Insula Lanzarote îi este, foarte probabil, veșnic îndatorată unui artist local. Acesta și-a pus amprenta pe insulă atât de puternic, încât la peste 100 de ani de la nașterea sa și la aproape 30 de ani de la moartea sa, spiritul său mai este, încă, extrem de viu în acest colț al Insulelor Canare. Personalitatea și opera lui m-au fascinat. César Manrique era omniprezent și abia am așteptat să vă povestesc despre acest om care a schimbat fața unei întregi insule.
Fotografiile de mai sus îl înfățișează pe acesta în 1969, respectiv în 1964, cu scheletul unui animal, respectiv în fața unei case cu o arhitectură tradițională. A fost un artist desăvârșit, care și-a iubit enorm insula natală și care și-a dedicat aproape întreaga viață dezvoltării sustenabile a insulei Lanzarote.
Anywhere on earth without a strong tradition, without personality and without enough poetic atmosphere, is condemned to die. César Manrique, 1974
Cine a fost acest César Manrique?
César Manrique s-a născut în 1919, în orașul Arrecife din Lanzarote. A studiat arhitectura la o universitate de pe insula Tenerife, dar după doi ani a părăsit această școală. În 1945 s-a mutat la Madrid, unde a absolvit o școală de artă și pictură. A locuit o scurtă vreme la New York, unde a beneficiat de un grant din partea lui Nelson Rockefeller.
În 1966, Manrique s-a întors în Lanzarote. Era exact perioada în care lucrurile începeau să se schimbe radical. Lanzarote începea să fie o atracție turistică. Iar Manrique a atras, deseori, atenția asupra faptului că turismul trebuie făcut cu cap și că sustenabilitatea este ceva la care toată lumea trebuie să se gândească foarte serios.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că César Manrique și-a dat seama că industria turismului trebuie dezvoltată într-un mod anume. Fără dezvoltare exagerată, fără hoteluri înalte, cu multe etaje, fără alte culori pe fațadele clădirilor, decât tradiționalul alb în care casele din Lanzarote erau zugrăvite dintotdeauna, a spus artistul.
Faptul că insula arată, acum, ca o bijuterie (și) din punctul de vedere al arhitecturii, i se datorează. Toate casele, vechi sau noi, sunt albe. Tot el a fost cel care a sugerat și a realizat construcția unor clădiri care au devenit, de atunci, atracțiile turistice principale ale insulei.
A fost adeptul arhitecturii organice și a lucrat în stilul acesta. Edificii precum Casa Museo del Campesino (un fel de muzeu al satului), Jameos del Aqua (centrul de vizitare cu restaurant construict în jurul unui mic lac), Mirador del Rio (cafenea panoramică în nord-estul insulei) sau Jardin de Cactus (o grădină de cactuși) îi aparțin și fac din Lanzarote un paradis al celor care iubesc arhitectura organică. (Despre acestea voi scrie separat.)
Dintre toate, cei mai mulți vizitatori îi atrage prima sa locuință, Taro de Tahiche, respectiv casa în care a locuit în ultimii săi din viață, Palm Grove House din Haria. Ambele găzduiesc, acum, muzee dedicate personalității și operei sale. Le-am vizitat atât pe acestea, cât și mare parte dintre construcțiile pe care le-a realizat pe insulă.
Casele lui Manrique, ceva nemaivăzut
În prima sa locuință, funcționează acum Fundación César Manrique, o fundație a cărei baze au fost puse de artist însuși, împreună cu prietenii săi, însă care nu a fost deschisă în mod oficial, decât după moartea sa din 1992. Este vorba despre casa sa din Tahiche, unde a locuit o vreme bună, înainte de a se muta în orașul Haria. Acum, clădirea găzduiește fundația și un muzeu prin vizitarea căruia turiștii pot face cunoștință cu cel ce a fost Manrique.
Am fost fascinată. Este o casă construită într-o zonă afectată de erupțiile vulcanice din sec. al XVIII-lea. Manrique a construit această casă după ce s-a întors din New York. Primul nivel al construcției a găzduit studiourile artistului și se bucură de niște ferestre foarte mari, prin care vezi conurile vulcanice și tot peisajul din jur. Aici sunt expuse, acum, opere de artă realizate de artist, dar și unele cumpărate sau primite de către acesta de la alți artiști – printre care și Pablo Picasso și Joan Miró.
După ce termini de vizitat încăperile care găzduiesc, acum, și o expoziție temporară dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea lui César Manrique și care ți-l prezintă pe acesta prin intermediul mai multor fotografii și filmări, însoțite de texte cu lucruri pe care Manrique le-a spus în timpul vieții, despre artă, iubire, viață, prietenie, natură și Lanzarote, ajungi într-un loc format din cinci zone distincte, constituite din „volcanic bubbles”.
