2009 a fost anul în care am părăsit pentru prima oară Europa și am fost într-o vacanță în afara ei. Dacă stau să mă gândesc bine, a fost primul meu concediu mai serios. Așa, în adevăratul sens al cuvântului. A fost, totodată, primul meu zbor mai lung, prima țară arabă vizitată și primul meu all inclusive. O vacanță pentru care am făcut descoperire de card. Privind în urmă, văd această escapadă la Egipt cu totul alți ochi decât am văzut-o atunci, iar în seria aceasta de articole îmi propun să fac un fel de analiză a felului în care mi s-a părut Egiptul atunci și cum mi se pare acum.
Din Timișoara în Africa, via Budapesta
Am fost în vacanța aceasta împreună cu o prietenă (și fostă colegă). Am cumpărat un pachet complet de la o agenție turistică din Budapesta, Anubis Travel. Am zburat cu răposatul MALÉV, iar acesta a fost cel de-al doilea zbor al meu ever și primul zbor mai lung. Eu am fost extrem de încântată să plec într-o destinație atât de exotică. Totodată am fost și un pic speriată de noutate și de faptul că eram fete singure care mergeau într-o țară arabă. Destinația noastră era Hurghada.
Nu am întâmpinat probleme, vacanța a fost una reușită, iar peste 8 ani, în 2017 reveneam în Egipt alături de Alin, de data aceasta la Marsa Alam.
Egiptul, o destinație oarecum altfel
Egiptul este o destinaţie foarte diferită de multe altele și este potrivită pentru cei care preferă vacanțele de tip all inclusive. Date fiind particularitățile țării, practic nu prea ai, oricum, ce face în afara resorturilor și nici nu este prea safe să umbli aiurea. Aici, turismul este gândit în așa fel încât în interiorul unui resort să ai parte de tot ceea ce te-ar putea interesa și ce ți-ar putea fi necesar. Ele sunt adevărate complexe, în care ai parte de cazare, masă, entertainment, facilități pentru sport, masaj, aquaparkuri, magazine, farmacie și așa mai departe. Dar mai ales, de siguranță.
În excursii se pleacă în mod organizat și sub atentă supraveghere. Nu este recomandat să te aventurezi singur în afara resorturilor, dar nici nu prea ai unde să te duci, așa, de capul tău. În afara locurilor de cazare finalizate și a celor aflate în construcție, care sunt foarte, foarte multe, există multă sărăcie și mizerie. Și în general, nimic de făcut, de fapt. Este mai bine să stai în resort și să ieși de acolo doar în cadru organizat, pentru un program anume.
Oferte sunt destule în Egipt, căci se face tot posibilul pentru ca turistului să i se ofere cât mai multe servicii, se merge până acolo încât excursiile se filmează, iar DVD-urile cu materialul montat (!) sunt vândute, apoi, turiștilor. Cameramanii fac și „show”, orice în speranța unor bacșișuri mai mari de la vestici. Asta era în 2009, acum nu cred că se mai pune problema filmării organizate a ieșirilor – sper, cel puțin.
În 2009, pentru mine a fost foarte ciudat că la intrarea în hotel exista pază serioasă. Cu tot cu detector de metale! De asemenea, în cele două capete ale plajei private de la resort – resorturile fiind toate în formă de U, care vin peste mal cam ca o potcoavă – aveam parte de pază armată. Asta te putea face să te simți în siguranță. Sau nu – depinde cum privești lucrurile! În sensul că un loc în care este nevoie de așa ceva, nu poate fi considerat unul tocmai sigur…
În 2017, împreună cu Alin ne-am aventurat și (oarecum) singuri în afara resortului, experiență despre care voi scrie cu o ocazie viitoare.
