Desculță prin România (6). Revenire în Transilvania: Alba Iulia, Aiud, Sarmizegetusa Regia

Vă povestisem că, în 2012, în timpul perindării noastre prin țară – pe când veneam de la Sibiu și ne îndreptam către Timișoara – am făcut un ocol mai serios pentru a vizita câteva locuri care ne interesau, printre care și Transalpina. După ce am ajuns din Oltenia în Transilvania, drumul nostru a dus la Alba Iulia, Aiud și Sarmizegetusa Regia.

Sarmizegetusa Regia, legendara capitală a dacilor

La Sarmizegetusa Regia (județul Hunedoara) ne-am reîntâlnit, absolut surprinzător, cu un cuplu pe care l-am cunoscut pe Transfăgărășan. În urmă cu câteva zile, ne urcasem împreună la Bâlea Lac, cu telecabina. Ea, româncă, el, străin – ea îi arăta lui frumusețile României. Am schimbat câteva vorbe cu ei, apoi ne-am văzut fiecare de drum.

Când ne-am parcat mașina în apropiere de Sarmizegetusa Regia, acolo se afla, deja, un autoturism oprit. Era chiar mașina lor, cum aveam să ne dăm seama câteva minute mai târziu, când ne-am reîntâlnit cu ei, care se întorceau deja la mașină. Nu ne-a venit să credem, ce coindicență fantastică! – Păi, voi faceți același traseu ca noi? – am întrebat. – După Transfăgărășan, acum la Sarmizegetusa Regia? – Ah, nu – ne-au zis ei – păi am mai fost în sud, la Horezu și prin apropiere. – Haha, ce coincidență, și noi!!! 

Sarmizegetusa Regia de la Grădiștea Muncelului este un loc cu adevărat fascinant. Aici a fost capitala Daciei și sigur a fost un loc spectaculos, din moment ce fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei. A fost cea mai mare dintre fortificațiile dacice și cuprindea șase citadele. Locul includea și o zonă sacră, precum și un calendar circular.

Ascuns, în zilele noastre, printre păduri și foarte greu accesibil din cauza drumului extrem de prost (cel puțin, așa era în 2012), vizitarea acestui loc, așa cum am făcut-o noi, a fost o experiență foarte intimă. În afară de noi doi, nimeni nu se mai afla acolo. Era liniște. Din punctul ăsta de vedere, poate că nici nu este păcat că nu face parte din circuitele turistice principale… Și că nu vin cârduri de oameni aici… Dar voi să nu ratați vizitarea acestui loc!

Una peste alta, la Sarmizegetusa Regia am urcat foarte greu. În 2012, drumul era absolut execrabil. Ne-am chinuit cu o viteză de căruță (noi mai având și o mașină joasă). Și… aproape că am murit de foame pe drum.? Nu ne-am organizat prea bine, pentru că nu ne așteptam ca, odată ce am părăsit Orăștie, să nu mai găsim vreun restaurant pe drum.

Într-un final am oprit la o casă mare, care părea a fi o pensiune. Și chiar era, dar se afla în curs de construire. Deci pratic nu era deschis locul. După ce am parcat, a și apărut cineva la poartă. Când au auzit ce problemă avem (ne este foame!), cei de acolo ne-au invitat înăuntru și ne-au oferit un mic dejun foarte delicios. Oamenii ne-au spus exact cu ce ne pot servi pe moment (omletă sau ciorbă), ne-au pus masa pe terasă, ne-au permis să folosim propria lor toaletă – din propria lor casă.

A fost o surpriză deosebit de plăcută: mâncarea a fost delicioasă, gazdele noastre, ospitaliere, atmosfera din curte, foarte faină.  M-am străduit să identific acum locul și cred că a fost vorba despre Popasul Dacilor.

Aiud, unde comuniștii au îngropat elita rezistenței românești

Aiud (în maghiară Nagyenyed, în germană, Straßburg am Mieresch) este un oraș din județul Alba. Am mai fost la Aiud pe vremea când lucram la cotidianul regional Nyugati Jelen, căci aveam o redacție și acolo. Este un orășel transilvănean foarte cochet și liniștit.

Acum, drumul nostru a dus la Aiud pentru a vizita Memorialul Durerii. Și asta întrucât un episod extrem de sumbru al istoriei acestui oraș este acela când, în timpul regimului comunist din România, în închisoarea de la Aiud au fost întemnițați numeroși deținuți politici. Șocul acesta a fost, atunci, unul dintre elementele cele mai dure ale sistemului represiv din România.