The direct contact of my skin with the rocks of this bare nature gives me the vigour and the energy of LIFE. César Manrique, 1988
Practic, te afli în niște găuri/bule formate în roca vulcanică, iar fiecare dintre acestea reprezintă o încăpere, în care Manrique a amenajat zone de recreere, cu canapele din piele, bar ș.a.m.d. Chiar și o mică piscină, un loc de grătar și un mic dancefloor. Aproape întotdeauna, în încăperi sunt expuse și fotografii care-l înfățișează pe Manrique în acel loc – alături de prieteni cu care socializa în căminul său.
I have always said that my friends are my family. If I ever stopped believing in friendship I would commit suicide. César Manrique, 1978
O viață trăită cu multă bucurie
Pozele pe care le-am făcut nu reușesc să redea felul în care arată acest loc excepțional. El trebuie descoperit live. Treci dintr-o încăpere în alta, te afli în interiorul unei roci vulcanice și descoperi o locuință cum nu s-a mai văzut. Fotografii și articole din ziar îți prezintă și modul în care a arătat acolo viața în glorioșii ani ’60 și ’70.
Această locuință fascinantă a atras atenția multor publicații ale vremii, inclusiv Playboy Spania. Jurnaliștii și fotografii au venit în Lanzarote pentru a realiza reportaje despre César Manrique și cuibușorul său. Pare-se că au fost niște vremuri nebune. Titluri ca „Să construiești un Paradis pe ruinele Iadului”, „Milionarul și fetele dezbrăcate”, „César Manrique, amantul din Lanzarote” au atras atenția asupra acestei personalități fascinante ale acelor vremuri.
I have a great vitality, I’m very positive, with a great joy for life. César Manrique, 1977
Așa cum am spus mai sus, fundația care îi poartă numele derulează acum (până în 26 aprilie 2020) o expoziție dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea artistului și intitulată „César Manrique – Es un placer – Un icono popular del siglo XX”. Centenarul lui César Manrique este marcat prin expunerea unor fotografii, filmări și înregistrări audio care să-l prezinte publicului pe cel ce a fost Manrique, dar mai ales, modul în care acesta a umplut de viață această casă vulcanică – astăzi, un muzeu. La 30 octombrie 2019, expoziția a fost deschisă în prezența Regelui Spaniei.
My joy for living and continually creating comes from having studied, contemplated and loved the great wisdom of nature. César Manrique
Prin intermediul imaginilor de arhivă, expoziția prezintă stilul de viață și felul de a fi al lui César Manrique și a modului în care acesta s-a implicat, foarte activ, în dezvoltarea sustenabilă a insulei Lanzarote și a aportului extraordinar pe care acesta l-a avut asupra felului în care arată ea, astăzi.
A doua sa casă, de asemenea un vis
Vizita la casa din Haria a lui César Manrique a fost un alt highlight al vacanței noastre în Lanzarote. Se află în pitorescul și extrem de liniștitul orășel Haria, un orășel care mi-a plăcut foarte, foarte mult. Mai ales că multe dintre tradițiile din Lanzarote încă mai sunt foarte vii aici. Chiar la mică distanță de casa artistului, un artizan local împletea coșuri din nuiele în garajul său, cu ușile larg deschise, mi s-a părut că parcă era venit dintr-o altă lume.
În Casa Museo César Manrique aceasta nu mi s-a permis să fotografiez – decât în exterior: terasă, grădină. Însă acest cămin mi-a rămas adânc întipărit în minte.
Imaginați-vă că intrați într-o casă în încăperile cărora simțiți, efectiv, prezența celui ce a locuit aici. Casa în sine este superbă, nu încape îndoială. Se află, cumva, departe de ochii lumii: de pe stradă abia dacă o vezi, este aproape complet ascunsă printre palmieri. Încăperile sunt largi și amenajate cu un bust gust ieșit din comun.
Mobilier din lemn masiv, covoare persane, foarte multă artă, multă ceramică, multe cărți – totul superb. Însă ceea ce face această casă, una deosebită, sunt acele mici lucruri caracteristice frumoasei nebunii a lui Manrique, cum ar fi baia sa luxuriantă, care are pereți din sticlă ce dau spre grădină. Pe raftul de deasupra chiuvetei se află parfumurile pe care le-a folosit Manrique. De fapt, totul este așa cum a rămas după ce Manrique a murit într-un accident de mașină.
În living, băuturile care au constituit barul său sunt așezate pe o veche mașină de cusut și au fost incluse într-un cub de sticlă, pentru ca ele să rămână acolo în felul în care le așezase Manrique ultima oară. Bucătăria este visul oricui petrece cu drag timp gătind, iar terasa cu piscină, care dă spre palmieri mulți și înalți este plină cu mobilă de designer și se simte ca o adevărată oază.
