arhitectură

Desculță prin Lanzarote (4). Încă 3 exemple de arhitectură organică de mare excepție

În articolul precedent vă povestisem despre arhitectura organică din Lanzarote și vă spusesem că nu am terminat cu acest subiect. Insula aceasta este un loc în care arhitectura organică este la ea acasă, așa că… am avut ce vedea. Acum vreau să vă povestesc despre un centru de arte, cultură și turism, în interiorul căruia există un mic bazin cu apă, în care trăiește un crab orb; despre o cafenea panoramică aflată în nord-vestul Lanzarote, de unde se vede insula vecină, La Graciosa și despre un restaurant aflat într-un parc național, pe un vulcan „adormit”, unde puiul și cartofii se gătesc la căldura ce izvorăște din adâncul pământului. Curioși? 😉

arhitectură

Jameos del Aqua, loc pentru artă, cultură și turism

Jameos del Aqua reprezintă primul centru de artă, cultură și turism pe care César Manrique l-a creat în Lanzarote. A luat naștere în 1966, la foarte scurt timp după ce a revenit de la New York. Este încă un exemplu excelent pentru arhitectura organică: artistul a transformat ceea ce a rămas în urmă după ce lava vulcanului Corona a curs pe aici, în ceva absolut unic în lume.

Turismul numai ce începuse să se dezvolte pe insulă, iar Manrique a propus realizarea unui proiect foarte ambițios, în care natura și arta creată de om să se conecteze, în așa fel încât să atragă turiștii. A reușit, bineînțeles. Turiștii vin în număr mare la Jameos del Aqua, pentru că este un loc minunat.

După ce treci de intrare, cobori în tubul vulcanic și ajungi într-un loc fantastic. Aici se țin concerte, spectacole de teatru și proiecții de film, mai ales că există o acustică deosebită. Tot aici funcționează și un restaurant, unde de la masă poți vedea bazinul cu apă din interiorul acestui spațiu, un bazin în care trăiește un crab alb și orb (Munidopsis Polimorpha), o specie locală, endemică.

Este un spațiu dificil de fotografiat, fiind întunecat. În partea cealaltă a tubului vulcanic, Manrique a amenajat o piscină decorativă foarte serenă. Pe alocuri, te poți odihnii pe spații de șezut realizate în rocă vulcanică, în cel mai pur stil al arhitecturii organice.

Plimbarea prin acest loc creat de lava vulcanică și desăvârșit de om se termină în partea cealaltă a tubului vulcanic, unde odată ce urci către ieșire, obții o frumoasă panoramă asupra zonei cu piscina.

Am luat prânzul aici: am mâncat un pește absolut delicios, prins aici, în Oceanul Atlantic. 

*

Mirador del Rio, cafeneaua panoramică din nord-vest

Mirador del Rio este, cum altfel, tot opera lui César Manrique. O cafenea panoramică aflată la 400 de metri altitudine, în nord-vestul insulei, de unde se vede insula vecină, La Graciosa. Este una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Manrique, pe care l-a realizat în locul în care a existat, înainte, o bază militară.

Ascunsă, cumva, în stâncă, această cafenea este un loc absolut superb. Poți privi Atlanticul fie de la masa ta, prin niște ferestre imense, panoramice, fie de la etajul superior, unde poți să și ieși în aer liber și să înconjori cafeneaua, în timp ce admiri peisajul din jur. Pentru realizarea Mirador del Rio, Manrique a colaborat cu artistul Jesus Soto, de care am mai pomenit în articolul trecut, respectiv cu arhitectul Eduardo Caceres.

Deosebit de mult mi-au plăcut sculpturile monumentale care atârnă din tavan, realizate din metal.

Am băut o cafea aici, iar de la magazinul de suveniruri am plecat cu niște cercei din rocă vulcanică. 

*

El Diablo, restaurantul de pe un vulcan „adormit”

El Diablo se află în Parcul Național Timanfaya, pe un vulcan „adormit”, despre care voi scrie un articol separat. Da, da, este opera lui César Manrigue. Din nou, un proiect curajos. Un restaurant rotund, panoramic, cu vedere la fascinantele conuri vulcanice din jur, cu un fel de vitrină în mijlocul acestuia, unde este expus un trunchi de copac complet uscat și oasele unui animal pierit. O trimitere către forța cu care vulcanul a distrus tot ceea ce i-a stat în cale lavei fierbinți.

Se află în locul de unde încep și unde termină tururile organizate care se fac cu autobuzul în acest parc național. Aici, Manrique a avut ideea absolut nebunească de a fora o gaură imensă și de a realiza un furnal pentru… făcut grătar. Aici, cartofii și puiul se frig pe căldura emanată de vulcanul „adormit”: la 13 metri sub pământ sunt 600 de grade Celsius. 🔥

Din păcate, noi am vizitat parcul național dimineața, iar cartofii și puiul erau gata abia la prânz… Așa că nu am putut gusta acest grătar deosebit.

*

César Manrique sau ce înseamnă să fii patriot local

César Manrique nici măcar nu știu dacă s-a definit astfel… Însă ceea ce a făcut el pentru această insulă, este un exemplu excelent pentru ce înseamnă să fii patriot local, să aduci un pustiu de bine în locul tău natal, să faci ceva pentru comunitatea ta, să lași ceva după tine.

Insula în care s-a născut a avut o influență majoră asupra vieții și operei sale. La fel și viceversa. A fost o „relație” reciproc avantajoasă. M-am simțit foarte inspirată să scriu despre Manrique, pentru că am fost atât de fascinată de tot ceea ce am aflat despre el!

césar manrique
César Manrique (sursa foto: hoopoevillas.com)

César Manrique a studiat la Madrid, a locuit câteva luni la Paris și câțiva ani la New York. A călătorit mult și a adus acasă, cu el, influențe din toate aceste locuri. Însă a respectat foarte, foarte mult tradițiile. După ce s-a mutat acasă pentru totdeauna, în 1974 a publicat un catalog despre tipologiile arhitecturale ale insulei, dorind să contribuie și în acest fel la protecția arhitectura locale. A căutat, mereu, armonia.

A realizat majoritatea dintre atracțiile turistice arhitecturale ale insulei și s-a implicat foarte mult și în diverse alte proiecte de pe insulele vecine. În Lanzarote, s-a implicat deosebit de mult în protejarea naturii și a tradițiilor locale și a propus, întotdeauna, un dialog plin de respect între mediul înconjurător, în care valorile arhitecturale locale sunt interconectate cu ideile moderne.

Cum spuneam, Lanzarote arată așa cum arată, în mare parte datorită lui Manrique. Oamenii sunt conștienți de lucrul acesta și îl stimează, îl pomenesc. Datorită viziunii pe care a avut-o și a modului în care a înțeles arta și natura, insula a sine a devenit… o operă de artă.

César Manrique a devenit un icon al acestei insule. Asta da icon!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − one =