În 2009 vizitam pentru prima oară Egiptul, iar după opt ani, în 2017, reveneam pe continentul african. În 2009 am fost la Hurghada, cu o prietenă. A fost prima mea întâlnire cu deșertul. În 2017 eram nerăbdătoare să mă întorc în deșert, într-un mediu atât de puțin familiar pentru mine, astfel atât de fascinant. De data asta ne aflam la Marsa Alam și am vizitat, împreună cu Alin, o altă parte a deșertului.
2009: deșert mai nisipos, 2017: deșert mai puțin nisipos
Aproximativ o treime din suprafața globului pământesc este acoperită de deșerturi. Acestea sunt de mai multe feluri: nisipoase, pietroase, stâncoase ș.a.m.d. În 2009, în apropiere de Hurghada am vizitat o zonă ceva mai nisipoasă, iar în 2017, aproape de Marsa Alam, am ajuns într-o zonă în care nu am văzut deloc dune de nisip.
Cel mai mult îmi place deșertul cu dune de nisip, de tipul celui din Qatar, pe care am avut ocazia să-l văd un an mai târziu. Pentru mine, deșertul rămâne, oricum, ceva foarte atractiv de văzut și experimentat.
Incursiunea în deșert nu trebuie ratată!
Indiferent de locul în care veți ajunge în Egipt, hotelul vostru sau agenția voastră de turism vă va oferi astfel de excursii. Nu ratați aceste incursiuni în deșert! Acestea pot include (sau nu) plimbări pe cămila, dar includ întotdeauna plimbări cu ATV-urile, aceasta fiind de fapt și modalitatea prin care se ajunge la destinația dorită din interiorul deșertului: satul beduinilor, precum și alte atracții, cum ar fi anumiți copaci, anumite stânci, roci, diverse surse de apă, fântâni etc., pe care ghizii vor dori să vi le prezinte.
În 2009 am ajuns în deșertul de lângă Hurghada cu mașini de teren. După ce am sosit în satul beduinilor, ne-am putut urca pe cămile pentru plimbări scurte. Iar mai apoi ne-am plimbat cu un fel de karturi, dar numai prin apropiere. Mai târziu am mai achiziționat o altă excursie, ocazie cu care ne-am plimbat cu ATV-urile cu plecare direct de lângă drumul cu asfalt.
În 2017 ne-am întâlnit cu grupul la marginea șoselei și am intrat în deșert exclusiv cu ATV-urile. Nu am văzut deloc cămile, în schimb am ajuns, de asemenea, la un sat al beduinilor. În timp ce cu prima ocazie am vizitat un loc amenajat exclusiv pentru primirea turiștilor, în 2017 am văzut un loc în care chiar locuiau niște beduini, le-am văzut locuințele, animalele, fântâna și… bisericuța.
Aici s-a întâmplat ceva ce nu mi se întâmplă de obicei: am luat în brațe un animăluț! Îmi plac animelele, dar aproape niciodată nu mă opresc din drumul meu ca să mângâi un câine sau o pisică, de exemplu. Le admir și le fac poze, dar nu interacționez cu ele la nivel tactil. Aici, un ieduț mă invita, efectiv, să îl iau în brațe. Ceea ce am și făcut instant, sprea mare mirare a lui Alin.
Lounge în deșert, cu ceai și cafea
Bineînțeles că în aceste zone în care ajung turiștii care vin la Marsa Alam, sunt amenajate și niște locuri în care să faci o pauză după plimbarea cu ATV-ul. Sunt niște corturi tradiționale de beduini, cu covoare și perne pe jos. În locul în care am fost m-au fascinat piesele de mobilier realizate din lemn: băncuțe, măsuțe de cafea.
Aici ți se servește ceai și cafea, eventual shisha. Eu nu am avut curaj să beau nici ceai, nici cafea, Alin a băut și nu a pățit nimic.
De regulă se și vinde ceva la aceste popasuri: diverse suveniruri, ceaiuri, condimente, unguente și așa mai departe. Totul bine acoperit cu un strat serios de praf, că așa-i în deșert.
Beduini transformați în gazde pentru turiști
Beduinii sunt arabi nomazi, dar uneori, termenul de „beduin” este folosit pentru orice locuitor al deșertului, fie că este arab sau nu. Mai ales că originea cuvântului beduin este badawī, ceea ce în arabă înseamnă „locuitor al deșertului”, deșertului spunându-i-se badiyah, iar locuitorilor acestuia, badawī.
Beduinii trăiesc în triburi înrudite, fiecare fiind condus de un șeic. Cresc cămile, oi, capre și se mută din loc în loc, în funcție de anotimp. Acum, de când cu dezvoltarea turismului, bineînțeles că acești oameni au devenit interesanți pentru turiștii care vor să vadă tot. Încet-încet, aceștia au fost atrași de către agențiile de turism, să participe efectiv la activitățile organizate pentru străini.
Deseori, ceea ce vezi cu ocazia acestor incursiuni în deșert, nu sunt nicidecum locuințele lor „normale”. Ei ridică niște corturi similare ceva mai încolo de locul în care stau ei efectiv, acestea fiind destinate exclusiv prezentării turiștilor. Sunt plătiți de agențiile de turism să vină acolo și să reprezinte un fel de muzeu viu. Este un loc de muncă, până la urmă. Iar din câte am înțeles, mulți dintre ei sunt atât de implicați în aceste activități, încât se ocupă numai de asta și trăiesc efectiv din turism. Au fost, cumva, urbanizați, ca să zic așa. Oricum, în ultima vreme sunt tot mai mulți și cei care părăsesc cu totul deșertul și se mută în așezări.
Nu știu dacă acest lucru este bun sau rău, cred că depinde de cum privești lucrurile. Este un ajutor imens pentru ei, probabil, totodată și o intervenție puternică în viața lor. Nu știe nimeni unde ar putea conduce organizarea lor masivă. Dacă turismul va continua să se dezvolte, iar ei ar veni tot mai aproape de marginea deșertului și s-ar ocupa numai de turiști. Ar putea să nici nu mai existe beduini „originali”? Greu de spus.
La Marsa Alam am fost într-un sat adevărat, unde beduinii păreau să nu fie atât de obișnuiți cu turiștii. I-am văzut foarte retrași, timizi cumva, și am considerat că nu este în regulă să le fac fotografii, acesta fiind motivul pentru care nu aveți, aici, poze cu beduinii pe care i-am văzut.
Cumva, simți acest lucru, dacă niște oameni și-ar dori asta sau dimpotrivă… Nu poți să te apuci așa, din senin să le faci portrete, nu ești la zoo. Cel puțin, eu așa zic… Le-am zâmbit, am dat din cap în semn de salut și cam asta a fost interacțiunea noastră.
**Prima parte, aici.
*Toate fotografiile din acest articol sunt unele din 2017.
