plitvice

Desculță prin Croația. Parcul Național Plitvice, Raiul pe Pământ

Cred că nu vă spun nimic nou atunci când susțin că Plitvice este, mai mult ca sigur, cel mai frumos loc din Croația. Lacurile Plitvice (în croată: Plitvička jezera) reprezintă una dintre cele mai frumoase atracții turistice naturale din Europa. Sunt un parc național, care face parte, bineînțeles, din Patrimoniul Mondial UNESCO, întrucât nu este doar foarte frumos, ci și extrem de bogat în floră și faună. Găzduiește mai multe specii protejate. Este cel mai important parc național dintre cele șapte care există în Croația.

plitvice

Un loc absolut… amazing!

Nici nu știu ce se poate scrie, de fapt, despre Plitvice, decât că… este un loc minunat, superb, uluitor, fabulos, fantastic, uimitor, excepțional… și așa mai departe. Este, într-adevăr, ceva ce pur și simplu nu puteți rata atunci când vă aflați în Croația. Trebuie să o vedeți și cu asta basta!

Nu ar fi o idee rea să îi acordați o întreagă zi din concediul vostru, pentru că merită să petreceți o întreagă zi aici. Dacă sunteți strânși cu ușa, lacurile pot fi vizitate și pe repede-înainte, în timpul unei scurte opriri cu mașina, în drum spre casă. Ar fi păcat, însă, să vă bucurați așa de puțin timp de acest dar al naturii.

În orice caz, nu vă încumetați fără o pălărie – dacă nu aș fi avut ceva pe cap, cu siguranță aș fi făcut insolație. Luați și apă cu voi! Opriți telefonul mobil, iar dacă este posibil, nu faceți nici prea multe poze. Pur și simplu, trăiți atmosfera de basm. Este Raiul pe Pământ!

16 lacuri și 92 de cascade

Lacurile Plitvice se găsesc la 75 de km de la orașul Karlovac, oraș care se află pe autostrada Rijeka-Zagreb. Aici se întâlnesc mai multe râuri mici și mari, iar ele dau naștere sistemului de lacuri care formează Parcul Național Lacurile Plitivice (în croată: Nacionalni Park Plitvička Jezera). 16 lacuri și 92 de cascade: sună bine, nu-i așa? Pentru că așa și este. Până vă organizați să ajungeți în Croația, vă puteți bucura de o plimbare virtuală: aici. Vizita noastră a avut loc în vara lui 2012.

Desigur, ca orice loc serios care reprezintă o atracție turistică, și acesta este proiectat și amenajat, frumos și practic, pentru a primi public. Iar toate astea s-au făcut în așa fel încât s-a păstrat tot ceea ce trebuia păstrat și s-a respectat natura. Parcul național este imens. Turiștilor le este deschisă doar o foarte mică parte a acestuia. Cei care sunt obișnuiți cu drumețiile mai lungi, pot vizita o bucată mai mare – dar nici ei nu pot vedea tot parcul.

Prețul unui bilet de intrare variază, în funcție de sezon și de momentul zilei, între 60 și 250 HRK (kune croate), adică între 8 și 33 EUR, cu care puteți vizita partea numită „lacurile inferioare” (patru lacuri). Există și un bilet pe două zile, cu care puteți vizita o mare mare parte din parcul național (inclusiv „lacurile superioare”). Copiii până la 7 ani beneficiază de gratuitate, iar pentru cei de peste 7 ani, adolescenți și pensionari etc., există tot felul de reduceri de preț. Dacă se dorește, se poate achita și o taxă pentru a fi însoțiți de un ghid profesionist.

Există mai multe rute – în funcție de interes, timp alocat, condiție fizică ș.a.m.d. Chiar și cea mai scurtă vizită durează două-trei ore. Cea mai lungă rută înseamnă șapte-opt ore. Există și un trenuleț panoramic, precum și un vaporaș cu care se poate efectua plimbarea. În apropiere există și campinguri, astfel că se și poate dormi în zonă, pentru a dedica mai mult timp vizitării lacurilor.

Înainte de vizita Plitvice, verificați orarul pe pagina oficială a parcului național, pentru că acesta se schimbă în funcție de sezon!

Atracția principală: Cascada Mare

La cea mai mare și mai cunoscută cascadă (Veliki slap), doar „pozele de grup” sunt posibile. Adică nu vă puteți fotografia singuri, este întotdeauna nebunie acolo! Această cascadă are o înălțime de 78 de metri. O găsiți la lacurile inferioare. Oricum, este lume multă peste tot la Plitvice. Parcul merită vizitat primăvara, adică nu în perioada concediilor de vară. Contează mult și dacă sosiți dimineața devreme, și nu după-amiaza.

Îngrijitorii pot fi văzuți peste tot, fie că dau de mâncare peștilor, fie că scot, cu multă grijă, o frunzuliță căzută în apă… Se acordă mare atenție fiecărui detaliu. Dacă aveți timp, observați-i în timp ce lucrează.

Fabuloasa culoare turcoaz a apei se datorează întâlnirii dintre mineralele și organismele care se regăsesc aici. Dar veți fi bucuroși și la vederea peșterilor carstice și a stâncilor pline de mușchi. Vă promit că vizita va fi pe placul întregii familii!

Extra tips: Dacă există timp și interes, vizitați satul Rastoke din apropiere (pe drumul național 1, la 30 de km de Plitvice, în direcția Zagreb). Căsuțe mici și frumoase; mori vechi, dar aflate în stare bună. Și, desigur, alte cascade!

(Acest articol a apărut pentru prima oară pe portalul Hello Magyarok din Ungaria, în 2016. Articolul este traducerea și adaptarea celui pe care l-am scris pentru ei, în limba maghiară.)

Alte articole de-al mele, legate de Croația: aici.

One thought on “Desculță prin Croația. Parcul Național Plitvice, Raiul pe Pământ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × three =