Penultimul drum montan dintre cele nouă (!) pe care le-am parcurs în vara anului 2020, în timpul unui scurt concediu prin Elveția, a fost cel care ajunge la Oberalppass. După acesta am luat-o spre casă, și pe drum am mai trecut și peste Klausenpass, însă despre acesta am scris deja, chiar la începutul seriei de articole despre drumurile montane ale Elveției.
Drumul montan care ajunge la Oberalppass leagă cantonul Graubünden (de unde veneam noi) cu cantonul Uri, între localitățile Disentis și Andermatt. Are o lungime de aproximativ 30 de kilometri și este închis pe durata iernii, de obicei, între octombrie/noiembrie și aprilie/mai (detalii, aici).
Noi am urcat pe șosea dinspre Graubünden, la Disentis, locul în care se află o mănăstire absolut uriașă și spectaculoasă. Merită o vizită! Apoi am trecut prin câteva sate de vis, iar pe măsură ce urcam, peisajul din jur devenea tot mai frumos. Este o șosea foarte pitorească. De-a lungul ei se regăsesc o mulțime de zone pentru drumeții de vară; iar iarna, paradisuri ale schiorilor, desigur.
Am oprit de câteva ori pentru fotografii. Și m-am bucurat, din nou, să găsesc bănci așezate în niște locuri din care panorama este una formidabilă. Să te pui pe o astfel de bancă și să privești, ca un rege, spre văile de sub tine, spre peisajul din jurul tău, reprezintă, pentru mine, ceva de senzație, o chestie de lux. Cine a avut ideea unor asemenea bănci a fost un om foarte inspirat și inteligent!
Drumul acesta a început să devină unul important abia prin secolul al XIX-lea. Atunci, turiștii erau transportați pe… cai, dar și cu căruțele poștei. În anii 1863-64, drumul a fost modernizat.
Trecătoarea se află la o altitudine de 2044 de metri. În apropiere de aceasta se regăsește Tomasee, sursa râului Rin: un loc perfect în care să faci o drumeție. Un alt lac din zonă este Oberalpsee.
Noi am luat prânzul aici, la unul dintre restaurantele care funcționează pe Oberalppass. Am ales restaurantul Alpsu și ne-am așezat pe terasa lor însorită. (În paranteză fie spus, am fost foarte surprinși de faptul că, la această trecătoare, parcarea era una cu plată.)
De aici ne-am început coborârea către Andermatt. Am trecut prin niște zone formidabile! Acum, când îmi aduc aminte de Oberalppass, primul meu gând este cel al văcuțelor pe care le-am văzut la un moment dat pe drum. Stăteau, efectiv, într-un lounge. Nu se poate așa ceva, domnule, mi-am zis, uite cum stau acolo și se relaxează, admirând peisajul din fața lor!
Chiar înainte de Andermatt am mai trecut printr-un tunel spectaculos, iar la ieșirea din aceasta am dat de alte câteva cascade.
Acesta a fost penultimul drum montan elvețian din seria celor nouă parcurse în iunie 2020. De aici ne-am îndreptat către Klausenpass. Pe șoseaua care duce la trecătoarea asta am mai fost, și nu o dată. Însă am avut de ales între asta sau autostradă. Și am zis: hai să mergem să vedem, încă o dată, văcuțele de lângă localitatea Spiringen, așa, la final de roadtrip. În locul în care m-am îndrăgostit de Alpii elvețieni! Așa am și făcut.
Și astfel, ne-am încheiat mini-concediul cu o scurtă întrevedere cu văcuțele de la Spiringen. Ca mai apoi, la câțiva kilometri de casă să ne prindă și ploaia. Am avut un noroc fantastic. Chiar în cele trei zile în care am umblat noi pe drumurile acestea alpine, vremea a fost una superbă! Când am ajuns acasă, au urmat câteva zile bune de ploi continue. (Dar știam asta, ne informasem asupra condițiilor meteo, normal).
Este nevoie de mult noroc și de multă planificare pentru ca în zilele în care vreți să parcurgeți șoselele montane să aveți parte de cer senin, ca să vă puteți bucura de peisaje. Informați-vă foarte, foarte bine înainte de a porni la drum!🚗
