Desculță prin Elveția. Drumurile montane din Alpi: Klausenpass (II)

Alpii elvețieni sunt împânziți de drumuri montane, care mai de care mai șerpuite și mai spectaculoase. O adevărată provocare pentru șoferii mai slabi de îngeri, dar o mare încântare pentru toți cei care iubesc adrenalina dată de parcurgerea serpentinelor. Priveliștea este pe măsura efortului depus. O experiență de neuitat pentru toți cei care iubesc muntele! Astăzi vorbim despre primul astfel de drum montan.

Drumul montan care ajunge la Klausenpass este primul drum montan din Elveția pe care l-am parcurs. Acolo m-am îndrăgostit de Alpi, acolo am făcut cunoștință cu vacile care pășteau foarte zen la poalele vârfurilor de 3000 de metri. Se întâmpla în iunie 2018, într-o vale de la baza Glarner Alpen (Glarus Alps). Am spus, atunci, că nu am mai văzut în viața mea ceva atât de frumos și îmi mențin această părere, deși am călătorit, deja, în câteva locuri de pe lumea aceasta!

Din păcate, fotografiile nu redau aproape deloc atmosfera de acolo. Nici măcar imaginile postate pe YouTube… Pur și simplu, trebuie văzut live! Mie nu îmi este rușine să recunosc că am avut lacrimi în ochi: atât de tare m-a emoționat ceea ce am văzut. Niște munți imenși, niște nori pufoși, o lumină deosebită și vacile acelea, care pășteau acolo, liniștite… totul însoțit de zgomotul tălăngilor de la gâtul lor. Părea incredibil ceea ce vedeam, era un „ceva” în aer. Părea că nu este adevărat, că aș purta niște ochelari de virtual reality… Nu știu cum să descriu experiența trăită!

Această șosea a fost deschisă în 1948, are o lungime de aprox. 70 de kilometri și leagă localitatea Linthal din cantonul Glarus cu localitatea Altdorf din cantonul Uri. Iarna este închisă din cauza căderilor masive de zăpadă, astfel că poate fi parcursă, de regulă, între luna mai și luna octombrie, în funcție de vreme. Face parte din drumul național 17.

Cam pe la jumătatea drumului, în punctul cel mai înalt al acestuia (1948 metri) se află hotelul Klausenpasshöhe, un loc numai bun pentru a face o pauză de poze. Puțin mai încolo, lângă o capelă (Bruder-Klaus-Kapelle) găsiți un alt popas. Eu vă recomand să faceți aici oprirea și să plecați într-o drumeție prin împrejurimi. De aici, drumul coboară, iar serpentinele sunt tot mai… dramatice.

Fiind foarte aproape de noi, am făcut drumul acesta montan de trei ori, în iunie, iulie și august 2018, cu diferiți musafiri, pornind întotdeauna de la Linthal. Vacile și locul meu preferat de pe acest drum montan (cel în care m-am îndrăgostit, haha) se află în capătul dinspre Linthal. Însă atunci când am revenit, în iulie și în august, văcuțele mele dragi nu se mai aflau aici, ci tocmai în apropierea capelei. Se mută de colo-colo, pe unde e iarba mai verde și mai gustoasă…

Lipsa vacilor a făcut ca valea mea preferată să nu mai fie chiar atât de deosebită, în schimb, drumeția făcută în apropiere de cel mai înalt punct, una foarte specială. Ne-am aflat foarte aproape de vaci și am putut interacționa cu ele. Ideea este că… acolo unde sunt vacile, acolo o să fie cel mai fain! Acolo să mergeți!

În august 2018 am pornit într-o mică drumeție – de la capela Bruder-Klaus până la cabana Chammlialp. Peisajele pe care le-am văzut în această plimbare au fost unele care ne-au tăiat respirația.

Apropierea de văcuțe a fost maximă. În plus, când le vezi, acolo, așa… hm… Alin spunea – cred, pe bună dreptate! – că i se pare că vacile astea sunt perfect conștiente de locul deosebit în care se află. Chiar că… unele parcă stăteau și priveau peisajul la fel cum o fac oamenii, pline de admirație! Se odihneau ca într-un lounge…

La cabana Chammlialp – unde, de altfel, nu aveau nici electricitate, deci chiar era the real thing – am gustat Alpkäse și am băut Gletscherkaffee (brânză maturată și ice coffee cu lapte) ambele din laptele de la vacile de aici. Un deliciu! Totul pe terasa unei Hütte de unde nu numai că aveai o priveliște fantastică, dar mai puteai mângâia și o pisicuță drăgălașă.

Pe drumul de întoarcere măgărușii de lângă cabană ne-au condus o bună bucată de vreme. S-au lăsat mângâiați și pozați, apoi la un moment dat s-au oprit, au mai privit puțin peisajul și s-au întors la ei acasă.

La capăt de drum am mai zărit și o marmotă. Nu știu dacă îți poți dori ceva mai mult de la ieșire în natură. Ah, ba da… Să cumperi pe drum, niște Alpkäse… ca să iei cu tine nu doar amintiri, ci și un pic din gustul Alpilor elvețieni!

To be continued…