qatar

Desculță prin Qatar. Plimbare prin Doha și vizită în deșert

Qatar înseamnă, pentru mulți dintre călătorii pasionați – așa, ca noi – un loc prin care au trecut de mai multe ori, și anume, atunci când au mers în concediu prin Asia. Qatar Airways este una dintre companiile care are zboruri foarte bune dinspre Europa către Asia. Astfel că în drum spre vacanța mult-visată, o mulțime de lume are conexiuni la Doha, capitala statului Qatar. ✈️

qatar

Pentru noi, Qatar mai este locul în care avem niște prieteni foarte buni, pe care am tot plănuit să îi vizităm într-una din ocaziile în care ne aflam în tranzit acolo. S-a întâmplat – cum altfel – când veneam din concediu, din Asia. În 2017 aveam un zbor Singapore-Viena cu conexiune prin Doha. Și am făcut în așa fel încât să avem două zile între cele două zboruri.

Merită, cu siguranță, o vizită!

După această vizită scurtă pot spune: Qatarul și Doha merită să arunci o privire. Nu vă mulțumiți cu survolarea Qatarului și tranzitarea Aeroportului Internațional Hamad din Doha. Vizitați măcar scurt această țară arabă!

timea laslavic

Mai ales că, de vreun an încoace, viza nu mai costă. Când am fost noi acolo, a trebuit să aplicăm pentru viză dinainte și am plătit în jur de 100 de dolari de căciulă. Acum viza pentru cetățenii români se acordă la sosirea pe aeroport și este gratuită. Există două tipuri de viză: cea de turist (de 180 de zile) și cea de tranzit (de 96 de ore). Trebuie îndeplinite, însă, anumite condiții, cum ar fi să ai cazare în Qatar și bilet de întoarcere.

Este o țară mică și extrem de bogată

Datorită rezervelor de gaze naturale și de petrol (ca mărime, a treia din lume), Qatarul este o țară extrem de bogată. Venitul pe cap de locuitor este uriaș, conform unora dintre estimări, chiar cel mai mare din întreaga lume. Luxul se poate observa cu ușurință. De exemplu, pe insula artificială Pearl sau în cartierul zgârie-norilor din Doha, West Bay.

 

Qatarul este, în același timp, o țară mică, atât ca suprafață, cât și ca populație. Și imaginați-vă: din cele 2,5 milioane de locuitori, doar puțin peste 300.000 sunt cetățeni qatarezi. Qatarul are nevoie de forța de muncă străină ca de aer: expații formează, aici, o comunitate deosebit de numeroasă.

Dacă vrem să privim lucrurile foarte simplist, există două categorii de lucrători străini, aici. Cei sosiți din Occident ocupă în primul rând poziții bune, sunt manageri, ingineri ș.a.m.d. Țara aflându-se în continuă dezvoltare, este o mare nevoie de forță de muncă bine pregătită, de specialitate. Cei veniți din India, Sri Lanka, Pakistan, Bangladesh ș.a. ocupă, de regulă, locuri de muncă în alimentația publică, în domeniul hotelier, curățenie/menaj, sunt lucrători în construcții etc. Ei reprezintă peste jumătate din locuitorii Qatarului.

Ce să vezi și ce să faci în capitala Doha?

Revenind la Doha, capitala qatareză, unde locuiește aproape toată lumea, mai exact, 80% din populația țării și care a devenit capitala Qatarului în 1971, odată cu dobândirea independenței statului:

Primul lucru pe care trebuie să îl faci în Doha este să vizitezi Souq Waqif, inima orașului. Aici, străduțele cu clădiri vechi oferă un cadru propice pentru plimbări de seară. (Vara, temperatura din timpul zilei este insuportabilă. Atunci toată lumea se plimbă prin mallurile cu aer condiționat.)

Este o atmosferă foarte plăcută. Este plin de magazine și tarabe, unde se vinde orice: suveniruri kitchoase, suveniruri autentice, lucru manual, antichități, bijuterii, haine, încălțăminte, covoare, condimente… chiar și mici animale de companie. Până la urmă, de aici și vine denumirea de Souq Waqif: souq înseamnă bazar.

După ce ați terminat cu plimbarea și ați cumpărat (sau nu) ceva, trebuie neapărat să mâncați într-una din restaurantele de aici. Încercați specialități locale, fumați shisha și beți ceai.

Sau puteți face invers: mâncați, apoi vă plimbați 😄 Noi am luat masa în mai multe locuri, iar dintre toate, recomand din suflet restaurantul irakian Al Adhamiyah, unde am mâncat un pește absolut delicios, fript la flacără.

Mergeți, apoi, pe Corniche, o zonă de promenadă aflată în Doha Bay, lungă de 7 km. Aici se află Museum of Islamic Art.

muzeu arta dohaIndiferent că intrați sau nu în muzeu, pentru a vedea cele expuse, acest loc merită o oprire de o oră, întrucât de aici se vede foarte frumos West Bay. Noi nu am avut timp să vizităm muzeul, dar cred că merită, iar dacă vom reveni, probabil că vom face asta.

