În cele trei articole precedente v-am ținut la curent cu situația cauzată de taifunul Kammuri (Tisoy) în Filipine. Între timp, acesta a părăsit Filipinele, și a și pierdut din putere, redevenind doar o furtună tropicală. Greul a trecut, iar miercuri în regiunea Cebu a ieșit din nou soarele. Aici, unde ne aflăm noi s-a și anulat repede codul de urgență, așa că miercuri dimineață am putut ieși din nou pe mare și am și făcut o excursie pe insulele Camotes, de unde ne-am întors la apusul soarelui.
În seara zilei de marți taifunul a plecat din Marinduque
Imediat după ce am publicat articolul anterior, a avut loc o nouă transmisiune a celor de la Philippine Atmospheric, Geophysical and Astronomical Services Administration (PAGASA). Aceștia au anunțat că taifunul a mai pierdut din putere și au emis noi avertismente cu privire la zonele în care își continua drumul. Am urmărit cu sufletul la gură știrile, pentru a afla cât de afectată a fost insula Marinduque, următoarea noastră destinație. Acolo, Tisoy a lovit cu puterea sa maximă. Aici, în zona Cebu, după ploaia de marți după-masă nu a mai plouat deloc și nici vântul nu a mai bătut.
Într-un târziu am dat și de hotelul din Marinduque, unde dimineața nu răspundea nimeni. Practic era cu adevărat sub semnul întrebării dacă acesta mai există, întrucât se afla chiar pe plajă. Am aflat cu bucurie că a supraviețuit taifunului.
Mai târziu am dat de pagina de Facebook a unui canadian mutat în Filipine, intitulat „Becoming Filipino”. Acesta tocmai ce publicase niște poze cu el și cu o familie a cărei căsuță a fost afectată de Tisoy, dar care cu toate acestea i-a oferit un pomelo atunci când era în trecere. Așa sunt filipinezii. 🙂
I-am scris în privat și mi-a răspuns foarte repede. Mi-a spus că taifunul a făcut stricăciuni mari pe Marinduque, dar că nu este chiar totul distrus. Mi-a mai scris că nu o să fie electricitate timp de vreo două zile. Și că nu știe nimic de aeroportul local (vă reamintesc că un altul din regiune a fost distrus), deși urmează să plece și el cu un avion de acolo – exact în ziua în care am sosi noi pe insulă, cu compania filipineză Cebu Pacific.
Tot marți seara, unul dintre piloții de la Cebu Pacific, pe care i-am cunoscut aici, ne-a spus că în cursul zilei de marți a avut trei (!) renunțări la aterizare pe diferite insule din zonă (Busuanga, de exemplu), unde teoretic s-ar fi putut ateriza. Practic, însă, totuși au fost nevoiți să abandoneze aterizările și să se întoarcă pe aeroporturile de pe care au plecat. Erau rafale de vânt prea periculoase pentru aterizarea în siguranță, iar în aviație nimic nu este mai presus de siguranța pasagerilor.
În cursul zilei de miercuri, de la un alt pilot cunoscut aici am primit informația că, spre deosebire de hotelul rezervat, aeroportul din Marinduque a suferit, totuși, stricăciuni și a fost închis temporar. Autoritățile au promis că se va repara în două zile. Deci exact pentru când ar urma să zburăm noi acolo. Rămâne de văzut, suntem optimiști. Dar ne păstrăm și planul B, acela de a ne schimba biletele de avion de la Cebu Pacific și de a merge în Dumaguete, mai la sud.
Ne așteptam la mult mai rău, sinceri să fim. Că veni vorba…
Jos pălăria în fața autorităților din Filipine!
Acum, la finalul acestui nefericit eveniment meteorologic trebuie să vă spun: jos pălăria în fața autorităților din Filipine! Din câte am văzut noi, acestea au fost foarte pregătite și bine organizate.
Având în vedere că au existat și rafale de vânt de 214 km/h, ne așteptam la mama mamelor răului. Mai ales că știam că la unul dintre taifunurile precedente – cu vânt de sub 100 km/h! – au murit aprox. 2000 de oameni… În schimb, până în seara zilei de miercuri au fost confirmate 17 decese, dintre care mare parte de-a dreptul stupide. De exemplu, o persoană a fost electrocutată în timp ce repara acoperișul (în plin taifun!). Peste unul s-a prăbușit acoperișul bucătăriei. Un altul a fost omorât de un cocotier care a căzut tocmai peste el. Cineva s-a înecat în timp ce pescuia (în timpul taifunului!)… Și așa mai departe.
Faptul că o țară din lumea a treia a reușit să evacueze 350 000 de oameni din zonele cele mai expuse (din cei 10 000 000 de potențial amenințați) și că a făcut-o atât de bine… este wow! Probabil o să mai apară victime la numărătoarea finală, dar, oricum, noi am văzut un exemplu de alertare/mobilizare de pus în manual!
Buletinele PAGASA (echivalentul INMH de la noi) au fost transmise periodic, live, pe toate canalele posibile (sunt disponibile și pe YouTube!). Am primit mai multe alerte pe telefon, scurte și la obiect. Paginile de informare ale diverselor autorități au fost bine structurate și actualizate non-stop. Nu în ultimul rând a existat o grămadă de informație în engleză, deși nu chiar toată. Suntem impresionați!
Ce a lipsit: o informare mult mai rapidă, din partea autorităților, asupra distrugerilor. De exemplu, că avem aici și aici o șosea distrusă, dincolo există un aeroport care nu mai este funcțional, în cutare loc nu mai este electricitate. Nu s-au anunțat rapid astfel de lucruri, a fost destul de dificil să afli aceste informații, practic am săpat noi după ele pe rețelele de socializare și le-am aflat pe alte căi informale.
***