În vara anului 2020 am ajuns să vedem câteva drumuri montane noi din Elveția: am parcurs, în doar trei zile, nouă drumuri montane! În articolul precedent v-am povestit despre Grimselpass, iar astăzi a venit rândul St. Gotthard Pass. Oricât de ciudat sau de incredibil ar părea, nu toate drumurile montane sunt la fel de frumoase. Unele m-au dat pe spate. Altele, nu chiar. Este și cazul drumului montan care duce la St. Gotthard Pass…
Drumul montan care ajunge la St. Gotthard Pass leagă localitatea Andermatt din cantonul Uri cu localitatea Airolo din cantonul Ticino. Șoseaua aceasta are o lungime de numai 25 de kilometri, adică este atât de scurtă, că am parcurs-o aproape pe nesimțite. Mai ales că ne-am urcat pe ea abia la Hospental, după ce am coborât de la Furkapass. Bineînțeles, iarna și acest drum este închis din cauza zăpezilor (detalii, aici).
Drumul acesta montan traversează masivul Gotthard din inima Alpilor elvețieni și leagă, astfel, partea de nord a Elveției cu cea de sud, fiind unul dintre cele mai importante două rute de pe axa nord-sud, care trece peste Alpi.
Tranzitul peste Gotthard a avut un rol important încă din Evul Mediu. Era cunoscut încă din Antichitate, dar nu era folosit, pentru că implica o apropiere mult prea mare față de râul Reuss, un râu învolburat, care în urma topirii zăpezilor se umfla foarte, foarte mult în apropiere de Andermatt. După ce, în anii 1200, peste cheile din zona aceasta s-a construit un pod, alta a fost treaba.
Punctul cel mai înalt al acestei șosele se află la 2106 metri peste nivelul mării. În apropierea lui se află numeroase lacuri foarte frumoase – dintre care cel mai mare se numește Lago della Piazza – precum și două lacuri artificiale, de acumulare: Lago di Lucendro și Lago della Sella. Îmi place sonoritatea acestor denumiri în italiană!
Legat de numele Gotthard… Având în vedere că la Moșnița Nouă, satul meu natal, există o familie care are acest nume, și având în vedere că am auzit niște povești legat de proveniența elvețiană a acestei familii, am de gând să fac niște săpături. Dacă găsesc ceva interesant, voi scrie despre asta!
Până atunci, trebuie să vă spun că pe acest drum montan există o capelă dedicată Sfântului Gotthard de Hildesheim (decedat în 1038, canonizat în 1131), care a fost considerat a fi sfântul care protejează toate trecătorile montane. În 1236, pasului acesta i s-a dat numele său. Dar tot numele său îl poartă și un tunel din apropiere, de fapt, trei tuneluri: tunelul de cale ferată Gotthard construit în 1882, tunelul rutier Gotthard construit în 1980 și noul tunel de cale ferată Gotthard, inaugurat în 2016.
Până în 1775, peste acest pas montan se trecea doar pe jos. 1775 a fost anul în care pe aici a trecut prima căruță. Abia în 1830, drumul a fost modernizat și era potrivit și pentru trafic motorizat. Însă după deschiderea din 1980 a tunelului rutier Gothard, importanța pasului a scăzut mult. Acum, trecătoarea este utilizată doar ca variantă de ocolire atunci când tunelul este foarte, foarte aglomerat (căci aglomerat este mereu) sau de către cei ca noi, care am vrut să bifăm și această trecătoare alpină. GPS-ul insista într-una să revenim „pe drumul cel bun”.
Câteva poze și duși am fost: ne-am continuat drumul către Locarno, unde urma să înnoptăm. Se spune că odată ce treci prin tunelul Gotthard – sau odată ce treci peste trecătoarea St. Gotthard – clima se schimbă total. Parcă ajungi într-o altă lume! Este foarte adevărat, odată ce am sosit în zona italiană, peisajul s-a schimbat complet.
S-a înverzit, în primul rând! Dar nu numai asta, căci este normal ca totul să devină mai verde după ce ai coborât în vale… Însă toată atmosfera a devenit mult mai mediteraneană. Plantele erau altele, pe gardurile caselor erau mai multe flori colorate, se mai întrezărea și câte un palmier prin curțile oamenilor. Inscripțiile au devenit unele în italiană, iar discuțiile pe care le mai auzeam la câte o oprire, mult mai „aprinse”. Elvețienii care vorbesc italiană sunt, desigur, mult mai zgomotoși decât concetățenii lor vorbitori de limbă germană, există această diferență culturală.
Din cauza apropierii mari față de Italia, Ticino a fost cantonul care a fost cel mai afectat de epidemia de coronavirus. Cu toate acestea, nu prea am avut parte de stres cât timp ne-am aflat în zonă, pentru că am observat că se acordă o atenție maximă curățeniei, dezinfecției și distanței sociale recomandate de către autorități. (Voi mai scrie despre asta atunci când voi scrie despre orașul Locarno.)
În apropiere de Locarno ne-a atras foarte mult o zonă dealuroasă, așa că ne-am abătut puțin de la drum și am urcat pe un deal pe care se mai cultiva și vie. Așa am ajuns, total, întâmplător, să vedem un mare lac de acumulare, cu un dig absolut uriaș, de pe care se putea face și bungee jumping. Potrivit reclamei, acesta ar fi cel mai înalt loc din Europa din care poți să sari. Dacă ești amator de astfel de senzații tari…
Ne aflam în valea Verzasca, la digul Selvatica din apropiere de localitatea Gordola, un dig construit în anii 1960. Bineînțeles, fiind vorba despre un dig atât de înalt, aici s-a filmat și pentru un film James Bond. În 1995, o scenă din Golden Eye a fost turnată aici. (În anii 1960, pentru un alt film James Bond, s-a filmat și pe Furkapass). Pare-se că în zonă există și niște trasee pentru drumeții, bag mâna în foc că faine.
De aici am continuat, în sfârșit, spre Locarno, unde am rămas și peste noapte. Despre acest oraș fermecător voi scrie cu altă ocazie, atunci când mă voi apuca de o nouă serie de articole: una despre orașele Elveției. În următorul articol mă veți însoți pe pasul San Bernardino.
Vă așteaptă un drum montan de vis!👌🏻