Toată insula Lanzarote înseamnă peisaje care îți taie respirația. Un peisaj marțian chiar, aș spune. Câmpuri întregi acoperite cu cenușă vulcanică și lavă întărită. Pietre, pietroaie, stânci. Și un vânt care șuieră aproape necontenit, în timp ce apele Oceanului Atlantic spală, tot necontenit, coasta insulei. Însă dintre toate locurile de pe Lanzarote, Parcul Național Timanfaya este cel mai deosebit. Nu am mai văzut, vreodată, un peisaj atât de straniu! 😍
Timanfaya: 600 de grade Celsius la 13 metri adâncime
Parcul Național Timanfaya din sud-estul insulei Lanzarote înglobează Montañas del Fuego, „munții de foc”, locul în care vulcanii „dorm” acum. Dar nu complet… Căci la 13 metri adâncime sunt, încă, 600 de grade Celsius! Între 1730 și 1736, aici au avut loc erupții vulcanice foarte violente. De atunci, a rămas în urmă un peisaj straniu, dar absolut superb: 200 de kilometri pătrați de lavă pietrificată, arii extinse acoperite cu cenușă vulcanică, plus 25 de cratere „adormite”. Acesta este un peisaj impozant, unic, lipsit aproape complet de vegetație, dar foarte colorat, care ocupă un sfert din suprafața totală a insulei.
Parcul Național Timanfaya se deschide la ora 9 dimineața, iar noi am ajuns acolo printre primii. Se ajunge pe drumul LZ-67, care leagă localitățile Tinajo și Yaiza. Încă de pe drum eram fascinați de frumusețea pejsajului… După ce am plătit intrarea de aprox. 10 de euro de persoană, condusul a devenit și mai interesant: drumul șerpuia printre dealuri de o frumusețe izbitoare. Și încă n-am văzut nimic!
După câteva minute am sosit în parcarea din apropierea centrului de vizitare, unde trebuie să îți lași mașina și să urci într-un autobuz care te va duce pe niște drumuri și mai șerpuite, extrem de înguste. Timp de aproximativ o jumătate de oră te plimbi prin peisajul acesta de vis și te tot gândești, de ce naiba în România nu se poate face turism cu cap? De ce la noi, în România, nu se poate face ceva ca lumea, de ce nu există astfel de tururi organizate ca la carte, pe la Vulcanii Noroioși, de exemplui? De ce?!
Dacă Parcul Național Timanfaya nu a însemnat o provocare atunci când s-a trecut la realizarea acestui drum care trece printre conurile vulcanice…
Turul este însoțit de un ghid audio în mai multe limbi, iar autobuzul oprește din loc în loc pentru ca turiștii să poată vedea mai bine câte un loc mai interesant. Totul este planificat și calculat în cel mai mic detaliu. Când autobuzul a staționat pe marginea unui crater extrem de adânc și am privit în el, pe bune că m-a luat amețeala! Totul este foarte impresionant.
Povestea erupțiilor este una copleșitoare
În timp ce autobuzul te plimbă, iar ghidul audio îți povestește despre Timanfaya, îți sunt citite și însemnările pe care un preot local din satul Yaiza le-a făcut în perioada în care vulcanii aceștia au erupt. La început au avut loc niște cutremure, care au panicat locuitorii din această parte a insulei, astfel că aceștia s-au refugiat în orașele Tequise și Arrecife. Prima erupție a avut loc la finalul verii anului 1730, în seara zilei de 1 septembrie.
Preotul satului Yaiza a notat tot ceea ce a auzit și a văzut, manuscrisul său fiind un document extrem de valoros, cu mărturii foarte prețioase.
Între ora 21 și 22, Pământul s-a deschis brusc în apropiere de Timanfaya. În timpul nopții, pe fața Pământului a apărut un munte uriaș. Flăcările care au ieșit din vârful său au ars necontenit, timp de 19 zile. Acesta a fost începutul celei mai importante perioade de activitate vulcanică în Insulele Canare. A durat șase ani și a avut intensități diferite. Au curs râuri întregi de lavă și cantități imense de cenușă vulcanică au distrus orice urmă de viață în jur. (Don Andrés Lorenzo Curbelo)
Înainte de erupții, zona aceasta a avut una dintre cele mai fertile soluri de pe insulă, unde se cultivau cereale. Sute de locuințe din zonă au fost distruse; sate întregi au dispărut complet de pe fața Pământului.
