fuerteventura

Desculță prin Fuerteventura (3). Cum poate exista ceva atââââât de frumos?

Natura este unul dintre cele mai uimitoare lucruri. Frumusețea sa este nemărginită, iar atunci când călătorim, este bine să avem ochii larg, dar larg deschiși, astfel încât să nu ne scape nimic din ceea ce se poate vedea în jur. Căscați ochii, căscați gura – natura este fabuloasă și merită admirată în fiecare secundă a vieții noastre. În Fuerteventura am avut ocazia să mă bucur de niște peisaje cu totul ieșite din comun și de niște locuri de o frumusețe rară. În articolul precedent v-am prezentat trei, astăzi vă prezint alte trei. 

fuerteventura

Monumentul natural Ajuy de la Puerto de la Peña

Acest loc fabulos se află în apropiere de localitatea Pajara (menționasem, anterior, că Pajara am descoperit-o întâmplător, în drum spre acest loc). La Puerto de la Peña se află o plajă superbă, cu nisip negru ca tăciunele. Aici, artistul a fost activitatea vulcanică. Aici am luat prânzul, la restaurantul La Jaula de Oro, pe plajă: am mâncat un pește de m-am lins pe degete. (click pe poze pentru a le vedea mai mari)

Însă nu frumusețea plajei este cea care atrage aici vizitatorii, ci un monument natural care se remarcă prin semnificația sa paleontologică și geologică. Aici pot fi văzute cele mai vechi materiale ale Insulelor Canare – de o importanță științifică enormă. Printre altele, fosile marine și sedimente oceanice, care acum sunt observabile la suprafață; depozite vulcanice, lavă, peșteri… Unele materiale, vechi de peste 100 de milioane de ani, care s-au ridicat de pe fundul oceanului și care sunt vizibile doar în foarte puține locuri din lume.

fuerteventura

natura

fuerteventura

ajuy

Atunci când urci pentru a parcurge traseul realizat aici (nu se poate vizita tot, unele zone sunt protejate strict), obții și o vedere superbă asupra plajei și a oceanului, într-un loc în care valurile se sparg în niște stânci. Un adevărat spectacol!

fuerteventura

oceanul atlantic

oceanul atlantic oceanul atlantic

Los Estancos, locul cu peșteri formate de o erupție vulcanică

Cuevas de Lava Los Estancos se află în apropiere de localitatea Tetir. Deși este woooooowww, locul nu este semnalat sau amenajat – l-am descoperit întâmplător, pentru că eram în zonă și apărea pe Google Maps. Dar a fost cu atât mai interesant cu cât a trebuit să îl descoperim noi! Priviți fotografia de mai jos, pare că există acolo vreo atracție turistică sau niște peșteri spectaculoase? Se vede doar acel drum săpat peste conul vulcanului. (Un drum de asemenea spectaculos. Am și văzut o mașină care a urcat pe acolo.)

cuevas de lava

Practic, de pe drum, peșterile nu se vede absolut deloc. Abia dacă ne-am dat seama unde trebuie să oprim ca să coborâm să vizităm locul. Nu există nicio parcare amenajată, am oprit așa, cumva, pe marginea drumului, vis-á-vis de o casă. Și de acolo am început să urcăm spre un con de vulcan care părea să ascundă locul pe care îl căutam. Vedeți acea gură de peșteră din mijloc, puțin spre stânga? Nu ați crede că acolo se află ceva atât de interesant!

con vulcanic

fuerteventura

Nici când te apropii nu este foarte clar ce vei găsi acolo. Numai după ce ajungi și cobori în ceea ce ți se pare a fi o peșteră (una!), descoperi că este vorba, de fapt, de o serie de peșteri, multe dintre ele imense. Pe măsură ce te plimbi pe acolo, ți se taie respirația: îți imaginezi forța cu care lava a țâșnit din măruntaiele Pământului pentru a forma aceste peșteri și crăpături. O forță imensă a naturii!

Iar după ce am ieșit din peșteri și am început coborârea spre mașină, am mai trecut pe lângă o serie de găuri în pământ – locuri prin care, tot așa, a țâșnit cândva lava fierbinte. A fost impresionant – mai ales că eram complet singuri acolo, deci era și spooky oarecum. A fost dificil de fotografiat – trebuie văzut live.

Mirador Morro Velosa, cel mai fain punct de belvedere

În introducerea acestei serii de articole despre insula Fuerteventura am menționat deja punctul de belvedere Mirador Morro Velosa, aflat la 700 de metri altidudine. Am prins, acolo, o dimineață fabuloasă: ne-am aflat complet deasupra norilor, astfel că peisajul era fantastic cu acea ceață peste conurile vulcanilor de sub noi.

fuerteventura morro velosa

timea laslavic

Locul acesta se mai numește și Morro de la Cruz și am fost bucuroasă să citesc, pe panoul din parcare, că în realizarea acestui punct de belvedere a fost implicat artistul Cezar Manrique, despre care am vorbit atunci când am scris despre insula Lanzarote, vezi aici. Cum locul se află în centrul insulei, așa că de aici vezi TOT. Într-o parte era așa foggy…

…iar în cealaltă parte, altfel.

timea laslavic

fuerteventura

fuerteventura

Ne-a părut rău că nu era deschis spațiul expozițional și restaurantul/cafeneaua din clădire, căci am fi vrut să intrăm și acolo. Dar ne-a părut bine că am fost, și aici, singuri. Doamne, ce ne mai place singuri, puțin mai în extrasezon, fără cârduri de turiști – este o cu totul altă experiență!

*

Acestea au fost locurile de o frumusețe aproape ireală în care am avut ocazia să ajungem pe Fuerteventura. Dacă vizitați, vreodată, oricare dintre Insulele Canare, nu vă sfiiți să închiriați o mașină și să explorați TOT.

insulele canare

În articolul următor vom vorbi despre… fauna de pe insulă. Știați că pe Fuerteventura este plin de veverițe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − four =