julierpass

Desculță prin Elveția. Drumurile montane din Alpi: Julierpass (XI)

Unul dintre drumurile montane elvețiene pe care le-am parcurs în vara anului 2020 a fost cel care ajunge la Julierpass. De fapt, acest drum l-am parcurs chiar de două ori! Vă explic mai încolo de ce anume. Oricum, asta nu ne-a deranjat deloc: vremea era superbă și la un moment dat am zărit chiar și niște marmote!

julierpass

Drumul montan care ajunge la Julierpass leagă valea Engadin și localitatea Albula cu restul zonelor din cantonul Graubünden, terminându-se la Silvaplana, în zona St. Moritz. Are o lungime de aprox. 40 de kilometri și este deschis tot anul (detalii, aici).

julierpass

Noi am urcat pe această șosea la Silvaplana, după ce am coborât dinspre nord, de la Susch. Am trecut razant prin St. Moritz, pentru că urma să revenim în zonă a doua zi, iar planul nostru era ca seara să ajungem undeva în zona Albula, pentru a petrece noaptea acolo.

julierpass

julierpass

julierpass

julierpass

julierpass

Ne-am întâlnit, pe parcurs, și cu Bernina Express, trenul panoramic cu care ne-am plimbat și noi în 2019 și pe care vi-l recomand din toată inima. În punctul său cel mai înalt, șoseaua trece peste trecătoarea Julierpass, aflată la 2284 de metri altitudine, unde te afli între două piscuri cu denumiri în limba retoromană, fiind vorba de cantonul vorbitor de această limbă: Piz Lagrev și Piz Julier.

silvaplana

julierpass

julierpass

julierpass

elveția

Am fotografiat fiecare floricică descoperită pe marginea drumului, în locurile în care am oprit. Este ceva ce mă caracterizează, nicio floare nu-mi scapă. În drumeții, mai ales!

La coborâre am mai oprit într-o vale care părea perfectă pentru drumeții: ape cristaline, flori colorate, vaci, bivoli, marmote… Albastrul apelor din Elveția continuă să mă dea pe spate!

graubünden

elveția

julierpass

julierpass

La capătul acestui drum montan am căutat un loc în care să ne petrecem noaptea. Și am ales un sat deosebit de pitoresc, de la capătul dinspre Albula: satul Salouf. Din păcate, din cauza epidemiei de coronavirus, locul pe care l-am ales nu era deschis în acea perioadă. Așa că ne-am cazat în Savognin. Însă va trebui să revenim la Salouf, neapărat. Și tot la hotel-restaurantul pe care îl alesesem, Alpina. Proprietarul vorbește retoromana, iar satul este absolut minunat (se află la 1258 de metri altitudine).

ustareia

salouf

ustareia

retoromană

graubünden

salouf

Satul acesta se află sus pe un deal, foarte aproape de șoseaua principală, la capătul dinspre Albula al Julierpass. Până în 1943 se chema Salux, iar cum, face parte dintr-un sat nou! De la 1 ianuarie 2016, șapte sate din această zonă – Bivio, Cunter, Marmorera, Mulegns, Riom-Parsonz, Salouf, Savognin, Sur și Tinizong-Rona – s-au unit și formează, acum, o nouă localitate, numită Surses.

salouf

julierpass

julierpass

surses

elveția

elveția

julierpass

Are doar 200 de locuitori și pare un loc perfect pentru pensie… Iar eu vreau să amintesc, acum, din nou, despre cât de inteligibilă este limba retoromană pentru noi, cei care vorbim limba română. Înrudirea se vede de la o poștă!

retoromană

salouf

retoromană

retoromană

retoromană
(click pe poză pentru a mări)

Revenind la Julierpass, după ce am înnoptat la Savognin, a doua zi am parcurs din nou șoseaua. Iată, am avut încă o șansă să zărim marmotele care înveleau ciocolata în staniol! Repetarea drumului a fost necesară pentru ca să putem urca, apoi, la cel care duce la Albulapass, de unde am continuat către Oberalppass și Klausenpass.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + 5 =