Desculță prin Paris, în seara în care ardea Notre Dame

Turist prin Parisul șocat de incendiul de la Notre Dame? Da. Chiar m-am aflat în capitala franceză în seara în care ardea Notre Dame. Zborul nostru a aterizat la Paris la ora locală 16:25. Până am ieșit din aeroport, până am luat trenul și până am ajuns la locul nostru de cazare, trecuse de ora 18. La 18:50, Notre Dame a luat foc. Nu este de colo să te afli undeva fix când se întâmplă un asemenea lucru. Ne-am pierdut și noi printre oamenii care păreau să aibă, atunci, același drum și același gând: Catedrala Notre Dame.

Fiind, pentru moment, un pic deconectați de la lume, noi am aflat despre incendiu de la prietenii care ne-au sunat de acasă, ușor îngrijorați. Și am decis de îndată să mergem să vedem asta live. A fost o experiență foarte specială să fim la fața locului, când lumea strânsă în jurul bisericii cânta extrem de tristă. Aceasta a rămas una dintre cele mai puternice amintiri ale vizitei noastre de 5 zile la Paris.

Părea că toată lumea voia să vadă live

În momentul în care am urcat în tramvai, în jurul nostru lumea vuia. Toată lumea spunea ceva despre Notre Dame. Iar în metrou au anunțat deja că stațiile Saint Michel și Cité, aflate în imediata apropiere de catedrala în flăcări, sunt închise din motive de siguranță. Google Maps semnala, de asemenea, că în zonă există un incendiu și că unele străzi sunt închise.

Nu am renunțat; am coborât cu o stație mai devreme și am luat-o pe jos, prin Cartierul Latin, către Notre Dame. Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât era mai multă lume pe străzi. Simțeam că participăm la un moment istoric. Nu trebuia decât să îi urmărești pe ceilalți – toată lumea se îndrepta cam în aceeași direcție. Imediat ce am ajuns în piața Saint Michel, mirosea puternic a fum. Era poliția acolo, care blocase accesul către catedrală, iar piața era plină ochi de lume. Brusc ne-am trezit în mijlocul unei mari mulțimi.

Din mulțime a răsunat un cântec

Toată lumea privea înmărmurită spre biserică, încă în flăcări atunci. Turnul căzuse deja. Multă lumea făcea poze sau filma. O scenă foarte tristă, cu parizieni șocați de vederea incendiului la biserica lor iubită. Și de turiști curioși, dintre care mulți, la fel ca noi, nu mai apucaseră să vadă această atracție de pe listă. O mare pierdere din absolut toate punctele de vedere… În momentul în care a răsunat din mulțime Ave, Maria, un cântec în cinstea Sfintei Fecioare Maria, căreia îi este închinată Catedrala Notre Dame, ți se făcea pielea de găină.

A fost un moment cu o încărcătură specială. Am tras și eu, ca toată lumea, câteva cadre, dar apoi, de comun acord cu ceilalți, ne-am grăbit să plecăm din piață, întrucât am considerat că nu este un loc safe în care să te afli în acel moment. Nu din cauza incendiului – acesta era departe. Ci din cauza mulțimii, care este, întotdeauna, imprevizibilă, iar noi am învățat la facultate câte ceva despre psihologia maselor. Brusc, după ce ne-am dorit să ne aflăm acolo și să vedem pe viu focul, ne-am dorit să dispărem cât mai repede, să ieșim din mulțimea aceea.

La fel a făcut multă lume, dar se și sosea încontinuu. Valuri de oameni plecau, alte valuri de oameni soseau. Pe drum am observat mai multe fețe, care priveau înmărmurite către catedrala lor de suflet. Mi-a atras atenția în mod deosebit o fată sprijinită de colțul unei clădiri. Mi-aș fi dorit să îi fac o fotografie, dar nu se cuvenea, am respectat intimitatea momentului și am trecut mai departe. Am ținut însă minte chipul ei pierdut în ceea ce vedea.

Am lăsat în urmă scena incendiului și ne-am îndreptat către Turnul Eiffel, pe care am dorit să-l vizităm seara. Cum treceau oamenii pe lângă noi, auzeam mereu „Notre Dame”, „Notre Dame”… aceste cuvinte se aflau pe buzele tuturor. Mașini de pompieri și coloane oficiale se îndreptau cu sirene către biserică. Parisul avea o atmosferă stranie. Noi nu am mai apucat să vedem catedrala în frumusețea ei deplină. De acasă soseau într-una mesaje: cum este, unde suntem, ce facem, dacă suntem bine, dacă chiar este real. Noi eram bine, eram în vacanță și ne plimbam pe malul Senei, către Eiffel. În Paris era însă o seară extrem de tristă. Era un aer ciudat, pur și simplu. 

***

Ziua de după incendiul de la Notre Dame

A doua zi, cum altfel, au luat-o spre catedrală toți cei care nu s-au aflat la locul faptei în seara dinainte. Stațiile de metrou Saint Michel și Cité au rămas închise. În jur auzeai, și acum, cum toată lumea vorbea despre asta. Pe prima pagină a ziarelor, titluri ca „Notre Drame”, „La désolation”… Tot Parisul era preocupat.

După ce am vizitat Louvre, și noi am pornit din nou spre Notre Dame, pentru că am dorit, oricum, să mâncăm în Cartierul Latin. Așa cum ne-am și așteptat, pe măsura ce ne apropiam de catedrală, pe străzi era tot mai multă lume. Poliție peste tot, multe care de transmisie ale unor televiziuni. Localnici și turiști grămadă.

Ne-am trezit din nou în mijlocul unei mulțimi imense, de data aceasta în mers, căci se îndreptau toți în aceeași direcție – acum te puteai apropia mai mult de biserică. Și toată lumea a vrut să vadă din lateral ravagiile. Nici nu puteai merge în altă direcție – toți se îndreptau într-una singură și valul te ducea și pe tine.

Fără șarpantă și fără turn, biserica arăta ciudat; ca și cum ar fi fost decapitată – vorba unei prietene. Unii se opreau pe loc și priveau îndelung. Vedeai pe fețe cine este localnic și cine este turist, pentru că expresiile erau total diferite.

Ne-am dat seama, din nou, că nu a fost o idee strălucită să venim aici. În astfel de momente nu poți să nu te gândești că în mijlocul acestei mulțimi adunate este un loc propice pentru ca vreun nebun să detoneze ceva. Am simțit, pentru prima oară într-un mare oraș european, un pic de teamă în acest sens.

Cu toate acestea, până la urmă nu mi-a părut rău că am fost acolo, atât în seara incendiului, cât și a doua zi. A fost un moment istoric, pe care ar fi fost păcat să îl ratăm.

Catedrala se va reconstrui. Nu au fost pierderi de vieți omenești. Doar din aceste motive îmi permit să fac o mică „glumă” la final: Da, este adevărat că nu am apucat să văd Catedrala Notre Dame din Paris. Dar nu toată lumea are ocazia să vadă această biserică în flăcări 😉 Când oi mai reveni la Paris, mi-aș dori să o (re)găsesc în frumusețea ei deplină.