Arhitectura organică îmi place deosebit de mult, iar insula Lanzarote este un loc în care arhitectura organică este la ea acasă! Vizitarea edificiilor aparținând acestui stil arhitectural nu este ceva care să plictisească. Nici măcar pe un laic. Așadar nu este numai pentru cei din domeniu. Absolut toate clădirile pe care le-am văzut pe insulă – fie că era vorba de case, muzee, restaurante sau centre de turism – au fost unele extrem de frumoase. M-am fotografiat cu plăcere în toate aceste locuri din Lanzarote, pentru că mă regăsesc foarte mult în acest stil de a construi și de a decora. Iar exemplele de aici mai erau, pe deasupra, și unele de mare excepție! ❤️
În prima parte din seria aceasta de articole vă spusesem că m-am îndrăgostit de peisajul straniu de frumos al insulei Lanzarote, iar în cea de-a doua parte v-am povestit cât de tare m-a fascinat personalitate lui César Manrique, un artist local care și-a pus puternic amprenta pe felul în care arată insula.
Da, aproape toate dintre marile atracții turistice de pe insulă sunt realizate de el sau în baza ideilor lui. Insula Lanzarote îi este datoare! Dacă insula arată, acum, așa, este pentru că Manrique a realizat, acolo, toate acele hotspoturi superbe la care m-am dus cu atât de multă curiozitate, unde am privit în jur cu gura căscată și de unde am plecat cu certitudinea că am cunoscut un colț de lume care mă va inspira mereu.
Doamnelor și domnilor, arhitectura organică din Lanzarote!
Los Villareales: proiect rezidențial devenit atracție turistică
Încep cu excepția de la regulă: cu proiectul rezidențial Los Villareales, aflat în centrul insulei, în orașul Tias. Este vorba despre 24 de locuințe ridicate de artistul Antonio Padron, despre care se spune că a fost inspirat de înclinația naturalistică a modernismul din Catalonia, de exemplu, de opera lui Gaudi. Acesta a dorit să realizeze ceva diferit, care să fie în armonie cu împrejurimile, cu ceea ce, potrivit artistului, este cel mai frumos loc de pe planetă: Lanzarote.
Aceste case nu sunt unele realizate de César Manrique. Însă ce credeți că am aflat de pe internet… Că cei doi s-au cunoscut în 1982, atunci când Padron a participat la un congres din Malaga! Acolo, Manrique a susținut o prezentare despre mediu și mai apoi i-a propus lui Padron să îi fie discipol. A fost începutul unei frumoase prietenii între cei doi artiști. Născut în Tenerife, în 1990 Padron s-a mutat în Lanzarote, unde locuiește și în prezent. Se simte la fel de inspirat de culorile, formele și peisajele din Lanzarote, precum a fost și Manrique. Din punctul meu de vedere, el este un succesor demn al lui Manrique.
Nu știu cine sunt norocoșii care locuiesc în această operă de artă care aduce un pic și a Castelul de Lut Valea Zânelor, de la noi. Unde, de altfel, încă nu am ajuns! Însă este foarte drăguț că locul este deschis pentru public. Totuși, am vizitat acest proiect rezidențial foarte scurt și foarte în liniște. Așa sper că fac și alții, pentru că este vorba, totuși, de locuința privată a unor oameni. Bucuroși de oaspeți, dar totuși…
Mai multe despre acest loc aflați aici.
*
Cele două case ale lui Manrique, din Tahiche & Haria
Marele artist local César Manrique a deținut două case în Lanzarote: una în Tahiche și una în Haria. În cea din urmă a locuit foarte puțini ani. Ambele sunt, acum, muzee și pot fi vizitate: în prima funcționează acum Fundación César Manrique, iar în cea de-a doua, Casa Museo César Manrique. Sunt niște opera de artă, care reflectă perfect personalitatea exuberantă a lui Manrique. Una este o casă realizată într-o zonă afectată de erupțiile vulcanice din sec. al XVIII-lea, iar cealaltă, o veche casă țărănească reconstruită de acesta.
Mi-au plăcut deosebit de mult, dar nu mai insist asupra lor, pentru că am scris despre ele aici.
