Desculță prin Elveția. Drumurile montane din Alpi: Sustenpass (III)

Alpii elvețieni sunt împânziți de drumuri montane, care mai de care mai șerpuite și mai spectaculoase. O adevărată provocare pentru șoferii mai slabi de îngeri, dar o mare încântare pentru toți cei care iubesc adrenalina dată de parcurgerea serpentinelor. Priveliștea este pe măsura efortului depus. O experiență de neuitat pentru toți cei care iubesc muntele! Astăzi vorbim despre al doilea astfel de drum montan.

sustenpass
Drum montan în Elveția: Sustenpass (iulie 2018)

Drumul montan care ajunge la Sustenpass se află foarte aproape de cel care merge la Klausenpass (despre care am scris aici). A fost construit între anii 1938-1945 și are o lungime de aprox. 70 de kilometri. Leagă localitatea Innertkirchen din cantonul Bern cu localitatea Wassen din cantonul Uri. Poartă denumirea de drumul național 11. Și din acest drum, o bună bucată este închisă iarna, astfel că șoseaua poate fi parcursă, de regulă, între luna iunie și luna octombrie, în funcție de vreme.

harta sustenpass

Noi am fost acolo în iulie 2018, pe o vreme ceva mai… supărată. Ba a fost soare, ba a plouat. Dar peisajul a fost întotdeauna spectaculos. Am pornit din direcția Wassen înspre Innertkirchen. Pe drumul dintre Wassen și cel mai înalt punct al drumului – care se află la 2224 de metri, într-un tunel de 300 de metri lungime – vremea a fost frumoasă. În continuare a tot plouat, însă.

În cel mai înalt punct al acestui drum montan se află hotelul Steingletscher. Cu o teribilă mini-expoziție de pitici de grădină. 🤣
pitici de gradina
Pitici de grădină pe Sustenpass (iulie 2018)

Am trecut razant pe lângă ei, în drumul nostru spre intrarea în restaurantul hotelului, unde există și un mic magazin ad-hoc, în care se vând, cum altfel, diverse sortimente de brânză și cârnați, toate produse local. Am și cumpărat câte ceva și nu am fost dezamăgiți deloc!

Această trecătoare montană din Elveția este populară printre turiști, în primul rând datorită ghețarului Stein (Steingletscher), sub care se află un superb lac glaciar. Ați fi putut să îl zăriți deja în fotografia de mai sus piticii… Doar că, da, știu, piticii v-au distras complet atenția. 😄 Ghețarul în sine este superb, dar fotografia mea cu el este una tare întunecată și mohorâtă, pentru că tocmai ploua când treceam pe lângă el. M-a impresionat oricum și sper să am ocazia să-l mai revăd.

stein glacier
Ghețarul Stein (iulie 2018)

Din cauza încălzirii globale, și acest ghețar, care face parte din Urner Alpen (Uri Alps), se topește văzând cu ochii (vedeți aici cum a arătat în 2006).  Cel mai înalt vârf de aici este Dammastock, cu o înălțime de 3630 de metri, parte a masivului Winterberg. Vârful Sustenhorn, de 3502 metri înălțime și aflat pe granița dintre cantoanele Bern și Uri, este vârful care a dat denumirea trecătoarei, aceea de Sustenpass.

Drumul acesta montan nu m-a dat pe spate, dar sunt sigură că dacă l-aș revedea pe o vreme mai bună, mi-aș schimba părerea. Dacă nu ar fi plouat, am fi putut coborî din mașină, ca să vedem ghețarul mai de aproape – de exemplu. Poate data viitoare!

To be continued…

One thought on “Desculță prin Elveția. Drumurile montane din Alpi: Sustenpass (III)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 2 =