Insula Marinduque se află în mijlocul arhipelagului și i se spune chiar „inima Filipinelor”. Aici, viața are un alt pace – funcționarea cardiacă este una ritmică, dar nicidecum tahicardică. Cordul are un ritm sinusal ușor, calm. Ziua începe la ora 5, odată cu răsăritul soarelui, și se termină la ora 18, odată cu lăsarea întunericului – aveam să aflăm de la localnici. Ni s-a spus să nu rămânem pe-afară după ora 19, pentru că pur și simplu nu vom mai găsi un trike cu care să ajungem la hotel. Aici, viața se desfășoară altfel decât pe insulele renumite, care atrag turiști din toată lumea. Nu există viață de noapte, ci doar zile pline de culoare. Ne-am adaptat și am făcut ce ni s-a spus: trezirea la 5, acasă în jurul orei 19. Între 6 și 18, am luat la pas insula Marinduque, iar acum vă prezint fluxul sanguin din arterele sale.
Insula Marinduque și orașul Boac, o călătorie în timp
Insula Marinduque se află, așa cum am mai zis, în centrul arhipelagului. Și nu numai că se află în mijlocul Filipinelor, dar și are forma unei inimi umane. Este o insulă plină ochi de cocotieri. După ce a fost colonizată de spanioli (1581), insula a fost defrișată pentru a obține lemn pentru construcții și mobilier – iar mai târziu, oamenii care au dorit să reîmpădurească insula, au ales să planteze cocotieri. De aceea, pe insula Marinduque se află, acum, câteva milioane de cocotieri.
Localnicii monetizează cocotierii în foarte multe feluri: pentru fructul în sine, care stă la baza mai multor alimente; din florile cocotierului fac zahăr de cocos (am cumpărat și eu, are un gust foarte bun și se zice că are un indice glicemic mic); din coajă fac produse de artizanat – orice de la candelabre întregi, la cercei handmade. Pot spune că marfa din magazinele de suveniruri din Filipine a fost o surpriză extrem de plăcută: chiar au ce vinde turiștilor, oferta este foarte bogată, iar produsele, foarte originale și realizate, în general, în cadrul unor afaceri mici, locale.
Capitala insulei Marinduque este orașul Boac, o localitate fermecătoare, în care am simțit că m-am întors în timp. Oamenii sunt foarte ospitalieri; noi am mers în Marinduque la recomandarea unei cunoștințe originare de acolo, care a „alertat” pe toată lumea că suntem în zonă, astfel că am fost cu adevărat răsfățați. Oamenii doreau să ne cunoască și să facă fotografii cu noi, am cunoscut mulți membri de seamă ai comunității și am schimbat o mulțime de impresii.
Una dintre cele mai interesante conversații le-am avut cu Romeo Mataac Jr., jurnalist la Marinduque News. El ne-a arătat ceea ce a devenit locul nostru preferat din Boac: Casa de Don Emilio, un restaurant cu o atmosferă specială, unde ne-am simțit foarte bine și am mâncat foarte bine.
În Marinduque se circulă cu faimoasele jeepneys, niște mașini rămase aici de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial și transformate în autovehicule pentru transport în comun. Arată teribil, dar totodată interesant. Le-am folosit și noi; este incredibil cum funcționează acest transport, mașinile vin foarte des, sunt mereu pline, șoferul încasează și contravaloarea biletului de călătorie în timp ce conduce, iar dacă uită să oprească undeva, toată lumea va bate în tavanul mașinii, astfel încât să i se atragă atenția șoferului.
O altă varianță de transport este trike-ul, care funcționează pe post de taxi; de regulă, noi luam un trike doar pentru noi doi, dar localnicii urcă și câte șase pe unul. Condițiile de călătorie nu sunt unele europene, desigur, dar treaba funcționează foarte bine și costă foarte puțin. Numai un accident să nu ai!
Pe insula Marinduque se poate ajunge cu un zbor Cebgo (subsidiar Cebu Pacific) din capitala Manila, dar atenție, zborul nu este zilnic. Aeroportul local este unul micuț de tot, dar cochet. A fost renovat recent și a avut una dintre cele mai curate toalete pe care le-am văzut în Filipine. Insula are 200 000 de locuitori și șase orașe: Boac, Buenavista, Gasan, Mogpog, Sta. Cruz și Torrijos. De Marinduque mai aparțin patru insule mai mari și opt insule mai mici. Limba vorbită este Tagalog, dar toată lumea știe și engleză (care, de altfel, are statut de limbă oficială în Filipine).
În prima pare v-am povestit despre fiesta pe care am trăit-o în Boac. Acum vreau să vă povestesc despre locurile pe care le-am vizitat în Marinduque. Am luat un tur cu o agenție locală, pentru că nu exista posibilitatea închirierii unei mașini pe care să o conducem chiar noi. În cadrul acestuia am mers pur și simplu roată pe toată insula; turul a fost foarte lung și destul de obositor, a durat aproape 8 ore.
Bisericile catolice de pe insula Marinduque
Marinduque nu duce lipsă de biserici. Una dintre cele mai importante este Catedrala Imaculatei Concepții din Boac, despre care am răsfoit și o carte care se afla la Casa de Don Emilio – foarte bine documentată și plină de fotografii vechi. Din ea am aflat că, la un moment dat, localnicii se aflau sub asediu și s-au refugiat în biserică. Începea să li se termine mâncarea și apa atunci când, grație rugăciunilor – spun ei – a venit un taifun care a gonit cotropitorii. În interiorul catedralei, marinduquenii erau în siguranță față de taifun, iar după plecarea străinilor au putut ieși și face rost de alimente. În 1987, biserica a suferit mari stricăciuni din cauza unui alt taifun, dar a fost reparată.