*
Casa-Museo del Campesino, muzeu dedicat localnicilor
Dacă vrem să fim ceva mai puțin serioși, putem spune așa: Casa-Museo del Campesino este ceea ce se numește, astăzi, un loc extrem de „instagramabil”. Este un fel de muzeu al satului, dacă vreți, totodată un muzeu etnografic și un loc în care sunt adunați laolaltă mai mulți producători și artiști locali. Un muzeu viu, aș spune eu. Arată superb acest melanj de alb strălucitor și verde. Am adorat locul acela!
Se află aproape de localitatea Tinajo și a fost modul artistului César Manrique de a oferi recunoaștere eforturilor pe care oamenii satelor din Lanzarote le-au făcut, constant, pentru a putea supraviețui într-un loc cu un sol atât de puțin fertil ca cel de pe această insulă.
Manrique și-a dorit să realizeze un loc în care să primești o mică prezentare despre ceea înseamnă arhitectura, agricultura, lucrul manual și gastronomia tradițională din Lanzarote. Deosebit de mult mi-a plăcut că în tot acest complex există o curte interioară, unde de jur împrejur sunt dispuse o serie de mici ateliere și magazine ale unor artiști local. Cărora li se oferă, astfel, ocazia de a se putea prezenta așa cum trebuie și de a avea o vizibilitate maximă în fața turiștilor. Există un mic magazin cu produse locale, ecologice, un magazin de săpunuri realizate manual, un atelier de pălării din paie, un atelier de ceramică ș.a.m.d. Un marketplace local, autentic, sustenabil. Bravo, Lanzarote!
Am fost cam tristă că doamna cu pălăriile de paie nu mi-a permis să fotografiez în interiorul atelierului său (și tare mi-aș fi dorit, că arăta minunat). Am avut însă noroc în următoarea încăpere, unde funcționa un atelier de ceramică. Acolo, un artist care îmi aducea, cumva, aminte de… Brâncuși, lucra la un vas de ceramică. Fără roată!
A fost foarte deschis, am intrat în vorbă și mi-a arătat până și „culisele”. Am fost în partea din spate a atelierului, unde am văzut lutul și nisipul vulcanic care stau la baza produselor sale. Mi-a arătat cum cerne nisipul și mi-a arătat și locul în care usucă obiectele de ceramică, timp de săptămâni întregi, înainte de a le băga la cuptor.
Cred că exact la așa o interacțiune s-a gândit Manrique atunci când a propus ca artiștii din Lanzarote să fie aduși laolaltă, aici, la Casa Museo del Campesino și să beneficieze de vizibilitate în fața turiștilor.
În fața Casa-Museo del Campesino se regăsește Monumentul Fertilității, înalt de 15 metri și realizat de artistul Jesus Soto, în baza unui proiect al lui César Manrique. O sculptură avantgardistă prin care Manrique a dorit să aducă un tribut extrem de personal insulei sale natale și oamenilor care trăiesc acolo. Este realizat din vechi rezervoare de apă de pe vapoare, precum și din alte obiecte refolosite, care au fost puse laolaltă și vopsite. La monument se poate urca pe niște trepte, iar de acolo ai o vedere largă asupra întregului complex muzeal. (Monumentul se poate vedea mai jos, în colțul de dreapta sus de la prima poză.)
Mie mi se pare în continuare extrem de fascinant cum sfaturile și propunerile lui Manrique, mereu atât de strălucite și atât de bine intenționate, au fost, mereu, ascultate de oamenii din Lanzarote. Iată ce lucru fain a ieșit!
O vizită virtuală la Casa-Museo del Campesino se poate face aici.
*
LagOmar, fascinanta casă a lui Omar Sharif
Am pomenit, mai devreme, numele de Jesus Soto. S-a născut în Fuerteventura, insula vecină cu Lanzarote. Dar a trăit toată viața în Lanzarote. A fost un artist desăvârșit, dar, cumva, nu a devenit foarte cunoscut. Ei bine, César Manrique a a realizat, împreună cu acesta, o casă care acum este cunoscută drept casa celui ce a fost faimosul actor de origine egipteană, Omar Sharif. Edificiul a fost realizat la începutul anilor 1970. Practic, într-o stâncă formată din rocă vulcanică, în localitatea Nazaret, în apropiere de Tequise. La fel ca în cazul casei lui Manrique de la Tahiche, și încăperile acestei case sunt „găzduite” de diverse „goluri” formate de puternica lavă vulcanică. Proiectul a fost comandat de un britanic, pe numele său Sam Benady.