Următoarea voastră oprire ar trebui să fie cartierul cu zgârie-nori, West Bay. Apoi, desigur, Pearl, insula artificială cu o serie de clădiri rezidențiale și multe restaurante.

Nu puteți pierde o vizită la una din numeroasele malluri. Există mulți bani aici, așa că se fac foarte multe cumpărături. Mai ales că ziua este, oricum, mult prea cald ca omul să facă altceva. Alegeți, de exemplu, Villagio, un mall extravagant în care s-a amenajat nici mai mult, nici mai puțin, decât un canal venețian cu gondole 😆

Cireașa de pe tort: vizita în deșert

Programul meu favorit din Doha a fost vizita în deșert, acolo unde acesta se întâlnește cu apa: pe Sealine. A fost una dintre cele mai tari experiențe de până acum și vreau, neapărat, să o repet și să rămân în deșert și peste noapte!

Există și tururi organizate de agențiile de turism, cu plimbări offroad pe dunele de nisip, cu mâncare și ceai în deșert, cu privit apusul de soare și cu dormit în corturi. Sună bine, nu-i așa?

Noi am fost cu mașina prietenilor noștri. Prima oprire: înainte de deșert, pentru a ni se dezumfla puțin roțile de la mașină, o condiție obligatorie pentru a ne putea plimba pe dunele de nisip.

Apoi a început aventura: o experiență fantastică să mergi cu mașina prin acest peisaj nesfârșit. Am trecut cu emoții peste dune – pentru că nu știi sigur, niciodată, dacă vine ceva din față sau nu.

Dacă se îndreaptă o mașină spre tine, nu o poți vedea, apare doar la un moment dat, brusc… se mai claxonează, se mai montează peste mașină câte un steguleț, care să devină vizibil mai repede… Dar este, oricum, o chestie cu emoții!

Cel mai frumos lucru a fost să ne plimbăm pe mal, să adunăm scoici din nisip și să ne mirăm de faptul că am primit, fiecare, câte un sms care ne ura bun venit în… Arabia Saudită.

Important de știut…

În Qatar să nu uitați, nicio secundă, că vă aflați într-o țară arabă: fiți îmbrăcați decent și comportați-vă potrivit cutumei locale. Aici nu veți găsi nici alcool, nici carne de porc – deși aceste produse există pentru expați, care le pot achiziționa, însă, numai dintr-un magazin special, în baza un permis special emis de autorități, la un preț piperat.

Engleza este foarte răspândită, fiind utilizată ca o a doua limbă. În Doha vă veți descurca fără probleme. Dincolo de faptul că este o țară arabă, veți observa că în capitala sa există un puternic aer occidental, modern.

Fiți pregătit de temperaturi extreme: vara, acestea pot atinge cu ușurință  50°C, fiind foarte cald până și noaptea. Aici nu poți exista fără aer condiționat, care este dat foarte tare peste tot: în birouri, malluri, restaurante, locuințe.

Valuta locală este Riyalul qatarez, 1 EUR = aprox. 4 QAR. Qatarul este o țară relativ scumpă, așteptați-vă la prețuri la nivelul marilor capitale europene (ex. Paris, Viena). Combustibilul este ridicol de ieftin, însă.

Când am fost în Doha, nu exista un transport în comun bine pus la punct. Între timp s-a construit Doha Metro, o linie fiind deja funcțională din mai 2019. În rest, traficul din Doha este aglomerat, dar infrastructura este foarte bună.

Qatar, gazda FIFA World Cup din anul 2022

Acum, Qatarul se pregătește intens de găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022. Doisprezece arene din Qatar vor găzdui acest eveniment uriaș, unele existau deja și au fost/sunt supuse unor renovări/extinderi de mare anvergură, iar nouă (!) se construiesc acum. Toate vor avea o capacitate de minim 40.000 de locuri.

Unul dintre stadioanele care a fost deja finalizat și inaugurat (în mai 2019) este stadionul Al Janoub Stadium din orașul Al-Wakrah (fostul Al-Wakrah Stadium), situat la aprox. 50 km sud de Doha şi care a costat nu mai puțin de 515 milioane de euro.

Astfel, că, hm, poate că pe lista celor de văzut în Qatar trebuie să includeți, acum, și acest nou stadion, cu un design foarte futuristic – opera lui Zaha Hadid, bineînțeles.

Sursa foto: Wikimedia Commons/Zaha Hadid Architects

Aceasta o să fie prima cupă mondială găzduită de o țară din lumea arabă. Meciul de deschidere, precum şi finala vor avea loc pe un stadion de 86.000 de locuri, ce va fi construit în noul oraş Lusail, care se află la aprox. 20 km de Doha și al cărui construcție va costa peste un miliard de dolari.

Pentru Qatar, banii cu siguranță nu reprezintă o problemă. Vorbim de una dintre cele mai bogate țări ale lumii, nu uitați.

One thought on “Desculță prin Qatar. Plimbare prin Doha și vizită în deșert”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − 4 =