Cu mașina sau motorul, deasupra norilor? Pe șoseaua Transalpina acest lucru chiar este posibil! Când am scris despre Transfăgărășan, v-am spus că este doar a doua cea mai înaltă șosea din România. Pe locul întâi se situează Transalpina! Este mult mai puțin cunoscută peste granițe, deși din anumite puncte de vedere este mai spectaculoasă decât Transfăgărășanul. Nu ratați, sub nicio formă, parcurgerea acestei șosele formidabile!
Transalpina, un drum vechi de aproape 2000 de ani
Am parcurs Transalpina în 2012, la scurt timp după începerea reabilitării sale. Această șosea trece peste Munții Parâng și este, așa cum am menționat deja, cel mai înalt drum din România (dintre cele asfaltate, să ne înțelegem!). La Pasul Urdele, Transalpina atinge altitudinea de 2145 de metri! Oficial se numește DN67C, pornește din localitatea Novaci (județul Gorj) și se termină la localitatea Săliște (județul Sibiu). Leagă tot două regiuni istorice: Oltenia și Transilvania.
Transalpina are o lungime de 137 de kilometri, străbate patru județe și poate fi parcursă în aproximativ 3 ore (dacă nu faceți pauză). De când s-a asfaltat, turiștii vin aici în număr din ce în ce mai mare. Unul dintre motivele pentru care drumul acesta este atât de special, este acela că, deși este vechi de 2000 de ani și este catalogat drept drum național, până în 2009 nu a mai fost asfaltat, niciodată!
Istoria drumului este, de altfel, un pic neclară. Potrivit Wikipedia, ar fi fost construit de către romani, în timpul războaielor purtate cu dacii, astfel că pe hărțile istorice apare drept „coridorul IV strategic roman”. Există și legende locale care susțin că, la finalul de secolului XVIII și începutul secolului XIX, familiile care locuiau de-a lungul acestui drum au participat la construcția lui – după posibilitățile fizice și financiare ale fiecăruia.
În urma învățămintelor din Primul Război Mondial, următorul care s-a mai ocupat de acest drum a fost regele Carol al II-lea, care a vrut să aibă la dispoziție un drum strategic pentru mișcările de trupe dintre Valahia și Transilvania. Lucrările de reabilitare dispuse de rege au avut loc între 1934 și 1939. La inaugurare a participat atât regele Carol al II-lea, cât și viitorul rege Mihai I, iar drumul a fost cunoscut multă vreme drept „Drumul Regal” sau „Drumul Regelui”. Regele a parcurs șoseaua la volanul propriei sale mașini, împreună cu familia sa.
Alții mai susțin că, fiind improtant din punct de vedere militar, drumul a fost amenajat cu pietriș în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de către nemți, care apoi nu prea l-au folosit, însă.
Un lucru este sigur: pe când era doar o potecă de munte, i se spunea „Poteca Dracului” și era folosită de păstorii din Mărginimea Sibiului, atunci când traversau munții, cu turmele de oi, în Țara Românească.
În orice caz, multă vreme drumul a fost aproape complet uitat. Însă în 2008 s-a decis reabilitarea sa, lucrările începând în 2009. În 2010, o parte din șosea a fost deschisă circulației.
Transalpina în vara lui 2012: pe jumătate reabilitată
Noi am fost pe Transalpina în 2012 și l-am parcurs în totalitate, dar oficial, șoseaua nu era deschisă pe toată lungimea sa. În multe locuri nu erau parapeți și nici marcaje pe carosabil. O parte nu era asfaltată absolut deloc. Acum, situația este alta, pentru că începând din 2018, Transalpina este asfaltată în proporție de 99%.
Mie șoseaua asta mi-a plăcut mai mult, decât Transfăgărășanul. Unul dintre motive, care reprezintă un mare plus față de Transfăgărășan, este că o porțiune de aprox. 30 de kilometri din această șosea șerpuiește pe creasta munților. Este vorba de zona dintre localitățile Rânca și Obârșia Lotrului. Aceasta este cea mai frumoasă parte a șoselei!
Odată ce ai ajuns sus de tot, pe Pasul Urdele, trebuie să oprești pentru panoramă. Este su-per-bă! Există o parcare suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea care dorește să oprească, să coboare, să își întindă oasele, să tragă aer curat adânc în piept și să facă fotografii. Bine, multă lume își aprinde, repede, o țigară…
Noi am cumpărat și brânză proaspătă de la cei care vindeau în parcare, vă jur că a avut un gust deosebit, acolo, sus! Nu trebuia nici pâine nimic, am mâncat doar brânză goală. Se topea în gură!
De altfel, după ce au început lucrările de reabilitare, iar drumul era parțial deschis (oficial), însă se putea parcurge în totalitate (neoficial), Facebook-ul s-a umplut de check-in-uri și fotografii de pe Transalpina și mai ales de pe Pasul Urdele. Lumea era atrasă de acest drum, ca de un magnet.