Apoi mai sunt și alte biserici catolice pe insulă, dintre care una se află într-un loc panoramic. Toate au fost impresionante, mari și bine îngrijite; la una dintre el tocmai aveau loc lucrări de amenajare în exterior.
O parte din Marinduque, fără curent după taifunul Tisoy
În timpul turului am ajuns și pe două coaste: la Gasan și la Torrijos. La Gasan am văzut un pod distrus de taifunul Tisoy, iar la Torrijos, o plajă superbă, unde nu se putea sta. De ce? Pentru că, în afară de Boac, pe toată insula nu era curent electric nici după zile întregi de la plecarea taifunului. Fără curent, pentru noi locurile astea erau no go: de unde apă rece, de unde bere rece, de unde mâncare ținută la frigider, din care să ni se gătească la vreun restaurant? De internet ce să mai vorbim. Urmele taifunului mai erau prezente, peste tot…
Am luat prânzul pe marginea drumului, într-un fel de filagorii varianta locală, foarte răcoroase – consturite din bambus, cu acoperiș din stuf. Eu am mâncat pancit canton (rețeta, aici), o mâncare filipineză de care obișnuiesc să fac și acasă, iar Alin, o supă locală.
Pe drum ne-am holbat la locurile devastate de taifun. De la o mulțime de cocos smuls din copac la acoperișuri luate complet de vânt, am văzut de toate. Am văzut păduri nesfârșite de cocotieri, mai mult sau mai puțin afectate de vânturile Tisoy; bananieri puși complet la pământ; stâlpi de electricitate rupți și fire de electricitate „împletite” de taifun. Și plantații de orez, pe care se mai lucrează cu plugul tras de boi. O altă lume.
Am văzut faimosul porc negru de Filipine. De alfel, carnea de porc este foarte populară pe acolo. De regulă se prepară la proțap – faimosul lechon baboy. Este, poate, cel mai cunoscut brand filipinez :))
Cele mai mari atracții turistice din Marinduque
În nordul insulei am ajuns la peștera Bathala, în care am intrat doar până la prima cameră. Pentru a continua vizita, trebuie să fii foarte în formă: să fii capabil să cobori pe frânghii și apoi să mergi, o bună bucată de vreme, în apă până la brâu. O aventură fantastică, pentru care noi nu eram pregătiți, însă. Eu una am transpirat deja de la șosea până la intrarea în peșteră: aleea trecea prin locuri superbe, dar era atât de cald și atât de umed, pfffff.
Un loc care ne-ar fi interesat foarte mult – dar care nu putea fi vizitat din cauza condițiilor de după taifun – au fost băile termale sulfuroase de la Malbog. Nu am ajuns nici la Luzon Datum, un punct panoramic aflat pe vârful dealului Mataas, amenajat în locul în care se află mijlocul Filipinelor.
Cu regret am constatat și că Muzeul din Boac era închis pentru renovări. Expoziția de etnografie ne-ar fi interesat foarte mult, în schimb am avut ocazia să vedem o expoziție de fotografie a unui fotograf local. În timpul turului am văzut și munții de pe Marinduque, cu cel mai înalt vârf Malindig, de 1157 de metri.
Cel mai frumos lucru văzut în cadrul turului a fost grădina cu fluturi, unde pot fi văzute numeroase specii din Filipine. Am aflat ce mare business este cel cu fluturi – de aici se fac livrări în toată lumea. Nu numai pentru grădini zoologice și grădini cu fluturi, ci și pentru evenimente, cum ar fi nunțile! Elveția este unul dintre cei mai buni clienți, ne-au spus cei de aici.
Cel mai frumos loc din Marinduque? Insula Maniwaya, aflat la nord-est de Marinduque. Paradisul pe Pământ! Una peste alta însă, deși un loc fascinant, nu este – zic eu – unul potrivit pentru o vacanță completă. Marinduque este mai potrivită pentru un trip cultural. Cinci zile ajung aici, apoi mergeți pe o altă insulă, dacă tot ați zburat atât de departe de Europa.
Unde să mănânci în orașul Boac?
La cochetul restaurant istoric Casa de Don Emilio, unde vei face o călătorie în timp. În aceeași clădire funcționează și un alt restaurant, Kusina Sa Plaza, respectiv o cafenea și cofetărie.
Un alt loc care ne-a plăcut a fost Mamitas, unde sunt expuse o mulțime de obiecte vechi, precum și diverse reclame vechi, înrămate.
Eu sunt o nostalgică. Îmi plac lucrurile vechi, îmi plac călătoriile în timp, îmi place atmosfera de demult. Îmi place ceea ce este original, aproape untouched. Îmi place când găsesc un restaurant ca pe vremuri și când marile lanțuri internaționale nu sunt, încă, prezente într-un loc. Este plăcut să vezi o comunitate bine închegată și activă. Marinduque și orașul Boac sunt astfel de locuri, aproape neatinse de prezent… Cum am spus: o inimă care bate încet, calm. Inima Filipinelor.❤️
Desculță prin Marinduque (1). De la taifunul Tisoy, la mare fiesta
One thought on “Desculță prin Marinduque (2). Pulsul de pe insula din inima Filipinelor”