În timpul unei călătorii între Orșova și Timișoara am vizitat, pe traseul până la Oravița, o parte dintre atracțiile turistice ale zonei. Nu le-am descoperit în detaliu, ci a fost doar un stop & go izvorât din veșnica mea logică: dacă tranzităm un loc cu mașina, iar acolo este ceva de văzut, hai să oprim, măcar scurt. Am ajuns, astfel, să văd un pic din Orșova, să trec Dunărea la sârbi, să revăd Băile Herculane, să poposesc la morile de apă de la Rudăria, să admir Cascada Bigăr, să intru în teatrul și în farmacia-muzeu de la Oravița.
Orșova
Am ajuns la Orșova (județul Mehedinți) în februarie 2016, pentru a vedea concertul de acolo al lui Zoltan Butuc. Am și înnoptat pe malul Dunării, iar a doua zi dimineață am făcut și o scurtă plimbare prin oraș.
Mi s-a părut un oraș destul de pitoresc, dată fiind apropierea de fascinanta Dunăre. Însă și un oraș destul de trist, de exemplu, m-a frapat starea deplorabilă a unora dintre blocurilor de acolo. Și mai ales improvizațiile de pe acestea, pentru încălzirea prin foc a locuințelor. Lemne de foc depozitate pe lângă blocuri, burlane care ies prin niște mini-ferestre… Urât și periculos.
În Orșova am fost să văd o biserică romano-catolică cu o arhitectură foarte modernă. Biserica „Neprihănita Zămislire” a fost construită între anii 1972-1976, fiind singurul lăcaş de cult catolic construit în timpul regimului comunist. Picturile interioare ale bisericii au fost subiectul multor controverse, în scenele biblice apărând și personaje ca John Lennon sau Nadia Comăneci, dar și… Lenin.
Am hotărât să și trecem Dunărea, la sârbi. Pe drum am mai oprit și la Mănăstirea „Sfânfa Ana” din Orșova, aflată pe Dealul Moșului, un loc din care te poți bucura de o panoramă foarte frumoasă asupra orașului și a fluviului.
Cazanele Dunării
Cea mai frumoasă parte a escapadei a fost când am trecut Dunărea. Odată ajunși pe partea cealaltă, în Serbia, am admirat peisajul superb de la Cazanele Dunării. Fiind după-amiază târziu, totul era scăldat într-o lumină superbă. De aici se vede și Capul lui Decebal, săpat în stâncă.
Băile Herculane
A doua zi, în drum spre casă, primul popas l-am făcut la Băile Herculane (județul Caraș-Severin), oraș asupra căruia nu vreau să insist acum, pentru că am mai scris despre asta aici și aici. Dacă treceți pe acolo, opriți și voi să vedeți paragina desăvârșită în care a ajuns acest loc. Este absolut dezolant și rușinos.
Rudăria
Am continuat spre casă și ne-am abătut puțin de la drum, pentru a ajunge la Rudăria – astăzi, localitatea Eftimie Murgu. Morile de apă de aici sunt celebre, și bineînțeles, „neexploatate” corespunzător din punct de turistic. Am văzut doar câteva dintre cele 22 de mori care au mai rămas pe aici. După Revoluția de la 1989, au fost lăsate în paragină. Dar situl măcar este înscris în Lista Monumentelor Istorice din România. Zona este deosebit de pitorească și liniștită, nu ne-am întâlnit cu niciun suflet pe acolo, deși era zi de duminică.
Cascada Bigăr
Cascada Bigăr era un loc în care mi-am dorit foarte mult să ajung. De când a devenit un loc foarte hype, l-am tot văzut în fotografiile oamenilor și chiar am ținut să îl văd și personal. Practic, în urma pozelor superbe care ajungeau pe internet și în baza faptului că, în 2010, această cascadă formată de izvorul Bigăr a fost numită, de către National Geographic Traveler, cea mai frumoasă cascadă din lume, turiștii au cam dat năvală aici. Pare să fie una dintre destinațiile de week-end preferate de către cei din vestul țării.
Cascada este, într-adevăr, foarte frumoasă. Nu încape îndoială. Se află în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnita, într-un loc absolut minunat, peste care a fost o plăcere să arunc o privire mai atentă. Fiind și toamnă, pădurea ne încânta cu niște culori superbe.
Cascada Bigăr se află la jumătatea distanței dintre Anina și Bozovici, în locul de trecere, prin România, a Paralelei 45.
Oravița
Am oprit ca să vedem și Teatrul din Oravița, cea mai veche clădire de teatru din Banat. Acest edificiu a fost ridicat la 1816, după modelul Burgtheater din Viena. La inaugurarea sa din 1817 a fost prezent și împăratul Francisc I al Austriei. În prezent adăpostește Muzeul de Istorie a Teatrului și a orașului Oravița.
Interiorul teatrului este superb. În fața teatrului tocmai aveau loc niște lucrări de reparații, așa că locul arăta cam dezolant, mai ales că în jur se aflau mai multe clădiri în paragină. Nu o să înțeleg niciodată ce este cu clădirile acestea, de ce unele locuri din România arată ca după bombardament, în timp ce, pentru a-ți cumpăra o cutie de chibrit într-un bloc comunist, trebuie să te împrumuți pe 30 de ani. Cum poți să deții un edificiu și să îți bați joc de el în asemenea hal. Dar asta este o altă poveste. Să ne înțelegem: fotografiile acestea le-am făcut la doi pași de teatru, deci în centrul orașului Oravița, nu la capătul lumii…
După teatru am vizitat și Farmacia-Muzeu din Oravița. Farmacia montanistică „Vulturul Negru” a fost deschisă în 1796 și a aparținut familiei de farmaciști Knoblauch. Cine își rezervă un sfert de oră ca să viziteze acest loc, va descoperi mobilier și instrumentar farmaceutic de la sfârșitul secolului al XVII-lea și până în anii 1950. Sunt expuse o serie de aparate pentru prepararea medicamentelor, vechi recipiente, precum și o casă de marcat veche, fabricată taman în Ohio, S.U.A.
