slovenia

Desculță prin Slovenia. Predjamski Grad, castelul îmbrățișat de stâncă

Slovenia este o țară mică și foarte, foarte frumoasă. Pentru mine, încă rămasă nedescoperită! Deși am tranzitat de mai multe ori Slovenia, nu am văzut mai nimic din ea. Dar tot ce am putut să observ din mașină, mi-a plăcut. Și vă pot face o recomandare sigură: un popas la Predjamski Grad, castelul îmbrățișat de stâncă. Este atât de mare și de deosebit, încât se bucură de renume mondial. Ceea ce chiar nu este de mirare! 

slovenia

Perfect pentru un popas, spre Croația

Castelul Predjama (în slovenă: Predjamski Grad) se află în apropierea localității slovene Predjama, cam la jumătatea distanței dintre Ljubljana și granița Sloveniei cu Croația. Este un popas perfect pentru cei care merg în Croația cu mașina și trec pe lângă Ljubljana.

Pentru a ajunge la castel trebuie să te abați un pic de la drumul european E61. Se iese de pe autostradă și se mai parcurge o distanță de vreo 10 kilometri. Dar merită. Castelul este fabulos, iar un mic stop este binevenit. În funcție de momentul zilei, vă puteți planifica în zona aceasta un prânz sau o gustare. Sau măcar o cafea.

Castelul Predjama este un castel medieval aflat în mijlocul unei stânci de 123 de metri înălțime. Veche de peste 800 de ani, a suscitat interesul multor creatori de film. Cei de la Discovery Channel au realizat, aici, un documentar potrivit căreia castelul ar fi locuit de… fantome. Predjama reprezintă cel mai mare castel-peșteră din lume, fiind listat și în Guinness, ca record mondial.

În plus, sub castel se află un întreg sistem de tuneluri secrete și peșteri, unde locuiesc o mulțime de lilieci. Cu toate că este, cumva, și spooky, este considerat și ca fiind un loc deosebit de romantic, așa că multe perechi aleg să se căsătorească aici.

Castelul Predjama reprezintă o destinație de top în Slovenia. El spune povestea unei lumi în care siguranța era mai importantă decât confortul, a unei lumi în care se duceau bătălii cu arme. Una dintre legendele legate de castel este acela al cavalerului Erazem, un rebel care a ținut piept și a rezistat unui asediu asupra castelului, timp de un an întreg.

Acum trăim alte vremuri, iar cei pasionați de astfel de povești medievale pot vizita acest castel, pentru a-i descoperi toate elementele: încăperile diverse, camera de tortură, capela sau podul din care turiștii se pot bucura de o panoramă superbă. Există, aici, și o colecție bogată de arme medievale.

Dacă aveți timp de un popas mai lung…

Dacă nu vă grăbiți și decideți să vizitați și interiorul castelului, după ce ați văzut toate încăperile și toate obiectele expuse, turul poate continua în… dedesubturile castelului. Potrivit descoperirilor arheologice, peștera de sub Predjama a fost locuită de oameni încă din Epoca Bronzului. Este a doua cea mai lungă peșteră din Slovenia. Până acum a fost dezvăluită o lungime totală de 14 kilometri, din care turiștii pot vedea 700 de metri.

Peștera este deschisă între lunile mai și septembrie, deci fix în sezonul de mers la mare în Croația. Mai multe informații despre vizită și bilete, aici.

Peștera Postojna, un alt popas interesant

Dacă nu vă grăbiți deloc, puteți petrece o zi întreagă în zona aceasta, pentru că nu departe de Castelul Predjama se află o altă peșteră deosebit de faimoasă. Peștera Postojna este uriașă, formidabil de frumoasă și are o faună foarte diversă. Vizitatorii pot vedea cinci kilometri din această peșteră, prin care ești dus inclusiv cu un trenuleț.

Noi nu am văzut peștera aceasta, dar dacă mai tranzităm vreodată Slovenia, este pe wishlist.

Mai multe informații despre vizită și bilete, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − eight =