Motive pentru care merită să alegi Egiptul
La aceste resorturi all inclusive din Egipt poți, așadar, să te relaxezi, că faci baie și să faci plajă. Și să participi la programul destul de stupid de entertainment pe care îl oferă locul de cazare ales. Acesta nu mi-a plăcut nici în 2009. În 2017, nici atât. Cu toate acestea, în 2017 am fost la aproape toate serile organizate în hotel – special pentru a ne amuza de cât de demodate și prostești sunt. Miss & Mister Hotel, Bingo Night, Oriental Show, karaoke, concurs de ghicit melodiile – 1990, gen. Însă…
Merită să alegi însă Egiptul pentru corali. Reciful de corali din Egipt este absolut spectaculos și este considerat al doilea din lume ca frumusețe, după Marea Barieră de Corali din Australia. Din fericire, acest recif spectaculos din Marea Roșie este extrem de bine protejat. Astfel, dacă sunteți amatori de snorkeling sau de scuba diving, Egiptul este locul potrivit! Este o destinație aflată destul de aproape, unde ajungi în nici 4 ore de zbor. Dacă nu știți să înotați, vă puteți bucura oricum de frumusețile din apă, pentru că sunt foarte comune excursiile cu vapoare care au fundul din sticlă, transparent. Iar dacă vrei să înveți să faci scuba diving, Egiptul este, iarăși, un loc potrivit, întrucât sunt organizate o mulțime de astfel de cursuri acolo.
Al doilea motiv pentru care Egiptul este interesant îl reprezintă deșertul. În 2009 mi-a plăcut atât de mult în deșert, încât în 2017 am dorit neapărat să îl văd din nou. Este spectaculos și nesfârșit, din moment ce Egiptul este în cea mai mare parte acoperit de deşert. Acolo trăiesc beduinii, o populație nomadă, dintre care o parte au fost atrași să participe la programele prin care turiștii sunt aduși în deșert și pot vedea cum sunt și cum trăiesc beduinii. Sunt organizate plimbări cu ATV-urile și cu cămila. De obicei se stă până pe înserate, pentru că apusul de soare din deșert este minunat. Ți se oferă mâncare, ceai, shisha.
Eu nu am avut curaj să conduc ATV-ul, așa că am mers în pereche cu prietena mea. A fost extraordinar de distractiv! La intrarea în deșert a trebuit să ne cumpărăm niște baticuri din acelea, alb-negru. Inițial am crezut că este vorba doar de business. A fost și asta, desigur. Însă după ce mi s-a desfăcut baticul pe drum și m-am mai pus să și spun ceva în timp ce ne plimbam cu ATV-ul, am văzut de ce era acesta atât de necesar: în 2 secunde am avut toată gura plină de nisip. Nu vreți să știți ce senzație este să ai nisip pe dinți. Baticul acela chiar te protejează de așa ceva. În plus îmi și stătea bine. 😁
În 2017 am luat cu mine baticul cumpărat în 2009 și totul a fost smooth. Eh, experiența! 😂
Egipt: Hurghada, Marsa Alam, Sharm el Sheik
În 2009 am fost cu o cursă charter, care a aterizat și la Sharm el Sheik, unde au coborât o parte dintre turiști. La întoarcere, invers. Ei au fost cei care au venit să ne „culeagă” și pe noi de la Hurghada.
Și acum, cele trei destinații principale ale Egiptului sunt Hurghada (în care am fost eu în 2009), Marsa Alam (unde am mers în 2017) și Sharm el Sheik. Hurghada se află la 450 km de capitala Cairo, iar Marsa Alam cu 280 de km mai la sud, mai aproape de granița Sudanul. Sharm el Sheik se regăsește pe Peninsula Sinai. Toate sunt departe de capitala Cairo și de piramidele de la Giza. Eu am fost suficient de norocoasă să le văd din avion, în 2009. În timp ce în 2017 am admirat, aproape tot zborul de deasupra Egiptului, frumusețea Nilului.
A fost prima mea întâlnire cu o cultură esențialmente diferită, cu cea musulmană.
*Toate fotografiile din acest articol sunt unele din 2009.