Coasta Mării Roșii este împânzită de resorturi dintre cele mai diverse, unele luxoase, altele mai puțin luxoase. Iar în afara lor se află… nimicul. Practic, dacă o iei pe drumul care merge de-a lungul coastei, într-o parte ai marea, de-a lungul căreia au fost ridicate, din loc în loc, hoteluri, iar de cealaltă parte începe deșertul nesfârșit.
De la Cairo spre Sudan
Să zicem că pleci din Cairo și o iei înspre sud. La 460 de kilometri de capitală se află Hurghada, una dintre cele mai renumite stațiuni ale Egiptului. Peste încă 285 de kilometri vei ajunge la orașul Marsa Alam. Iar de aici încolo chiar nu mai este recomandat să te aventurezi: cu cât te apropii mai mult granița cu Sudan, cu atât mai periculoase devin locurile. Oricum, un străin nu cred că trebuie să se apuce să meargă singur cu mașina prin Egipt. Am făcut doar un exercițiu de imaginație.
Atât Hurghada, cât și Marsa Alam au aeroport: în Egipt trebuie să vii cu avionul și apoi să faci un transfer cât mai rapid între aeroport și resort, în cadru organizat, prin agenția de turism sau prin recepția hotelului. Iar apoi, este mai bine să nu mai părăsești resortul – decât pentru excursiile oferite de agențiile de turism, sub atenta lor supraveghere.
De-a lungul coastei Mării Roșii sunt o grămadă de resorturi. Acestea sunt construcții, de regulă, uriașe, cu zeci și zeci de camere, cu plajă privată, cu piscine, cu magazine și cu tot ceea ce mai poți avea nevoie. Sunt înconjurate de palmieri și grădini superbe, bine îngrijite, iar la intrare există pază. Nu intră nimeni, dacă nu are o treabă concretă acolo. Te verifică și cu oglinda sub mașină. Dacă te afli în resort, ești în siguranță. Dacă te aventurezi singur în afara lui, ești pe barba ta.
Pe barba noastră, în orașul Quseir
Noi am fost suficient de nebuni încât am plecat oarecum singuri să vizităm orașul Quseir, aflat cam pe la jumătatea drumului dintre Marsa Alam și Hurghada. Spun oarecum singuri, pentru că am făcut-o cu ajutorul unui localnic. Ne împrietenisem cu un angajat al hotelului la care stăteam. Era un tip destul de deștept. Ne-a povestit multe, iar atunci când am mărturisit că suntem curioși să vedem… the real shit, ne-a propus să mergem în acest oraș, de altfel, orașul în care locuia el. Și ne-a și organizat escapada – urma să ne mergem acolo cu fratele său.
Pentru asta am făcut un lucru nebunesc: am ieșit pe propriile noastre picioare din resort și ne-am întâlnit cu șoferul nostru ceva mai încolo, atunci când ne-a cules de pe marginea drumului. În mod evident, nu i s-ar fi permis să intre cu mașina în resort și nici nu trebuia să afle nimeni că ne duce în oraș. Gândindu-mă în urmă, am fost absolut iresponsabili, putea să ni se piardă urma definitiv, nu știa nici dracu unde și cu cine plecasem. Am avut noroc, însă. Fratele tipului de la hotel a avut grijă de noi și ne-a adus înapoi teferi. Dacă mergeți în Egipt, să nu faceți așa ceva!
Ceea ce am văzut pe drum nu mi s-a părut deosebit. Știam cum arată locurile din afara resorturilor. Le mai văzusem când am venit de la aeroport și când am mers în excursii.
Însă ceea ce am văzut în orașul Quseir a fost cu adevărat surprinzător. O sărăcie lucie și multă mizerie… Clădiri părăsite sau semipărăsite, case locuite, dar dărăpănate, autovehicule extrem de vechi, mult praf și o lipsă cruntă de perspective.
Inițial, noi am vrut să cumpărăm câte ceva dintr-o piață din oraș. În care hotelul făcea, de altfel, ieșiri organizate, special pentru shopping. La recepție existau fluturași despre o mini-excursie în Quseir, pentru a vizita orașul, piața de acolo și a cumpăra suveniruri. Noi îi spusesem tipului de la hotel că vrem ca fratele său să ne ducă în oraș, să ne lase în acea piață și să ne culeagă de acolo peste vreo oră, să zicem. Nu știu ce au vorbit ei doi, dar fratele său – care nu vorbea absolut deloc engleză – nu ne-a lăsat să coborâm din mașină, ci ne-a plimbat așa prin oraș, ca să vedem cum arată. Știa el ce face…
Cam toate pozele sunt făcute din mașină. A oprit de doar două ori: o dată ne-a schimbat niște bani, el personal, la un fel de schimb valutar (la preț corect), iar a doua oară a oprit la o terasă de pe malul mării, unde ne-am așezat și am băut cu toții câte un ceai.
