Site icon Desculță prin Timișoara

Desculță prin Paris. Ce să vizitezi în Orașul Luminilor (1)

Parisul este, la fel ca Viena, un must have pe lista celor pasionați de city break-uri. Capitala Franței, alintată „Orașul Luminilor”, este o metropolă fascinantă, foarte populată, diversă și extrem de bogată în atracții turistice. De aceea, este foarte greu să vizitezi Parisul în doar 2-3 zile – mai ales dacă vrei să intri și într-un muzeu sau două. Nu este imposibil, însă.

În acest articol vă arăt ce am vizitat eu în 5 zile – care au fost, de fapt, 3 și jumătate, căci 1 zi și jumătate s-a cam dus cu sosirea/plecarea/transferul spre/către aeroport. Motiv pentru care va trebui să revin neapărat – am ratat câteva lucruri pe care chiar mi-am dorit să le văd. Paris, nous revenons!🇫🇷

În Place de la Concorde, cu Turnul Eiffel în background

Câteva informații utile pentru escapada voastră

Parisul este deservit de patru aeroporturi: Charles de Gaulle (CDG), Orly (ORY)Beauvais (BVA) și Le Bourget (LBG). Zborul Wizzar Timișoara-Paris aterizează și decolează pe/de pe Beauvais. Transferul durează destul de mult de la toate, niciunul nu se află prea aproape de Paris. Noi am aterizat pe Charles de Gaulle și am luat trenul (RER) către Paris; transferul ne-a costat aprox. 10 euro de persoană (20 de euro dus-întors).

Pentru a te plimba, apoi, prin Paris, vei avea nevoie fie de un abonament de, să zicem, 3 zile pentru transportul în comun, fie de un set de cel puțin 10 bilete/persoană. Totul depinde și de locul în care se află cazarea: majoritatea atracțiilor turistice ale Parisului se află la distanță oarecum mică una de cealaltă, adică sunt perfect accesibile by foot, dar dacă locuiești mai departe de centru, va trebui să mai mergi și cu autobuzul, tramvaiul sau metroul.

Parisul este un oraș destul de scump. Cazarea și mâncarea costă multișor (mai ales cazarea). Transportul în comun este accesibil: o călătorie costă 1,90 euro (în set de 10 costă 1,50 euro/buc.). Biletele de intrare la muzee au un preț decent (în general, aprox. 15 euro). Cel mai scump bilet a fost cel achiziționat pentru a urca pe Turnul Eiffel, sus de tot: 25,5 euro.

Un alt lucru important de spus este că la muzee și alte locuri de acest gen cozile sunt imense. Merită să vă cumpărați biletele de intrare online, dinainte. Chiar și așa veți sta la coadă, căci așteptarea e mare și la intrările speciale pentru cei cu bilete cumpărate dinainte – dar acest cozi sunt ceva mai mici, totuși. Motivul pentru care se formează aceste cozi nu este nu numai că există un interes imens, ci și acela că se face un control de securitate foarte strict, ca la aeroport.

În primul și-n primul rând: Notre Dame și Turnul Eiffel

Cele două edificii emblematice pentru Paris sunt primele pe lista oricărui turist. Noi am avut ghinionul de a nu mai apuca să vedem Catedrala Notre Dame în întreaga ei splendoare, am văzut însă ceva ce puțină lume a avut ocazia să vadă: incendiul care a mistuit șarpanta bisericii. La Turnul Eiffel este aglomerat mereu, totuși, cel mai bine este să mergeți seara, atunci este, poate, cel mai romantic să urci în vârful său. Noi am făcut-o chiar înainte de ora închiderii, pe la miezul nopții. Bătea vântul destul de tare, în zare încă mai fumega Notre Dame… A fost o seară foarte specială.

O plimbare (sau mai multe) pe malul râului Sena

O plimbare de-a lungul Senei, pe malurile sale superbe, este o experiență de neuitat, atât ziua, cât și seara. În plus, majoritatea atracțiilor turistice ale Parisului sunt în imediata apropiere a Senei: Catedrala Notre Dame, Turnul Eiffel, Muzeele Louvre și d’Orsay, Muzeul Invalizilor, Grădinile Tuileries, Place de la Concorde ș.a.m.d. Merită să faceți și o plimbare cu vaporul! Dacă nu, măcar așezați-vă puțin pe mal, ignorați mizeria din jur și priviți vapoarele pline de turiști.

Alegeți câteva muzee din oferta vastă a Parisului

Nu puteți rata vizitarea a cel puțin un muzeu din sumedenia de muzee ale Parisului! Noi am ales Centrul Pompidou și Musée d’Orsay. Am stat la niște cozi imense la ambele, pentru a intra, am așteptat în medie cam o oră la fiecare. Dintre cele două, Pompidou mi-a plăcut mai mult prin ceea ce oferea: opere mai pe placul meu, un spațiu mult mai aerisit și mai multe terase panoramice minunate; la cafenea am băut un shake de ciocolată de vis.

Centrul Pompidou deține una dintre cele mai mari colecții de artă modernă și contemporană din lume (alături de cea a Museum of Modern Art (MOMA) din New York). Tot la Pompidou se află una dintre picturile pe care mi-am dorit să le văd, neapărat, live: La blouse roumaine de Henri Matisse. ❤️ Orice muzeu parizian ați alege sau v-ați nimeri să vizitați, nu cred că veți fi dezamăgiți, toate sunt ticsite de opere de renume mondial.

Muzeul d’Orsay este amenajat într-o fostă gară

Clădirea Orsayului mi-a plăcut mai mult: această fostă gară este impresionantă pe interior, iar din spatele ceasului imens de pe edificiu se poate vedea până la Sacre Couer.

Ambele muzee găzduiesc colecții impresionante de lucrări ale unor artiști renumiți ca Van Gogh, Monet, Manet, Rodin, Renoir, Degas, Picasso, Kandinsky, Warhol, Miro și… Brâncuși. Ajungem, astfel, la următorul punct de pe lista noastră:

Atelierul lui Brâncuși, de neratat pentru români

Nu am putut rata Atelier Brâncuși, aflat în imediata vecinătate a Centrului Pompidou (lucrări ale sale se regăsesc și în Pompidou). Vizitarea acestuia este obligatorie, zic eu, pentru românii aflați la Paris!

Muzeul este deschis zilnic între 14 și 18, excepție făcând zilele de marți și data de 1 Mai.  Intrarea este gratuită.

Marele sculptor român este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, unde din păcate nu am mai ajuns.  Constantin Brâncuși a lăsat moștenire statului francez atelierul său și a pus condiția ca acesta să fie reconstruit exact așa cum a fost. Este impresionant și totodată foarte intim. Mi-a plăcut foarte mult. ❤️

*

Parisul a fost fascinant primăvara. În partea a II-a vă iau cu mine într-o plimbare prin Grădinile Tuileries, facem câteva poze la Louvre, mâncăm în Cartierul Latin, mergem la Bazilica Sacre Coeur, vedem pictorii din Montmartre și încheiem cu cimitirul Pere Lachaise. Vă spun, de asemenea, ce am ratat și de ce trebuie să mai revin la Paris 😉

Exit mobile version