Sute de oameni și-au găsit sfârșitul în închisoarea de la Aiud, iar Memorialul Durerii este un loc pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl viziteze. Pentru că este un loc în care poți să vezi ororile trecutului. Și nu în ultimul rând, pentru că aici se poate aduce un omagiu celor care au pierit atunci.

Memorialul a fost ridicat în anii 1990. Se află în locul în care comuniștii au îngropat, în gropi comune, elita rezistenței românești: cimitirul denumit de localnici „Râpa Robilor”.

Alba Iulia, orașul cu cea mai mare cetate din România

În locul orașului Alba Iulia (în maghiară Gyulafehérvár, în germană, Karlsburg sau Weißenburg) în Antichitate s-a aflat castrul roman Apulum. La 1 decembrie 1918, aici a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a legitimat unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României, motiv pentru care i se spune „capitala Marii Uniri”.

Pentru mine, orașul Alba Iulia prezenta un mare interes pentru că centrul său istoric, vechea cetate a fost renovată din 150 de milioane de euro și toată lumea spunea cât de minunat arată lucrările. Am vrut să văd cu ochii mei. Și da, m-am convins că este așa cum se vehicula: cetatea și-a recăpătat aspectul și frumusețea de odinioară. De la întemeierea oraşului de către romani (lucru care a avut loc în urmă cu aproape 2000 de ani) şi până acum, Alba Iulia a trecut prin multe. Dar astăzi cu siguranță strălucește.

S-au studiat cu atenție planurile originale ale cetății și reabilitarea s-a făcut cu materiale cât mai similare celor folosite pe vremuri, în secolul al XVIII-lea. Astfel că rezultatul chiar este unul deosebit! Cel mai mult mi-a plăcut că la poartă există acum și gardă. De fapt, oameni îmbrăcați în haine de epocă se regăsesc în mai multe locuri prin care se plimbă turiștii. Totul arată superb!

Dacă ajungeți la Alba Iulia, trebuie să vedeți Cetatea Alba Carolina, fortăreața în stil Vauban cu șapte bastioane, în formă de stea, construită între 1716 și 1735. Dacă aveți mai mult timp la dispoziție, vizitați și alte atracții turistice din oraș. Însă dacă aveți o ședere scurtă, și o scurtă plimbare prin cetate vă va satisface pe deplin.

Noi așa am făcut, iar apoi am luat cina într-un restaurant minunat, aflat chiar în interiorul cetății: Pub13. Locul acesta s-a deschis în 2003 și a fost prima investiție privată din cetate. Spațiul care îl găzduiește a fost restaurat și pus în valoare corespunzător.

„Pentru cunoscători… atmosfera, locul și concepția sa înseamnă mai mult decât un spațiu în care băutura se asortează de minune cu mâncarea bună și cu muzica de calitate. Locul îți creează un sentiment nobil (…) atrăgând acele persoane care sunt în căutarea atmosferei de altădată. (…) Cine vine la noi revine cu drag, amintindu-și cu plăcere că în Cetatea din Alba Iulia există un loc care respectă istoria, tradiția și oamenii contemporani. Pentru că nu este vorba doar despre vin si mâncare. E mereu mai mult decât atât și întotdeauna e altfel…” (de pe pagina de internet a Pub13)

Nimic mai adevărat: Alin mai fusese aici și a revenit, deci, pentru că a dorit ca și eu să cunosc acest loc. Am mâncat gourmet, într o ambianță deosebită, într-o locație medievală autentică. Locul acesta a fost, cândva, inclusiv depozit de armament!

Am povestit un pic… alandala, pentru că ordinea în care am vizitat aceste locuri a fost alta decât cea în care am așternut gândurile aici. De pe Transalpina ne-am dus direct la Alba Iulia, unde am vizitat cetatea, am cinat și am înnoptat. Dimineața am plecat spre Aiud, am băut o cafea în apropiere de Biserica Reformată și am mers, apoi, la Memorialul Durerii. După aceea am continuat către casă, iar la Orăștie ne-am abătut de la drum pentru a vedea Sarmizegetusa Regia.

Practic, dacă sunteți în lipsă de timp, aceste trei locuri pot fi vizitate și într-o singură zi. Sau hai, două!

*