Un drum care face legătura între două lumi complet diferite
Noi am parcurs Transalpina dinspre sud spre nord, adică am urcat pe el la Novaci (județul Gorj) și am coborât la Sebeș (județul Alba). Înainte de a începe parcurgerea sa, am luat prânzul la o terasă din apropiere de Peștera Muierii. Am mâncat – ce surpriză! – ciorbă de burtă și mămăliguță cu brânză și smântână. Cam astea și erau opțiunile, de altfel. Iar atmosfera de pe terasă era una tipic… românească. Chiar înainte să plecăm au sosit vreo două autobuze pline cu oameni și că terminasem masa, că nu s-ar mai fi putut înțelege om cu persoană apoi. Iată un motiv pentru care nu îmi prea place să călătoresc prin România: mă deprimă lipsa cruntă de educație a oamenilor, precum și lipsa confortului în general.
Vreau să scriu sincer despre experiențele mele de prin România. Și aș vrea să fiu înțeleasă corect. O să o fac cu umor, ca să fie bine, să nu fie rău, vorba unui concetățean de-al nostru.
Spuneam că pentru mine, unul dintre cele mai interesante lucruri cu privire la Transalpina este aceea că, atunci când cobori din mașină, la cele două capete ale sale întâlnești două lumi complet (dar complet!) diferite: Oltenia și Transilvania.
La ce mă refer…
Ei bine, după ce am luat masa la Peștera Muierii, am pornit la drum. Ne-am bucurat noi, frumos, de șoseaua aceasta montană, am oprit în punctul cel mai înalt și am început, apoi, coborârea. Odată ce am părăsit pasul montan, drumul începea să nu mai fie atât de interesant, în sensul că trecea prin păduri, deci nu mai aveam parte de panoramă. Era doar un drum montan obișnuit. Am mai oprit de vreo două-trei ori, foarte scurt, pentru lacul Oașa și pentru a ne relaxa cinci minute pe malul unui pârâu rece.
O mică problemă a apărut când m-a apucat pe mine mersul la toaletă… Niciun WC pe drum. Într-un final am găsit un restaurant, la care am și oprit. Aici a avut loc o scenă care ne-a lăsat mască. Am vrut să bem și o cafea și ne-am gândit să facem asta pe terasă, să ne bucurăm de aerul curat din pădure, nu? Ce vorbești… Pe terasă bubuiau boxele. Am zis, OK, hai că stăm înăuntru, poate o fi mai bine. Eu m-am dus direct la toaletă, iar Alin a intrat în restaurant și s-a așezat la masă. Când să intru și eu în restaurant, văd că râde sub mustață.
O angajată a restaurantului numai ce dădea cu spray de muște prin încăpere. Prin încăperea în care ne aflam noi, singurii clienți din acel moment! Alin comandase, deja, cafeaua. Prea târziu a observat marea dezinsecție. Am zis, OK, hai că bem repede cafeaua, plătim și ne cărăm. Nu înțelegeam cum este posibil așa ceva, să dai cu spray de muște, așa, cu oameni acolo. În fine, am dat cafeaua peste cap. Nu înainte, însă, ca în părul meu să cadă o muscă semi-moartă. Alin s-a spart de râs. Și a concluzionat că este mult mai bine că musca a aterizat la mine pe cap, și nu în cafea, caz în care cafeaua ar fi fost compromisă.😂
În antiteză, după ce am coborât de pe Transalpina și am ajuns la Alba Iulia, unde am înnoptat, am luat cina la un restaurant foarte fain, în cetate. Atmosfera era excelentă, iar meniul deosebit de bogat, chiar gourmet.
În Oltenia, unde înainte de a urca pe Transalpina, abia dacă am găsit o toaletă funcțională (am și niște poze de groază, dar mă abțin să le public aici), în Alba Iulia am dat de un centru vechi reabilitat superb, unde fiecare detaliu era la locul lui.
Fără alte comentarii.
Informații utile despre parcurgerea Transalpina
La fel ca Transfăgărășanul, și Transalpina este o șosea deschisă doar vara. Cam din octombrie și până în iunie nu aveți ce căuta între Rânca și Obârsia Lotrului. După ce cade prima zăpadă, curățarea drumului nu este practică, iar pe unele dintre porțiunile drumului, zăpadă mai există și în luna iunie.
Dacă decideți că vreți să mergeți pe Transalpina, informați-vă de aici asupra condițiilor de drum. Nu în ultimul rând, alegeți-vă câteva destinații de la capetele sale. În Oltenia, noi am vizitat câteva peșteri și mănăstiri, iar după ce am ajuns în Transilvania, am fost la Alba Iulia și la Aiud.
Nu uitați: Transalpina trebuie părăsită înainte de lăsarea întunericului!
Până să ajungeți acolo, vă las aici două clipuri prin intermediul cărora puteți parcurge virtual drumul:
*