În vara anului 2020, atunci când în numai trei zile am parcurs nouă drumuri montane din Elveția, am ajuns și pe cel care ajunge la Flüelapass. Aceasta a fost șoseaua pe care am avut parte de cea mai multă zăpadă. Nu pe carosabil, desigur. Chiar înainte de a ajunge la trecătoare, atunci când am oprit pentru niște fotografii, a trebuit să îmi pun și căciula. Așa de frig mi s-a părut că era!
Drumul montan care ajunge la Flüelapass se află, pe întreaga ei lungime, în superbul canton elvețian Graubünden. Leagă localitatea Davos cu localitatea Susch din valea Engadin. Are o lungime de numai 28 de kilometri. Iarna, și acest drum este închis din cauza zăpezilor (detalii, aici).
Am parcurs drumul acesta montan după ce am terminat cu cel care duce la San Bernardino Pass și după ce am trecut și prin faimoasa stațiune de schi Davos, un loc foarte fancy și scump. Pe măsură ce înaintam, peisajul a devenit tot mai snowy. Dată fiind lungimea foarte mică a șoselei, foarte curând am ajuns la trecătoare aflată la o înălțime de 2383 de metri. Acolo am oprit la un hotel-restaurant, pentru prânz.
Flüela Hospiz are o vechime de peste o sută de ani. Mi-a plăcut mult, mai ales că de la ferestre sau de pe terasă ai parte de o vedere de vis asupra munților din jur. Am luat prânzul și nu am ratat nici Nusstorte: tortul cu nuci din fotografiile de mai jos, un deliciu și o bombă calorică. Nu seamănă deloc cu varianta care se găsește în supermarketurile elvețiene. Este mult, mult mai bun!
La început, trecătoarea acesta alpină a fost folosită, la fel ca celelalte, de comercianții care călătoreau cu măgarii între valea Flüela și valea Engadin. Uneori continuau drumul până în Tirol. Drumul a fost construit în 1867, pentru a face posibilă tranzitarea zonei de către căruțele trase de cai. Am citit că în zilele noastre, în lunile de vară, o astfel de căruță de poștă încă mai trece pe aici în fiecare marți. Este trasă de șase cai. Parcurge drumul de la Davos până la trecătoare și înapoi. Face deliciul turiștilor, vă dați seama! Păcat că am ratat asta, mai ales că am fost acolo chiar într-o zi de marți…
La coborâre am mai oprit din când ca să admirăm peisajele. Și bineînțeles că am tot spus: cum poate fi un loc atât de frumos?! De altfel, cantonul Graubünden începe să devină zona mea preferată din Elveția! Este un loc incredibil de pitoresc și mă încântă foarte tare „exotismul” limbii vorbite aici: retoromana (Romansh). Este a patra limbă oficială a Elveției, deși este vorbită de numai 60 000 din cei peste 8 milioane de locuitori ai Elveției.
Uitați-vă numai în fotografia de mai sus, în care se specifică anul în care a fost contruit pasul montan și hotelul. Practic, ca român sau ca vorbitor de limbă română, înțelegi mai tot. Cuolmen del Flüela: cu „culme” pe post de trecătoare sau pas, înțelegi că este vorba despre punctul cel mai înalt al șoselei. Ospiz: „ospiciu”, ospitalitate, înțelegi imediat că este un hotel, un refugiu, ceva. Fabricha 1869: „fabricat” în sensul de a construi, a ridica. Via dal pass: construida 1866-67: nici nu mai este nevoie de explicații. Este fascinant: atunci când te afli în Graubünden, oriunde întorci capul, scrie ceva din care înțelegi destul de mult! O să mai pomenesc de retoromană și în articolul despre Julierpass.
Și neapărat voi mai reveni în zonă. Am mai fost în Graubünden și înainte de iunie 2020. În 2019 am vizitat scurt orașul Chur, am fost la Il Spir, o platformă de pe care se văd Cheile Rinului (vezi aici), totodată am mers și cu trenul panoramic Bernina Express (las mai jos un scurt video), de la Chur până la Poschiavo. Dar vreau să descopăr valea Engadin și la pas, mi se pare a fi unul dintre cele mai frumoase locuri din lume!
