șemlacu mic

Desculță prin județul meu (5). Trei mănăstiri din sudul Timișului, spre granița cu Serbia

În iunie 2012, pe când însoțeam o echipă de filmare din Ungaria prin diverse locuri din județul Timiș, am ajuns și în partea mai sudică a județului, spre granița cu Serbia. A fost pentru prima oară când am fost la Partoș, la Sângeorge și la Șemlacu Mic. În toate cele trei locuri, realizatorii filmului erau interesați de câte o mănăstire ortodoxă – două românești și una sârbească. 

șemlacu mic

Am descoperit un colț de Timiș niciodată văzut și foarte pitoresc. Unul dintre motivele pentru care peisajele de pe drum au fost unele superbe a fost acela că plouase, astfel că cerul era plin de o mulțime de nori pufoși și spectaculoși.

Culmea este că în timpul acestor filmări – atât pe drum, cât și la diversele atracții turistice – am făcut multe-multe fotografii. Fără să fi avut nici cea mai mică idee, pentru ce anume! Mi-a plăcut ce am văzut și am tot dat click, click. Și uite că, la opt ani distanță, fotografiile acestea îmi sunt foarte utile în acest mic demers pe care-l fac acum, în timpul acestei epidemii de coronavirus: acela de a încerca să promovez un pic locurile în care puteți face excursii de weekend. În propriul județ!

Șemlacu Mic

La Șemlacu Mic am filmat la Mănăstirea Ortodoxă Română „Săraca”, veche de sute de ani. Dintre cele trei locuri în care trebuia să ajungem, aici ne-am dus prima oară. A fost o adevărată aventură! Cum nu cunoșteam zona și uitasem ce fel de drumuri mai pot exista prin România (vorbim de anul 2012), am încercat să ajungem la Șemlacu Mic pe un drum aproape nepracticabil.

Nu mai știu să vă spun pe unde am luat-o, dar în orice caz, nu pe unde ar fi trebuit și pe unde ar fi fost bine din punctul de vedere al calității (chiar existenței!) drumului. Însă cu atât mai interesant a fost totul, pentru că am trecut prin niște locuri despre care nici nu știam că există. Și nu ne-am împotmolit, din fericire.

Mănăstirea aceasta se află la 67 de km de Timișoara, iar biserica ei veche, Biserica „Schimbarea la față” a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XV-lea. Noua biserică din incintă a fost construită mult mai recent, între anii 2001 și 2005.

Șemlacu Mic aparține de orașul Gătaia și este menționat în documente încă din anul 1404, iar existența sa este legată direct de existența Mănăstirii Săraca. Zona în care se află satul este una a cărei frumusețe m-a surprins. Aici, câmpurile nu mai sunt atât de plate, ci devin ușor deluroase. Când te afli în plină câmpie a Banatului, nici nu te aștepți să apară astfel de peisaje în fața ta.

Sângeorge

În timp ce de existența Șemlacului Mic știam, de satul Sângeorge auzisem pentru prima oară. Interesul față de acesta se datora Mănăstirii Ortodoxe Sârbe „Sfântul Gheorghe”. Se află la aproximativ 50 de km de Timișoara, în satul Sângeorge, care aparține de comuna Birda. Este una dintre cele cinci mănăstiri care țin de Episcopia Ortodoxă Sârbă de la Timișoara și este foarte veche. Bazele ei au fost puse în secolul al XV-lea, în anul 1485.

Prima biserică din cadrul mănăstirii, construită în stil bizantino-sârbesc, din cărămidă arsă, a fost ridicată la 1485. Însă a rămas în picioare doar până în 1794. Actuala biserică monastică a fost ridicată între 1793 și 1794. Atunci s-au păstrat bazele aceluiași stil, dar i s-au adăugat și elemente baroce. Mai ales decorul interior este unul deosebit de somptuos, specific barocului sârbesc. Cea care ne-a deschis ușa bisericii a fost măicuța Evghenia. Era singura măicuță care locuia acolo, în locul acela deosebit de liniștit, și care părea desprinsă din alte vremuri.

Partoș

Toți timișorenii și timișenii au auzit de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș. Mănăstirea Ortodoxă Română de la Partoș, din satul acestui sfânt timișean, s-a aflat pe lista atracțiilor turistice pe care echipa din Ungaria a dorit să le vadă. Se află la 57 de km de Timișoara, în satul Partoș, care aparține de comuna Banloc. Este ultimul sat pe-aici, pentru că după hotarul său se întinde, deja, Serbia. Are strada principală plină de cuiburi de barză!

Cea mai veche mențiune a acestei mănăstiri datează de la 1571. Acesta este locul în care și-a petrecut ultimii trei ani de viață Iosif cel Nou de la Partoș, fost mitropolit al Timișoarei, canonizat sfânt. Trupul său neînsuflețit este zidit în naosul bisericii și este acoperit cu o placă masivă, din marmură. Este foarte interesant că bisericuța cea veche nu are picturi murale în interior, lucru foarte neobișnuit pentru o biserică ortodoxă.

O a doua biserică a mănăstirii a fost ridicată în 1750, de către Marcu Muțiu, jude al Timișoarei. Era unul dintre cei mai înstăriți locuitori ai orașului de atunci și avea religia ortodoxă, iar atunci când a fost grav bolnav, a venit la moaștele de aici și se pare că s-ar fi vindecat. Mai târziu, după moarte, acesta a fost înmormântat tot la mănăstire.

Această mănăstire a fost cea de-a treia și ultima pentru ziua cu pricina. Deja se lăsa seara peste noi și peste Partoș. Așa că am prins și vecernia.

ortodoxă

A doua zi, echipa de filmare s-a îndreptat către Sânnicolau Mare și împrejurimile acestuia. La sugestia mea, acolo s-a ocupat de realizatori una dintre cele mai serioase păstrătoare a amintirii marelui compozitor maghiar născut în acest oraș. Vreau, totuși, să vă enumăr locurile care îi interesau acolo: Muzeul Sânnicolau Mare, Castelul Nákó și colecția memorială Bartók Béla, Casa Memorială „Nikolaus Lenau” din Lenauheim și colecția etnografică a șvabilor bănățeni, Biserica Parohială Romano-Catolică de la Lenauheim. A urmat, apoi, Jimbolia, cu Colecția Memorială „Stefan Jäger”, cu Muzeul Pompierilor și cu Muzeul Presei Libere „Sever Bocu”.

Oricare dintre atracțiile despre care am scris pot reprezenta ceva de interes și pentru voi, așa cred!😊

One thought on “Desculță prin județul meu (5). Trei mănăstiri din sudul Timișului, spre granița cu Serbia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + six =