Thailanda este visul oricărui călător.❤️ Eu am avut șansa și norocul să vizitez această țară de două ori: în 2015 am fost pe insula Koh Chang, iar în 2018, în Phuket. Mi-a plăcut la fel de mult în ambele locuri, dar din alte motive, mai ales că cele două destinații sunt foarte diferite. Când am ales Koh Chang, am căutat un loc liniștit, cu mai puțini turiști. Când am mers în Phuket, am făcut-o pentru că în satul Bangtao de pe aceasă insulă thailandeză avem un prieten bun, care de ani de zile își împarte viața între București și Thailanda.
Concediu de trei săptămâni în Phuket, vecini cu Tibi
În 2015, când am fost pe Koh Chang, am zburat de la Viena la Bangkok, cu Aeroflot, cu escală la Moscova. În 2018, cea mai bună ofertă am găsit-o la Austrian Airlines. Am zburat direct la Bangkok, iar de acolo am luat o cursă internă către Phuket. În Phuket ne-a întâmpinat prietenul nostru, bioenergoterapeutul Tiberiu Molnar. Care, ce credeți, sosise în Thailanda în aceeași zi, pentru a rămâne tot trei săptămâni! El aterizase în urmă cu o oră, cu o altă cursă, a companiei Emirates. Ne-a așteptat la aeroport, iar apoi am mers împreună către casă.
A fost o coincidență fantastică, pentru că atunci când eu îl sunasem ca să îi spun că avem trei săptămâni de concediu în martie și că am dori să mergem în Phuket, unde ne tot chema, Tibi mi-a spus că și el se va afla acolo, fix în aceeași perioadă! Un noroc aproape incredibil. Pentru că asta am și dorit, să putem petrece timp și cu el. Practic, s-a nimerit să sosim și să plecăm în aceeași zi!
În fiecare dimineață ne-am băut cafeaua la el acasă și am stat, în general, mult timp împreună. Mai ales că era deosebit de cald, așa că era destul de dificil să te plimbi pe undeva. La Tibi se bea numai cafea Illy, zi de zi. Noi stăteam foarte aproape de el, practic eram vecini. Și chiar el ne-a ajutat să găsim o casă de închiriat în regim hotelier. Ne-am lăfăit doar noi doi, într-o casă cu trei camere, cu bucătărie și laundry room, cu terasă, cu tot confortul. M-am simțit ca și cum aș fi locuit acolo dintotdeauna, parcă am gustat un pic din viața în Thailanda!
Foarte mult ne-am jucat și cu câinele lui Tibi, de care ne-am atașat și care ne mai însoțea, și de capul lui (!), prin sat. Îl mai recupera Tibi apoi, de la noi de acasă, cu motorul, după ce îi trimiteam poze cu musafirul nostru.😂
Cele mai bune locuri în care să mănânci în Bangtao
Serile fie stăteam pe terasa lui Tibi și povesteam, până târziu în noapte, fie mergeam împreună la unul dintre locurile noastre preferate din Bangtao: BangDaan Ramly Burger, afacerea unui localnic musulman.
La Abdullah se deschidea numai seara, iar locul avea un vibe foarte bun. O terasă plăcută, unde orhideele cresc natural pe copaci. Și unde se servea nu numai cel mai bun burger din lume, la niște prețuri incredibil de decente, ci și o mulțime de alte mâncăruri foarte bine făcute. Fără porc, bineînțeles.
Celălalt loc care ne plăcea deosebit de mult, era terasa (de altfel, foarte basic) din apropierea casei noastre, căreia i-am uitat definitiv numele. Bangtao fiind un sat preponderent musulman, și acest loc era tot afacerea unei astfel de familii de localnici. În ambele locuri am fost primiți și serviți cu brațele deschise, mâncarea fiind delicioasă. Și foarte ieftină pentru venitul unui european.
