auditoriu și am vizitat o grădină botanică – vă povestesc!
În primul rând, am vizitat câte ceva din oraș. Prima impresie a fost foarte neplăcută, dar apoi am revenit la sentimente mai bune. Am parcat mașina în apropiere de port – recomand parcarea asta – și am luat-o la pas. Până am ajuns la muzeul Tenerife Espacio de Los Artes, de unde începe centrul vechi al orașului, am trecut prin niște zone mai neturistice în care era o putoare de nedescris.
După o scurtă analiză mi-am dat seama că ceea ce miroase așa este urina de câine de pe străzi – pe care nu prea are ce ploaie să o spele, deci stă acolo mult și bine. Mirosea pestilențial, nu mai aveam mult și dădeam la rațe… Însă din fericire, curând am ajuns la muzeu. Santa Cruz de Tenerife are o mulțime de muzee (lista lor, aici). Acum, noi nu am vizitat niciunul, deși câteva ar fi meritat – voi să vizitați însă, desigur, dacă aveți la dispoziție niște timp.
În zona în care astăzi se află Santa Cruz de Tenerife au locuit oameni încă de acum 2000 de ani. Erau aceeași los guanches de care am scris în articolul precedent – despre ei puteți afla mai multe dacă vizitați Muzeul Naturii și Omului, care se află chiar lângă muzeul de artă. În 1494, când trupele conduse de conchistadorul spaniol Alonso Fernandez de Lugo s-au debarcat aici, au fondat o tabără militară care a stat la baza dezvoltării acestui oraș.
Am parcurs câteva străzi și străduțe; dimineața, la sosirea noastră, zona era destul de liniștită, însă în curând, atmosfera a început să devină tot mai animată, stărzile umplându-se de turiști. Am văzut o concentrație incredibil de mare de magazine, și bineînțeles că am făcut și noi niște cumpărături – prețurile din Insulele Canare sunt foarte bune datorită unui regim special scutit de taxe. Ceea ce mă interesează pe mine de cumpărat în aceste insule sunt, de exemplu, încălțările fabricate în Spania, care se găsesc la un foarte bun raport calitate-preț (recomand magazinele multibrand „RKS”), respectiv cosmeticele care conțin ingrediente de origine vulcanică sau extract de aloe vera, „specialitățile” locului.
Între timp am fotografiat o serie de clădiri și uși… și nu mi-a fost jenă să intru pe holuri acolo unde am prins poarta deschisă, pentru că am observat ce faianță și gresie faină se regăsește în unele dintre ele. Fascinante mi s-au părut, le-am admirat îndelung!
Economia locală se bazează foarte mult pe turism, iar unul dintre cele mai mari și renumite evenimente din oraș este carnavalul care are loc în lunile ianuarie-februarie și care este unul dintre cele mai mari carnavaluri din lume. Printre altele, în Santa Cruz de Tenerife se află întotdeauna și un număr foarte mare de turiști care coboară de pe vasele de croazieră. După ce ne-am plimbat suficient pe străduțe, acolo ne-am îndreptat și noi, ca să ne holbăm un pic la uriașele vase de croazieră și să continuăm sore Auditorio de Tenerife Adan Martin.
Opera arhitectului spaniol Santiago Calatrava este o clădire emblematică a arhitecturii spaniole și un simbol al orașului Santa Cruz de Tenerife. Este casa Orchestrei Simfonice din Tenerife și locul care găzduiește o serie de festivaluri de muzică – Festivalul de Operă din Tenerife, Festivalul de Muzică Clasică din Insulele Canare, Festivalul Internațional de Muzică de Film din Tenerife ș.a.m.d. De altfel, Tenerife este un loc în care se realizează filmări pentru foarte multe pelicule.
La auditoriu tare mult ne-ar fi plăcut să participăm la un concert, și am și văzut ce program bogat au – dar nu am putut acum. În schimb am băut o cafea foarte bună la cafeneaua de acolo și ne-am bucurat de atmosferă, mai apoi uitându-ne cum arată Parque Maritimo Cesar Manrique, un ștrand mai fancy realizat în baza planurilor artistului al cărui nume îl poartă – artistul care m-a cucerit în Lanzarote și despre care am scris aici, pe larg. Îi admir munca și viața enorm!
De aici am continuat cu El Palmetum, o grădină botanică pe care am vizitat-o pe îndelete și care ne-a plăcut destul de mult. A fost realizat într-un spațiu în care s-a aflat o zonă industrială, respectiv fostul amplasament pentru carantinarea persoanelor cu boli contagioase. A fost, apoi, un loc în care se depozitau deșeuri, și care astăzi este, practic, un mic deal artificial ce se întinde pe 12 hectare și în care publicului îi sunt prezentate 2000 de specii de plante (nu numai palmieri) din absolut toată lumea, unele dintre ele chiar aflate în pericol de dispariție. În Europa, aceasta este cea mai mare colecție de palmieri în aer liber, cu peste 400 de specii de palmieri. Dintre acestea, 70 se află în pericol de dispariție, iar situația a 14 specii este, deja, una critică.
Locul nu are doar un scop turistic, ci se ocupă și de educație, cercetare și conservare. Merită vizitat și pentru că oferă o vedere superbă asupra orașului și oceanului, ștrandului și auditoriului – în funcție din zona în care te afli. În grădina botanică sunt amenajate mai multe locuri de belvedere de acest fel. El Palmetum este cel mai mare spațiu verde din orașul Santa Cruz de Tenerife, cu mici cursuri de apă, iazuri și chiar mici cascade. Evident, între timp în parc s-au aciuit și niște animăluțe, printre care și o serie de păsări.
Santa Cruz de Tenerife se dezvoltă continuu; sunt multe lucruri și locuri pe care nu le-am văzut, de exemplu, nici celebrul Plaza de Espana, care a fost realizat de un birou de arhitectură din Basel, Elveția. Eu cam sufăr de FOMO (și) în timpul călătoriilor, o chestie împotriva căreia lupt. Sunt în căutarea echilibrului, acum! Da, deseori ratez lucruri care ar fi meritat văzute, dar în egală măsură cred că este eliberator să accepți că NU poți vedea tot. Devenim tot mai selectivi… În Tenerife am văzut ce și cât am putut, și suntem conștienți că am pierdut câteva atracții semnificative, dar este în regulă și așa.
Voi cum faceți?