Omar Sharif a cunoscut această insulă în timpul unor filmări, în 1973. Majoritatea scenelor din pelicula „The Misterious Island” (regia: J. A. Bardem) au fost turnate pe Lanzarote. Peisajul deosebit l-a inspirat pe regizor în realizarea a șase episoade pe baza cărții lui Jules Verne. Rolul căpitanului Nemo a fost interpretat de Omar Sharif.
Legenda spune că Omar Sharif s-a îndrăgostit de această casă și că a cumpărat-o. Dar că în aceeași zi ar fi pierdut-o la un joc de cărți. Tocmai în favoarea britanicului, care era campion european la bridge… Așadar, Omar Sharif nu a locuit niciodată în această casă, dar ea a devenit cunoscută drept „casa lui Omar Sharif”. Culmea!
După ce Omar Sharif a pierdut casa la cărți, aceasta a schimbat mai mulți proprietari. În cele din urmă a ajuns în proprietatea lui Dominik de Boettinger și a soției sale, Beatriz van Hoff, care au și locuit în casă. Mai târziu au decis să o deschidă în fața publicului și să o transforme în muzeu, astfel că au construit și un restaurant. În munca lor au urmat sfatul lui Manrique. „Urmăriți formele pietrelor și folosiți asta drept ghid pentru a genera arhitectură organică, una care va respecta mediul natural înconjurător.” LagOmar și-a deschis larg porțile în 1997.
Ce să vă spun… Și în acest loc am simțit că ceva atât de frumos și de deosebit nici nu poate fi adevărat. Dar este! Astăzi LagOmar promovează, și ea, întrepătrunderea dintre natura și arta din Lanzarote. De la șosea nici că ți-ai da seama ce locuință extraordinară se află în acea stâncă. După ce treci de piscina din curte, intri în niște tuneluri care te duc în alte și alte încăperi care sunt formate în piatră. Un astfel de gol format de lavă este livingul. Un altul, dormitorul. Un al treilea, bucătăria și așa mai departe… Locul este imens și fascinant.
De pe terasă ți se așterne în față o panoramă superbă asupra conurilor vulcanice de vis-á-vis. Este un loc de vis! Arhitectură organică at its best.
Mai multe informații despre LagOmar, aici.
*
Ce este arhitectura organică?
Poate nu sunteți, cu toții, familiari cu acest termen. Ca să nu vă zic, doamne ferește, prostii, am apelat la bătrânul internet. Potrivit Wikipedia, „arhitectură organică este un termen, o perspectivă, o interpretare, o filozofie și o modalitate concretă a arhitecturii de a construi structuri și clădiri prin promovarea armoniei dintre habitatul uman și natură, care se realizează prin proiectarea clădirilor, interioarelor și a tuturor anexelor într-un asemenea mod, încât opera umană este armonios integrată mediului, devenind o parte fluentă a locului, un continuu de la natură prin habitat către natură”.
Architecți precum Antoni Gaudi, Le Corbusier, Imre Makovecz, Friedensreich Hundertwasser sunt unii dintre cei mai cunoscuți promotori ai arhitecturii organice. De altfel, Makovecz este cel care a proiectat noua biserică reformată de la Timișoara, cea de pe malul Begăi.
În Lanzarote, la un peisaj de o frumusețe atât de răpitoare, să nu bagi de seamă mediul înconjurător și să ridici edificii total nelalocul lor ar fi și culmea. Dar nu a fost cazul. Lanzarote a trecut acest examen cu brio! Am fost fascinată. Zi de zi ne urcam în mașină și umblam de nebuni, ca să apucăm să vizităm tot. Nu am reușit să vedem tot ceea ce ar fi fost de văzut. Dar am văzut, totuși, mare parte.
Și nu, nu am terminat cu arhitectura organică din Lanzarote, voi mai scrie despre ea și în următoarea parte. Până atunci vă las cu panorama care se vedea de pe terasa casei LagOmar. Vis, așa-i?
Va urma!