Mereu proaspăt, mereu foarte bun, vă recomand locul acesta! Practic, restaurantele de pe plajă ofereau aceleași feluri de mâncare, la de 3-4x prețul. Merita, uneori, căci alta este atmosfera pe plajă, bineînțeles. Însă depinde ce vă doriți și ce buget aveți, uneori merită să mai jonglați cu posibilitățile. (A se observa, mai jos, că am luat cu noi o sticlă de Negru de Purcari – ca în fiecare concediu!) Am mâncat destul de des la o terasă de pe plajă, însă din cauza unui eveniment neplăcut care a avut loc la ei, nu v-o recomand cu drag, deși sunt prieteni de-ai lui Tibi.
Vă recomand, însă, o terasă deosebit de chill, Easy Bar, aflată chiar pe plajă, respectiv Nok and Jo’s, care funcționează pe malul unui pârâu, unde în timp ce stați la masă, puteți vedea varani prin apă! Tot aici găsiți cel mai delicios desert, sticky rice with mango!
Doamne, dar am vorbit prea mult despre mâncare, nu știu ce m-a apucat! Să vă spun despre Phuket și despre Bangtao, nu?
Bangtao, o parte mai liniștită a insulei Phuket
Insula Phuket este ultra-mega-arhicunoscută, este o destinație de top a Thailandei. Acesta este unul dintre motivele pentru care la prima noastră vizită în țară, am evitat acest loc și am ales o altă insulă. Nu ne place acolo unde este aglomerație prea mare. Însă atunci când ai un prieten undeva, te duci (și) acolo.
Nu ne-a părut rău, ba chiar ne-am simțit foarte bine, deși în Bangtao nici vorba de sălbăticia mult mai mare a locurilor de pe insula Koh Chang. Frumos, totuși, mai ales că Bangtao nu este un loc prea aglomerat, ca alte stațiuni din Phuket. Și totuși, găsești resorturi câte vrei, și mari, și mici, depinde ce cauți. Plaja nu este pustie, dar nici nu este prea mare buluc. E just right.
Satul Bangtao face parte din districtul Talang și se află pe coasta de vest a insulei Phuket. A fost un sat pescăresc, acum este un loc turistic, dar nu atât de dezvoltat și cunoscut ca stațiunea vecină Patong, ceea ce îl face un loc mult mai atractiv pentru cei care caută o stațiune mai liniștită. Totuși, aici există și un resort foarte scump și exclusivist, Amanpuri.
Noi ne-am relaxat foarte bine în Bangtao. Am mâncat bine și am dormit bine. Am stat destul de mult pe Bangtao Beach, am vizitat și Surin Beach, care este o plajă mai frumoasă, dar mai aglomerată. Serile povesteam pe terasa lui Tibi, împreună cu alți prieteni de-ai lui din București, aflați și ei în concediu în Bangtao. Am fost și la night market. O nebunie! Am fost și la pescuit. Am tocmit, pur și simplu, niște localnici cu barcă, iar aceștia ne-au dus mai în larg, lângă un mic pâlc, unde se putea pescui și se putea face snorkeling. Erau deosebit de mulți pești acolo. Noi am fost foarte matinali, dar un pic mai târziu au mai venit și o grămadă de diveri. În martie 2018, apa mării era deosebit de caldă. Aveai impresia că faci baie într-o supă!
Un lucru care nu ne-a plăcut în Bangtao a fost că tuk-tuk-urile aveau niște prețuri exorbitante. Iar cum noi nu suntem obișnuiți cu motoreta, deseori am fost nevoiți să apelăm la tuk-tuk. Exista chiar o înțelegere între șoferi: cereau cu toții același preț (mare), astfel încât să nu poți mișca nimic. Un alt lucru neplăcut de văzut a fost că exista o stradă întreagă cu… masaj cu servicii extra, unde fetele atârnau, pur și simplu, ciorchine.
Phuket atrage o mulțime de turiști și pentru că în zonă există câteva atracții foarte renumite, unde se pot face excursii reușite. Insula Phi Phi, Insula James Bond, Insulele Similan sunt doar câteva dintre ele. Despre asta vă voi spune mai multe în articolul următor.
*
Alte articole despre Thailanda: aici.