Site icon Desculță prin Timișoara

Desculță prin Serbia (2). Petrovaradin, cetatea de pe malul Dunării

În martie 2022 am petrecut un weekend prelungit în Serbia. Am vizitat Novi Sad și am locuit în Petrovaradin, chiar în cetate, într-un hotel cu parfum de epocă și care avea vedere la Dunăre și la oraș. Petrovaradin se află pe malul drept al Dunării și a fost construit în jurul Cetății Petrovaradin, partea istorică a localității. Astăzi, fortăreața foarte bine conservată și străzile care au luat naștere în jurul său fac parte, de fapt, din orașul Novi Sad.
Petrovaradin se află la 135 de km de Timișoara. Este o destinație în sine, și cred că este o foarte bună idee pentru o excursie de o zi cu punct de plecare din orașul de pe Bega. Pur și simplu, conduceți până acolo, urcați și vizitați interiorul cetății, bucurați-vă de un prânz cu vedere la Dunăre, iar mai apoi continuați cu vizitarea câtorva străzi pitorești ale localității care s-a dezvoltat în jurul cetății. Dacă decideți să și înnoptați aici, a doua zi puteți explora și Novi Sad, de ce nu.
Așa am făcut și noi – am explorat cetatea și vecinătățile, respectiv ne-am bucurat de oferta gastronomică de la restaurantele care funcționează în interiorul cetății, și am vizitat Novi Sad, despre care am scris aici.
*
În interiorul cetății, atracții sunt fortăreaţa în sine, formată din Cetatea de Sus şi Cetatea de Jos, respectiv turnul cu ceas, un simbol al fortăreței Petrovaradin și chiar al oraşului Novi Sad. Dacă aveți mai mult timp la dispoziție, vizitați și muzeul din clădirea vechiului arsenal.

De-a lungul anului, Cetatea Petrovaradin găzduiește o serie de evenimente, ceea ce îl face un loc și mai viu, și mai populat. Cel mai renumit este festivalul de muzică Exit, la care merg și mulți timișoreni. Anul acesta are loc între 6-9 iulie și aici îi puteți vedea, printre alții, pe cei de la Prodigy. De Exit mai aparține și Baby Exit, care este un festival dedicat copiilor. Alte evenimente care au loc în Petrovaradin: Night of Museums, Tamburica Fest, Cultural Time Machine, Tunnels of Light, Wine Labyrinth. Spațiile ample și bine îngrijite sunt locații perfecte pentru tot felul de evenimente.

Merită să faceți o plimbare lungă prin cetate; totul este nu numai bine conservat, ci și îngrijit. Și în aproape orice moment vă puteți bucura de panoramă asupra Novi Sadului, asupra Dunării și a vapoarelor și barjelor care trec pe acolo.

Mie foarte mult mi-au plăcut și străzile pe care le străbați odată ieșit din cetate, în drum spre Novi Sad – dacă alegi să mergi pe jos. Am trecut pe lângă case drăguțe, iar pentru că era primăvară, am avut parte și de pomi înfloriți, care aduceau plus-valoare.

Am umblat pe străzi și seara, și ne-am simțit în siguranță. Iar de pe terasele din cetate, respectiv de la fereastra camerei noastre, vederea peste Dunăre, la apus, a fost minunată!

 

Exit mobile version