Orășelul Lindos de pe insula Rhodos din Grecia este genul acela de oraș-bijuterie, care a luat naștere parcă numai pentru plăcerea de a fi vizitat și descoperit de turiști… Desigur că glumesc, dar chiar este deosebit de frumos! Cu căsuțele sale albe dispuse la poalele unei stânci de peste 100 de metri, pe care se află o cetate și o acropolă, arată ca și cum ar fi o localitate care poartă o coroană pe cap.
Nu am văzut live cum arată Lindos cu iluminatul de noapte – căutați pe Google – merită! Dar a fost suficient de fermecător și într-o dimineață de august, la ora 7, atunci când străzile sale încă mai erau goale, liniștite.
Fotografia de mai sus am făcut-o de pe plaja Lindos, unde am petrecut câteva ore bune în ziua în care am vizitat orașul Lindos. O plajă frumoasă, dar pe care sunt, întotdeauna, cu câteva grade în plus față de câte sunt în alte părți ale insulei. Nu mișcă nicio adiere de vânt acolo, motiv pentru care m-am și încins ca naiba – chiar și sub umbrelă! – și am făcut o insolație de toată frumusețea.
Am vizitat Lindos dimineața devreme – așa cum am precizat și în articolul despre orașul Rhodos, a fost o idee extraordinară să ne pornim la drum la ora 6 dimineața. I-am străbătut străduțele înguste în tihnă, la temperaturi normale, când magazinele nu erau deschise încă și nici grupurile de turiști nu au sosit încă. După ce am parcat în afara orașului și am privit în sus, la locul în care trebuia să ajungem – în cetate, la acropolă – fratele meu a exclamat: când ajung acolo, sus, cred că trebuie să mă ia salvarea!
Nu ne-a luat salvarea, și nici nu a fost atât de greu – deși nici ușor n-aș zice că a fost. Pe o căldură mai mare mi s-ar fi părut imposibil, însă dimineața devreme… perfect realizabil. De altfel, pentru cei care nu pot urca pe picioarele lor, există posibilitatea închirierii… unor măgari. Noi nu am știut de asta și i-am observat abia mai târziu, însă oricum nu cred că apelam la asta – mi-era milă de bietele animale, plus că nu sunt deloc sigură că să urci pe măgar ar fi fost mai simplu, decât pe jos, hahaha! Mi se pare a fi ceva destul de extrem, oricum nici nu am văzut pe nimeni pe măgar, poate s-a întâmplat asta mai târziu, după ce am plecat noi, când au început să vină grupuri întregi de turiști.
Am parcurs, așadar, străduțele înguste ale orașului. Eu am fotografiat TOT, dar am și menținut un anumit ritm, pentru a ajunge sus înainte ca Soarele să urce mult pe cer. A meritat cu desăvârșire fiecare treaptă, acropola este frumoasă, iar panorama de sus, deosebită! Se vede toată localitatea de sub noi, dar și Marea Egee cu Agios Pavlos Bay, o plajă minunată, înconjurată de stânci, ceea ce face să pară că este vorba și de un lac acolo – o plajă aflată pe cealaltă parte față de cea în care am mers noi la plajă, apoi.
Acropola elenică din sec. 3 î.Hr. a avut, pe vremuri, 42 de coloane, din care astăzi mai există 26; a fost refăcută în urmă cu câțiva ani. Templul dedicat zeiței Athena Lindia datează din sec. 4 î. Hr. și a fost construit în cel mai înalt punct al stâncii de la Lindos. În fiecare zi, aici urcă aprox. 10 000 de turiști!
Atunci când am coborât din cetate, atmosfera din oraș era complet alta. Totul era un bazar nesfârșit. Măcar că era și marfă bună la magazine, nu doar chinezării, așa că am făcut și niște cumpărături. Întotdeauna mă uimește cât de mult frumos poate exista în Grecia; ce îmbrăcăminte din in, ce sandale din piele, ce bijuterii din argint. Totul fantastic! Este foarte greu să reziști să nu achiziționezi ceva.
După o vreme ne-am așezat la o terasă aflată în curtea interioară a unei case – am aflat că aceste edificii datează din secolele XVI-XVIII, iar cele mai frumoase dintre ele au aparținut celor mai bogați dintre căpitanii de vase și negustorii pe mare de pe aici. Străzile sunt pavate, pe alocuri cu pietre, efectiv – deseori alunecoase chiar! În unele locuri, pietrele formează adevărate mozaicuri, mai ales în curțile interioare.
Aici, oameni au locuit încă din Neolitic, deși legenda spune că localitatea a fost fondată abia de cele 50 de fiice ale lui Danaus, regele Libiei mitologice. În orice caz, Lindos este o bijuterie a insulei Rhodos, o localitate care merită descoperită dimineața devreme – sau seara. Majoritatea vizitatorilor vin aici pentru excursie de o zi – așa, ca noi – și locuiesc în altă parte a insulei. Dimineața devreme, înainte să apară toată lumea, atmosfera este liniștită, la fel și seara, când în localitate mai rămân doar cei care sunt cazați aici.
*
Mai multe articole despre Grecia, aici.
To be continued!
One thought on “Desculță prin Lindos, unde la acropolă poți urca și cu măgarul”