Lava fierbinte care a întâlnit apele rece ale oceanului a format, apoi, și niște plaje stâncoase, foarte stranii. Acum, la peste 300 de ani de atunci, aici trăiesc doar câteva animale: șopârlele și diverse insecte, respectiv păsări, dintre care unele își fac cuib în craterele vulcanilor.
Nu a existat niciun deces, însă aproape jumătate dintre locuitorii insulei au trebuit să își părăsească locuințele. În 1824 a mai avut loc un scurt episod de erupții. De atunci, e liniște… Iar pentru că Lanzarote are un climat foarte uscat, peisajul lăsat în urmă de vulcani este unul oarecum neschimbat, încă de atunci.
Demonstrații ale puterii vulcanului „adormit”
După ce că turul te lasă, oricum, cu gura căscată, la coborârea din autobuz te mai așteaptă și alte surprize! În fața restaurantului „El Diablo”, cel în care cartofii și puiul se frig pe căldura emanată de vulcanul „adormit”, angajații parcului fac mici demonstrații ale puterii vulcanilor.
V-am spus, deja, că la 10 centimetri sub pământ sunt 300 de grade, iar la 13 metri, 600. Însă chiar și solul în sine este cald la adâncimi mai mari sau mai mici. De aceea, prima demonstrație care se face este aceea a așezării unor plante uscate într-o simplă scobitură în pământ. Acestea iau foc sau cel puțin încep să fumege, imediat!
Lângă, niște găuri forate așteaptă ca ghizii de aici să toarne câte o găleată de apă în ele. Apa fierbe instant și ies aburi, rezultatul fiind ceva care seamănă cu un gheizer (vedeți în filmarea de la finalul articolului).
Descoperă Parcul Național Timanfaya, pe jos!
Un lucru de care noi nu am mai avut timp: hiking în Parcul Național Timanfaya, pe rute predefinite. Ruta Tremensana sau Ruta de Coastă, dintre care prima poate fi efectuată numai cu ghid, iar cea de-a doua poate fi parcursă și independent și care este, așa cum spune numele, o alee care duce de-a lungul coastei. Pentru plimbările cu ghid este nevoie de rezervare!
Cei care fac rutele acestea pe jos pot observa mai de aproape natura. De exemplu, conurile vulcanice, dintre care cele mai iconice sunt Montaña de Timanfaya, Montaña Rajada, Caldera del Corazoncillo, Volcán Nuevo del Fuego, Volcán El Chinero și Calderas Quemadas. Sau lichenii, care sunt singurele plante care supraviețuiesc pe aici, pe solul ăsta infertil, în bătaia constantă a vântului.
Restaurantul unde se gătește la foc de… vulcan
„El Diablo” este un restaurant proiectat de către César Manrique, unde cartofii și puiul sunt gătite la căldură geotermală, cea emanată din adâncul Pământului. Felul acesta special de mâncare se poate servi, apoi, într-un loc panoramic, cu vedere spre conurile vulcanice. Este încă o operă de artă în care artistul a combinat natura cu omul. Ce om genial a mai fost!
Natura a fost dură de tot cu Lanzarote. Și totuși, a rămas în urmă un loc atât de minunat! Iar oamenii de aici au dat dovadă de foarte mult respect față de tot mediul înconjurător și au dezvoltat turismul cu mult, mult cap. În Lanzarote a existat și există viziune, ceva ce lipsește în multe alte locuri din lumea aceasta. Aici, totul se potrivește, totul este la locul lui, totul este gândit. Și funcționează, toate elementele acestea formează un tot întreg foarte armonios.
V-am spus din start că m-am îndrăgostit. ❤️🌋
*
Mi s-a stricat aragazul, cum ajung mai repede în Lanzarote?
Hahaha!