Fuerteventura este o insulă plină de… veverițe. Sunt prezente peste tot: pe plaje, pe stânci, pe conurile vulcanilor, prin parcările de la punctele de belvedere sau ale anumitor muzee… Turiștii le adoră, le dau de mâncare și le fotografiază non-stop. Nu le-am rezistat nici noi, normal, ba chiar ne-am pregătit cu nuci încă de acasă… Asta deși hrănirea lor este contraindicată, pentru că veverițele acestea sunt considerate a fi o specie invazivă pe insulă. De ce? Află din articol!
Veverițele de pe Fuerteventura sunt niște veverițe originare din nordul Africii, fiind endemice în Maroc și Algeria. Pe Fuerteventura au ajuns în anii 1970, atunci când cineva a adus de acolo câteva veverițe – pur și simplu, pentru că a vrut să le aibă ca animale de companie. Între timp, veverițele au scăpat din captivitate – sau au fost eliberate, nu este clar, nu se știe sigur – și s-au înmulțit atât de mult, încât Fuerteventura este plină de ele, acum.
Sunt foarte, foarte drăguțe, iar turiștii le adoră. Însă pentru localnici reprezintă o mare problemă și sunt considerate a fi o specie invazivă și dăunătoare. Nu fac bine speciilor de animale și de plante de pe Fuerteventura, în plus, cauzează stricăciuni prin plantațiile (și așa puține) de pe insulă. Altfel, el se simt foarte bine pe-acolo, căci clima este asemănătoare.
Veverițele le regăsești cam peste tot, dar mai ales în locurile în care vin mulți turiști. S-au învățat, de-a lungul anilor, cu faptul că prin parcările de la punctele de belvedere și de la muzee vin cele mai mari grupuri de turiști – autobuze întregi, deseori. Așadar acolo sunt cele mai mari șanse să primească ceva de mâncare… Sunt mari cerșetoare, nu se tem deloc de oameni, se apropie de tine mult și sunt bucuroase să înfulece ceea ce le dai.
Peste tot sunt panouri care te avertizează asupra prezenței lor și pe care este trecută și rugămintea autorităților de a NU le da de mâncare, întrucât prin asta sprijini înmulțirea unei specii invazive, introduse aici de om. Nu există o lege propriu-zisă, doar o recomandare. Și cine poate rezista tentației? Nu am rezistat nici noi, ceea ce este neobișnuit! Mai mult decât atât, eu m-am pregătit de acasă cu o mică punguță cu nuci… Le-au plăcut mult nucile mele de la Moșnița Nouă!
Totuși, nu am exagerat. Le-am dat câteva nuci, acolo. Cât să se apropie și să le vedem mai bine și să putem să le facem poze. Dar nu le-am îmbuibat. Măcar atât.
Prima oară le-am întâlnit la muzeul sării, în parcare. Sunt foarte tupeiste! Nu le este rușine să se urce, de-a dreptul, pe om. Se uită foarte expresiv, parcă întrebându-te: hey, unde este mâncarea noastră?
Apoi, locul în care am văzut cele mai multe veverițe a fost punctul de belvedere Mirador Las Penitas. Aici le-am făcut un adevărat photoshooting – dar nu trebuie să le căutați special, ele sunt peste tot, nici nu ai cum să le ratezi, mai devreme sau mai târziu te vei intersecta cu ele. Totuși, trebuie să menționez că nu sunt prezente mereu în parcări – probabil o fac doar când este ora lor de mese. S-a întâmplat ca în anumite momente ale zilei să nu vedem absolut nicio veveriță – în aceeași parcare în care altă dată erau zeci.
Un alt motiv pentru care hrănirea lor nu este o idee bună este că pot reprezenta un pericol pentru om. Te pot zgâria sau mușca, astfel că îți pot transmite anumite boli. Grijă mare!
Pe Fuerteventura mai sunt și corbi
Dacă tot vorbim de animale… Pe Fuerteventura am mai întâlnit și mulți corbi. (Contraziceți-mă dacă păsările aceastea nu sunt corbi!) Extraordinar de frumoși și la fel de prietenoși ca veverițele. Mari cerșetori și ei. Vin aproape de tine în parcări și stau la pozat. A fost o adevărată plăcere și interacțiunea cu ei. Aveau, cumva, o privire inteligentă… Și foarte serioasă.
Și capre multe – capre cât vezi cu ochiul
Creșterea caprelor este una dintre ocupațiile principale ale localnicilor, brânza de aici fiind super delicioasă și super… mirositoare. Nu știu: caprele miros a brânză sau brânza miroase a capre? :)) A doua variantă, cred. Nu am reușit să îmi dau seama ce doamne iartă-mă mănâncă – nimic nu prea crește pe insula aceea – însă brânză lor este delicioasă.
Am cumpărat și pentru acasă, mai ales Maxorata, brânza premiată cu mai multe premii la concursuri internaționale de brânză, inclusiv cu o medalie de aur. Este super delicioasă, foarte aromată, foarte puternic parfumată! Într-una din seri, la locul nostru de cazare am mâncat un aperitiv special: brânză locală care a fost topită într-o tigaie, cu niște gem așezat în mijloc.
Ca să vedem caprele de mai aproape, am trecut și pe la o fermă. Scria afară, pur și simplu, că locul poate fi vizitat, așa că am oprit, am făcut un tur al locului și am cumpărat niște brânză. Cum mirosea acolo, la fermă, Isuse! A brânză de capră… ăăă, a capre!
Pentru a afla mai multe despre tradiția realizării brânzelor de aici, am vizitat și muzeul brânzeturilor, foarte bine realizat, foarte informativ, și cu o grădină de cactuși superbă în jur. Însă despre asta, într-un articol viitor.