Închei seria de articole despre Fuerteventura cu acesta despre excursia făcută pe o insuliță nelocuită, aflată la nord de Fuerteventura. Lobos este un loc fermecător, cu niște peisaje de vis. Am făcut înconjurul său complet, pe jos. Fotografiile vorbesc de la sine, totul este superb, pur și simplu merită mers acolo, nu ratați ocazia dacă ajungeți în zonă!
Pe insula Lobos se poate ajunge cu feribotul, din Corralejo. Sunt mai multe companii care operează pe-acolo, cu feriboturi mai mici sau mai mari; este foarte aproape și foarte popular printre cei aflați în concediu în Fuerteventura, ca destinație pentru excursii de o zi.
La sosirea pe insulă ți se oferă două trasee, însă pe oricare ai lua-o, tot acolo ajungi și tot aceleași lucruri le vezi, pentru că traseul face, oricum, înconjurul insulei, așa că nu vei pierde nimic. Mie mi s-a părut ideal așa cum am făcut noi: la coborâre am luat-o la stânga, spre Faro de Martino, și am încheiat cu El Puertito.
It just wrapped up so nicely: am început cu un peisaj mai marțian, așa, cu lavă și pietre, am continuat cu peisaje nisipoase, am ajuns la o lagună cu mult verde și am încheiat cu ape de un turcoaz splendid. Mi s-a părut perfect așa! Traseul este foarte bine făcut și marcat – ca-n Elveția, aș spune. Îți sunt indicate locurile pe care merită să le vezi pe parcus, primul dintre ele fiind Playa de la Calera, iar mai apoi, Salinas del Marrajo.
Traseul continuă, apoi, spre conul unui vulcan – absolut spectaculos! Pe Montaña la Caldera se și poate urca, însă cum eu am o problemă cu urcatul, nu m-am simțit în stare de asta. Îmi pare rău încă de atunci, pentru că am văzut în fotografii că este spectaculos acolo, sus! Se vede nu numai peisajul de pe Lobos, ci vezi și Fuerteventura, și Lanzarote.
Oricum, tot peisajul de pe insula Lobos este superb – uneori ai impresia că ești pe o altă planetă! Lavă vulcanică, pietre și pietroaie mai mici sau mai mari, vegetație puțină și foarte ciudată. Nu ai voie să te abați de la drum – este un parc național, totul este protejat și trebuie să rămână exact așa cum este acum. Neatins, nealterat!
De la conul acelui vulcan, drumul continuă spre Punta Mariño, unde există un far cu un punct de belvedere excelent. Aici te afli, deja, în nordul insulei, aproape la jumătatea traseului.
De la far încolo, peisajul s-a schimbat și a devenit unul mult mai nisipos. Dar era un nisip de o culoare fantastic de frumoasă, un galben care se datorează argilei fine aduse aici de vânt, din deșertul Sahara… Un peisaj modelat de vânturi, și nealterat în rest; totul e așa cum l-a lăsat activitatea vulcanică. Asta mi-a plăcut foarte, foarte mult.
Am găsit și un mic prieten; destul de tupeist, a stat la pozat, nu s-a temut deloc. În ceea ce mă privește, nici nu avea de ce să se teamă! De altfel, doar asemenea animale trăiesc pe Lobos: șopârle, salamandre, scorpioni.
Curând, peisajul straniu a început să se înverzească. Ne apropiam de Las Lagunitas, unde există o mlaștină sărată, cu un ecosistem foarte special și foarte fragil, cu o floră și o faună cu totul deosebite. Locul acesta se află foarte aproape de ruta migratorie atlantică de vest, astfel că o mulțime de păsări opresc aici pentru a se odihni și a căuta hrană. Se poate face și bird watch.
Am stat o vreme acolo și ne-am bucurat de atmosfera foarte specială a locului. Te simți pe un tărâm de poveste, nu poate fi povestit în cuvinte! Are un vibe anume locul. M-am mai simțit așa pe insula Olango din Filipine – tot un popas al păsărilor migratoare, unde funcționează Olango Island Wildlife Sanctuary, despre care am scris aici. Nu știu, te simți, așa, parte din ceva secret, simți că locurile astea sunt cu totul speciale, ești un fel de intrus, un observator a ceva foarte special. Simți perfecțiunea locului, cred. Natura nealterată, mersul firesc al lucrurilor. Mi-a plăcut mult.
De aici încolo, peisajul a devenit, din nou, foarte rocky, iar traseul a continuat foarte aproape de mal. Apa, de un albastru superb.
Ultimul popas l-am făcut la El Puertito, unde era multă lume întinsă la soare, la relaxare; și existau și două-trei coșmelii cu mâncare. Recomandarea mea este, oricum, să vă luați de mâncare și apă de acasă – nu uitați, această insulă nu este locuită, deci trebuie să aveți la voi provizii! Și desigur, să nu pierdeți ultimul feribot al zilei :))
Înainte de a părăsi Lobos am vizitat și micul punct de informare turistică din port. De aici am aflat și că numele insulei provine de la denumirea unei specii de animale care în trecut a frecventat insula: leii de mare.
„These animals are highly intelligent and are capable of great education and sociability. They are strong, but timid, they eat everything, their fat renders excellent oil, and their skin is used for shoes and trunks. The elder members of the community have a call like a dog’s bark and the cubs like the sound like a cat, mewing.” (José de Viera y Clavijo (1737-1813)
Puteau fi văzuți pe Playa de la Calera, însă au dispărut încetul cu încetul după sosirea în zonă a francezilor. Acum mai poți fi observați doar sporadic, și doar în estul Insulelor Canare. Pfffff, tare mi-ar fi plăcut să îi mai fi văzut și eu!🦭💔
