Unul dintre cele nouă drumuri montane elvețiene pe care le-am parcurs în vara anului 2020 a fost cel care ajunge la Albulapass. Ne-a rămas întipărit în minte ca fiind șoseaua pe care am văzut foarte multe trenuri, care treceau niște viaducte fenomenale construite peste hăuri adânci și ape albastre, cristaline.🚉
Drumul montan care ajunge la Albulapass leagă valea Albula de valea Engadin și se află în întregime în cantonul Graubünden. Am urcat pe el la Albula, după ce am înnoptat într-un sat din apropiere de acest oraș și ne-am îndreptat către localitatea La Punt-Chamues-ch, care se află în valea Engadin. Pentru mine, valea aceasta reprezintă unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Șoseaua are o lungime de aprox. 40 de kilometri și este deschisă între mai și octombrie/noiembrie (detalii, aici).
Drumul acesta montan a fost construit în anul 1865, ca legătură directă între orașul Chur (capitala cantonului) și localitățile de pe partea cealaltă a muntelui, cele din valea Engadin. În urmă cu un secol, căruța cu poșta făcea acest drum în… 14 ore. Trecătoarea se află la o înălțime de 2312 metri. Acolo sunt expuse, printre altele, și două fotografii vechi. Una dintre ele ne prezintă felul în care, prin anii 1890-95), iarna, atunci când ningea, se săpa un tunel în zăpadă pentru ca vehiculul tip sanie al poștei să poată ajunge la oameni.
În articolul precedent vă povestisem: ca să urcăm pe șoseaua către Albulapass a trebuit să o parcurgem încă o dată pe cea care duce la Julierpass. Nu am avut cum evita acest Repetierung, pentru că doream ca în final să revenim la Albula, de unde să continuăm către Oberalppass. Dacă nu făceam asta, trebuia să repetăm Albulapass: de la Albula spre La Punt, și înapoi. Însă dacă alegeam să repetăm Julierpass, urma să trecem și prin localitățile dintre Silvaplana și La Punt, lucru care ne surâdea. Să parcurgi câteva sate din valea Engadin, în lumina blândă a dimineții… Oh, da!
Așadar am plecat din Albula și am parcurs din nou Julierpass. Am văzut un pic din frumoasa vale Engadin și am urcat, apoi, în La Punt, pe noul drum montan ce urma să îl vedem. Când am terminat cu șoseaua asta, ne aflam, din nou, la Albula. La coborârea de pe Julierpass am trecut prin St. Moritz, una dintre cele mai cunoscute stațiuni elvețiene. Arată, într-adevăr, ca-n vederi.
Însă ceea ce mi-a plăcut și mai mult a fost apa turcoaz a râului Inn, pe lângă care trecea drumul nostru. Zona aceasta este absolut fenomenală. De o frumusețe răpitoare! Râul Inn este, de altfel, unul dintre cele mai importante râuri ale Elveției. În limba retoromană, numele său este En. De unde și denumirea văii Engadin, care se formează din cuvintele „En” (râul „Inn”) + „Giardina” („grădină”) = grădina Inn-ului. Și așa, numai ca să știți… apa aceasta turcoaz ajunge la marea noastră! La Passau, râul Inn se varsă în Dunăre. Iar astfel, Inn este singurul râu elvețian ale cărui ape ajung în Marea Neagră!
Iubesc zona asta! Am mai trecut pe aici și cu trenul panoramic Bernina Express și mai vreau să revin, pentru că vreau să o descopăr și la pas. Fotografiile nu fac cinste frumuseții acestui loc, trebuie văzut cu propriii ochi. Apele sunt de un albastru out of this world, iarba este foarte, foarte verde, munții străjuiesc cu mare seriozitate valea în care oamenii locuiesc în niște case desprinse, parcă, din povești. Parcă și lumina este alta, acolo…
Revenind la drumul montan, noi am urcat pe această șosea la La Punt. Iar peste foarte puțin timp am și făcut primul stop: am găsit un loc cu produse lactate Demeter, proaspete și ecologice, vândute în sistem de autoservire. Am cumpărat iaurt de la Albulahof, ferma familiei Greder. Și a fost unul dintre cele mai bune iaurturi pe care le-am mâncat vreodată! Era în borcan de sticlă, returnabil!
Și drumul acesta montan este unul care a servit, pe vremuri, comercianților care transportau marfă cu măgarii. Treceau pe aici încărcați cu brânză, miere, ceară de albină și piele. Se făcea schimb contra vinuri și porumb. Acum, turiștii care trec peste Albulapass o fac ca să se bucure de frumusețea peisajelor montane.
Am fost norocoși și pe traseu am prins, de mai multe ori, trenurile Rhätische Bahn. Bine, nu trebuie să ai așa un mare noroc: trenurile circulă des, deci este normal să le vezi, dar chestia este că am și reușit să oprim și să le observăm, astfel, mai bine. Uneori treceau chiar deasupra noastră, pe niște viaducte spectaculoase, construite peste văi și ape.
Când am venit acasă din această excursie și alegeam fotografiile, au existat momente în care mi-era foarte greu să identific de pe care șosele montane proveneau unele dintre ele. Cu Albulapass nu am avut probleme! Toate pozele cu trenuri roșii și viaducte amețitoare erau unele de pe Albulapass. V-am și filmat trei trenuri, le puteți vedea aici.
Elveția este super-împânzită de căi ferate. Și este o plăcere să călătorești cu trenul pe aici. Unele trenuri sunt panoramice, adică au ferestre imense: trenuri ca Bernina Express sau Glacier Express te duc prin niște locuri de stă mâța-n coadă. Iată încă o modalitate în care să descoperi Elveția! Dacă nu poți conduce pe serpentine, poți lua un ten panoramic sau unul obișnuit și te poți bucura, ore întregi, de peisaje ca-n cărțile poștale.❤️