Dintre toate, dormitorul este cel care m-a fascinat cel mai puternic. Simțeam, efectiv, ceva în aer; încăperea era încărcată de un „ceva”.
César Manrique a început să lucreze la această nouă casă în 1986. A cumpărat o veche casă țărănească și a reconstruit-o. A păstrat tot ceea ce i s-a părut valoros din arhitectura tradițională, dar i-a adăugat o viziune modernă, guvernată de estetică și confort. A trăit aici abia câțiva ani, însă. După moartea sa din 1992, a trecut peste un deceniu până ce casa a fost deschisă publicului ca un muzeu. Acum, vizitatorii pot vedea locul în care artistul a trăit și a lucrat în ultimii săi câțiva ani de viață.
Într-un colț separat al grădinii cu palmieri se află o clădire imensă, ca o hală: a fost atelierul lui Manrique. Și aici, lucrurile sunt untouched: picturile pe care nu a mai apucat să le finalizeze, stau neterminate. Este o încăpere inundată de lumină.
Poate că nici nu-mi pare rău că nu am fotografiat această casă. Câteva poze pot fi găsite pe internet. Însă cel mai bine este să o vedeți cu propriii ochi. O vizită la Lanzarote merită, iar o vizită în casele lui Manrique, de asemenea! O recomandare mai bună nici că aș putea să vă fac.
When travelling, culture offers itself up to us in an easy and natural fashion, but there is a phenomenon we have the obligation to disseminate, which is, simply, to teach people how to SEE… César Manrique, 1987
S-a născut și a murit în Arrecife, Lanzarote
César Manrique a murit în 1992, într-un accident de mașină care a avut loc la foarte mică distanță de casa sa din Tahiche, în timp ce se deplasa către noua casă din Haria. Se întorcea de la fundația din Tahiche, unde lucrau la pregătirile pentru evenimentele dedicate World Tourism Day. Deși avea 73 de ani, încă mai era foarte implicat în viața comunității locale, căci a iubit enorm insula sa natală.
Moartea sa a fost stranie, pentru că a survenit într-un accident produs într-un sens giratoriu. Manrique însuși a fost cel care a pledat pentru realizarea unor sensuri giratorii care să fluidizeze traficul de pe insulă. A murit la spital, în Arrecife, orașul în care s-a născut.
Moștenirea sa încă mai este vie pe Lanzarote. Felul în care a văzut el lucrurile și faptul că oamenii chiar l-au ascultat atunci când le-a explocat ce este bine și ce este rău pentru insulă, fac ca Lanzarote să fie foarte diferită de celelalte insule din zonă.
De-a lungul vieții, Manrique a primit numeroase premii și distincții; printre care și unele pentru ecologie, turism, nu doar pentru arta sa; a fost premiat inclusiv de Parlamentul European.
Majoritatea operelor sale arhitecturale se regăsesc pe insula Lanzarote. Dar există multe și în Insulele Canare în general, precum și în Spania. Toată insula este plină de sculpturi imense realizate de el. Multe dintre ele unele kinetice, care sunt mișcate de vânturile ce bat necontenit deasupra insulei.
Despre edificiile pe care le-a ridicat în Lanzarote voi scrie separat. Acum vreau să amintesc doar de câteva dintre celelalte proiecte ale sale: Lago Martiánez din Puerto de la Cruz, Tenerife, un complex în aer liber, unde a legat marea de o piscină; Playa Jardin, o plajă vulcanică și grădină subtropicală, tot în Puerto de la Cruz, Tenerife; Mirador del Palmarejo, un restaurant panoramic pe insula La Gomera; Pavilionul Canarelor de la Expo 92, Sevilla, Spania; Parcul Maritim César Manrique în Santa Cruz de Tenerife.
În Lanzarote, amintirea lui César Manrique este foarte vie. Oamenii îl pomenesc și îi sunt recunoscători. Mi se pare extraordinar câtă diferență poate face un om, într-un loc. Privind în urmă, realizez că majoritatea atracțiilor turistice pe care le-am vizitat pe Lanzarote și care m-au fascinat de m-au înnebunit, i se datorează lui. Chiar și felul în care arată, acum, Lanzarote, este în parte meritul său. El a fost cel care a făcut ca oamenii să înțeleagă că fața unui loc nu trebuie schimbată, ci tradițiile și specificul trebuie duse mai departe, iar ceea ce se construiește în plus, trebuie să pornească de la asta și să se bazeze pe asta. Pretty much ceea ce cred și eu.
César Manrique. Ce poveste de viață!
*
Desculță prin Lanzarote (1). O insulă vulcanică frumoasă… foc