Localnicii se uitau la noi ca la urs
A fost o experiență deosebit de interesantă. În tot orașul nu am văzut niciun străin, astfel că am făcut senzație pe terasa aceea. Nu era multă lume, dar proprietarul terasei, vânzătorul de la magazinul de condimente, ceaiuri și parfumuri de lângă terasă și cele 2-3 persoane care au trecut pe acolo sau care se aflau pe aceeași terasă, se uitau la noi ca la urs. La masa de lângă noi era o bătrână care părea să aibă undeva la 100 de ani. Ea ne-a privit curioasă, căci eram străini, noi am privit-o curioși, căci arăta foarte exotică și foarte bătrână. Ne-a zâmbit din toată inima. Nu avea niciun dinte.
Am oferit niște ciocolăți copiilor care se jucau pe malul mării – ne pregătisem de un astfel de moment. Am plătit ceaiul, după care șoferul și paznicul nostru ne-a urcat înapoi în mașină și ne-a dus acasă, la resort. Nu înainte de mai opri în 4-5 locuri, de unde au mai urcat oameni pe care, se pare, îi ducea la diverse resorturi aflate în construcție. Ulterior am aflat că el cu asta se ocupa, făcea pe șoferul pentru acești oameni, pe care îi ducea și aducea (de) pe șantiere.
În mașină a fost foarte interesant, unii mai vorbeau o boabă de engleză, am mai conversat, ne-au servit cu semințe, Alin i-a servit cu țigări din Europa și uite-așa, am ajuns în siguranță la resort, după o experiență absolut uimitoare. Am plătit suma asupra căreia am convenit și asta a fost.
Băiatul acesta nu vorbea engleză deloc, cum spuneam, așa că am comunicat doar prin semne. Iar dacă aveam o întrebare concretă, îl suna pe fratele lui, care ne traducea prin telefon. Vorbea în timp ce conducea, bineînțeles. Așa am aflat, la un moment dat, că grămada de oameni care a trecut pe lângă noi cât timp am stat și am așteptat ca el să revină de la schimbul valutar, era o procesiune de înmormântare. Sau că cei care stăteau pe carosabil în fața mașinii, se aflau, chipurile, într-o stație de transport în comun și așteptau un microbuz.
În afara clopotului de sticlă
Quseir este un oraș istoric, este cel mai vechi port de pe Marea Roșie, cu o istorie care datează încă de pe vremea faraonilor. Este locuit de 5000 de ani, iar astăzi este populat de vreo 40 000 de suflete. În calitate de port a avut o importanță crucială în transportul bunurilor din Orientul Îndepărtat – mătase, condimente – care au fost, apoi, duse de caravane către Nil. În drumul de întoacere, caravanele aduceau cu ele grâu. Era și un important centru minier.
Astăzi este un oraș extrem de sărac și de dărăpănat, deși există turism în zonă. Sunt prezente, aici, chiar și lanțuri internaționale ca Radisson Blu sau Mövenpick, pentru că zona este foarte potrivită pentru scufundări. Cei care vor să vadă coralii spectaculoși din Marea Roșie și nu vor să meargă în locurile cele mai faimoase, iar de aceea aglomerate, pot veni aici.
Incredibil, dar adevărat, în acest oraș deprimant există și atracții turistice, dintre care unele chiar foarte bine conservate și îngrijite: mai multe moschei (dintre care cea mai mare și mai importantă este Moscheea Faran), o biserică a copților (Sfânta Maria, înainte Sfânta Barbara), o citadelă otomană și așa mai departe.
Am avut chiar șansa de a intra în Moscheea Faran, care era renovată și întreținută ca la carte. Însă contrastele din acest oraș m-au frapat…
Cred că este important să vedem și ceea ce se află în afara bulei pe care o reprezintă resorturile. Este bine să nu fii ignorant și să știi pe ce lume trăiești. Este important să vezi cum trăiesc o parte dintre oamenii care poate lucrează chiar în hotelul tău. Care de multe ori sunt plătiți cu un salariu mizer și de aceea întind atât de des mâna pentru bacșiș.
De asemenea, este important să vă faceți, întotdeauna, un mic research cu privire la locul în care mergeți în vacanță. Nu priviți doar imaginile minunate pe care vi le pun la dispoziție agențiile de turism, resorturile și diversele site-uri. Dacă dați acum o căutare pe Google, vă puteți convinge singuri că pe internet, orașul Quseir este prezentat cu totul diferit față de ceea ce vedeți aici. Atunci când vrei, poți arăta doar fața frumoasă a unui loc, firește.
Dar iată că și Quseir înseamnă nu numai hotelurile de pe coastă, ci și viața reală a celor care locuiesc aici, iar dacă nu știi cum arată cu adevărat orașul în care vii în concediu, s-ar putea să fii dezamăgit sau să nu îți dai seama că, de fapt, nu te vei putea aventura singur în afara hotelului, ca să te plimbi pe străzi așa cum o faci în Europa. Poate că nici nu îți dorești acest lucru, poate că nu vrei să ieși deloc din resort. Este OK, este alegerea fiecăruia, direște. Deși eu cred că nu strică să avem the big picture.
Bineînțeles că, deși noi am fost discreți, a doua zi toți știau că am fost de capul nostru în Quseir. 😆
*Prima parte, aici, a doua parte, aici.
**Mai multe despre Quseir puteți afla de aici.
