Alpii elvețieni sunt împânziți de drumuri montane, care mai de care mai șerpuite și mai spectaculoase. O adevărată provocare pentru șoferii mai slabi de îngeri, dar o mare încântare pentru toți cei care iubesc adrenalina dată de parcurgerea serpentinelor. Priveliștea este pe măsura efortului depus. O experiență de neuitat pentru toți cei care iubesc muntele! Astăzi vorbim despre al treilea astfel de drum montan.
Drumul montan care ajunge la Furkapass leagă localitatea Gletsch din cantonul Valais cu localitatea Realp din cantonul Uri. Face parte din drumul național 19; iarna o bună bucată din șosea fiind închisă din cauza zăpezilor. Cel mai înalt punct al său se află la 2429 de metri, în timp ce Hotelul Belvedere, un important punct de reper pe această șosea, amplasat într-o curbă de 180 de grade (sub formă de ac de păr), se află la 2272 de metri înălțime.
În 1964, pe Furkapass s-au filmat câteva scene pentru pelicula Goldfinger din renumita serie de filme cu James Bond. De aceea, într-unul dintre punctele de belvedere de pe această șosea există, astăzi, o plăcuță care spune că aceasta este… strada James Bond. Bineînțeles, ce altceva putea fi filmat pe acest drum montan curbat, decât… o urmărire cu mașini. Scenele au fost turnate în apropiere de localitatea Realp.
Pentru mine, punctul culminant al parcurgerii acestui drum montan a fost și rămâne… ghețarul Rhone (Rhonegletscher). Aflat la granița dintre două trecătoare montane, Furkapass și Grimselpass, este absolut spectaculos și… vizitabil! Ceea ce înseamnă că, după ce plătești un bilet de intrare de aprox. 10 franci elvețieni, poți intra în niște tuneluri săpate în interiorul ghețarului și poți vedea și simți atmosfera unică a acestora. Nu am cuvinte să vă descriu ce experiență inedită și deosebită a însemnat asta pentru mine. Am fost mai mult decât încântată!
Intrarea se face prin „ușile” realizate în partea de jos, bucată care, de altfel, vara este acoperită cu bucăți dintr-un material special, rezistent la razele UV ale soarelui, menit să mai protejeze ghețarul.
Interiorul este… vis! O grotă din gheață, cu pereți albaștri și cu un tavan din care-ți picură în cap apă rece. Cât despre liniștea din interior… ❤️
Rhone este cel mai mare ghețar din Urner Alpen (Uri Alps), dar se topește, an de an, văzând cu ochii. Dacă sunteți curioși cum arăta în deceniile anterioare, dați o căutare de fotografii pe Google sau băgați un ochi aici. Este, totodată, sursa râului Rhone și principala sursă a lacului Geneva. Intrarea în ghețar se face din parcarea din apropierea Hotelului Belvedere.
Furkapass face parte dintr-un renumit trio de pasuri montane, alături de Sustenpass (despre care am scris aici) și Grimselpass. Drumul care duce pe acesta din urmă nu l-am parcurs încă, dar urmează! La Furkapass plănuim să revenim, oricum, pentru că nu am călătorit, deocamdată, cu renumitul tren nostalgic Furka, tras de o locomotivă cu aburi, care parcurge bucata dintre Realp-Gletsch-Oberwald, pe ruta istorică a Glacier Express. Cred că este o experiență deosebită, deci nu pot să o ratez! Parcurge cei 18 kilometri în… 2 ore, dar cred că nu te plictisești nicio secundă… 🚂
Tot drumul acesta montan este spectaculos, dacă ești cu mașina, în orice popas sau loc de parcare oprești, totul în jur este minunat.
Aproape de Furkapass se mai află pasul Saint Gotthard, de asemenea neexplorat de noi. Va urma și acela!
To be continued…
One thought on “Desculță prin Elveția. Drumurile montane din Alpi: Furkapass (IV)”