Am fost în Croația de cinci ori și fiecare loc în care am ajuns mi-a plăcut aproape la fel de mult. Croația este mare, așa că ai de unde alege: coasta Mării Adriatice are o lungime considerabilă și se mai poate opta și pentru o insulă, că sunt destule. Noi, din cele cinci ocazii, în patru am fost pe Peninsula Istria, favorita noastră din toată Croația. Unul dintre motive? Trufele, care se găsesc numai aici!
Peninsula Istria este și raiul trufelor
Peninsula Istria reprezintă cea mai mare peninsulă de pe Marea Adriatică și este împărțită între trei state: Croația, Slovenia și Italia. Cea mai mare parte o deține Croația. Aici se găsesc trufe: în nicio altă parte a Croației trufele nu sunt prezente.
Trufele sunt o specie de ciuperci, care cresc în păduri, în sol, la câțiva cm sub pământ, pe rădăcinile unor copaci. Au un miros și un gust puternic aromate. De aceea, sunt căutate prin păduri cu ajutorul porcilor sau a anumitor specii de câini, dresați special în acest sens. Doar aceste animale sunt capabile să detecteze trufele de sub pământ. O fac cu ajutorul mirosului, datorită steroizilor pe care le conține această ciupercă. Pastele cu trufe sunt delicioase, nu le ratați dacă vă aflați în Peninsula Istria!
Prima oară când am mâncat trufe a fost cu ocazia primului meu concediu în Croația. În drum spre Medulin am oprit la Motovun. Este un sat medieval foarte pitoresc, aflat pe un deal, destul de aproape de granița cu Slovenia.
Aici și în localitatea vecină, Livade, se găsesc trufe din belșug. În Livade am oprit cu ocazia unui alt concediu în Croația, când am fost la Fažana. La Livade am mâncat cele mai bune paste cu trufe. Au ras și deasupra trufe din belșug, nu s-au jucat!
Important de știut mai este că în această zonă se organizează tot felul de programe de degustări de trufe și preparate, precum și excursii în pădure, în care poți participa, efectiv, la procesul de descoperire al acestor ciuperci, de către câini! O astfel de ieșire se află pe wishlist-ul nostru. Nu în ultimul rând, zona este foarte frumoasă: dealuri, sate pitorești, case și căsuțe din piatră, deseori cu obloane colorate. Merită să aruncați o privire!
Aceste două localități se află în mijlocul peninsulei, printre dealuri, dar nu sunt atât de departe de coastă, încât să nu merite un mic ocol pentru a le vizita și a mânca niște trufe adevărate. Încercați!
Unde să mergeți în Peninsula Istria?
Orașele și stațiunile din Peninsula Istria au, de regulă, și o denumire în italiană. Cele mai populate orașe-stațiune sunt, de la nord la sud, de-a lungul coastei vestice a peninsulei: Umag, Poreč, Rovinj și Pula, respectiv Opatija, pe cealaltă coastă, în nord-est.
Dintre acestea, Pula are și aeroport. O mulțime de turiști sosesc aici cu avionul și continuă apoi spre stațiunile din zonă. Merită vizitat, pentru o zi, și orașul, mai ales pentru a vedea Amfiteatrul.
Vă mai recomand și tunelurile subterane ale orașului, așa-numita Zerostrasse – puteți să vă lăsați mașina în parcarea cu plată de pe strada Dobricheva, de unde tunelul vă duce taman la amfiteatru, la umbră și răcoare. Parcare cu plată există și în apropierea amfiteatrului.
În sudul peninsulei se află unele dintre cele mai populare stațiuni – micuțe, dar ticsite de turiști – dintre care amintesc de Medulin, Premantura și Fažana. Pentru cei pasionați de sailing, un oraș interesant este Novigrad (între Umag și Poreč). Imediat lângă Medulin se află o stațiune foarte mică, de camping și corturi, cu plajă de nudiști: Kažela.
Toate stațiunile sunt faine și cu siguranță fiecare dintre ele are și plusuri, și minusuri. Depinde și de așteptările voastre obiective și subiective, alegeți cu grijă: vreți la hotel, la apartament în regim hotelier, la camping sau cu cortul; ce buget aveți pentru cazare și mese; vă trebuie sau nu parcare pentru mașina personală; ce excursii doriți să faceți, unde mai vreți să ajungeți; vă place pe plaje cu nisip, cu pietre sau cu stânci; vreți sau nu să faceți snorkeling sau diving; vă plac locurile mai liniștite sau dimpotrivă, vă doriți viață de noapte ș.a.m.d.
Dacă vreți plajă cu nisip, la Medulin este amenajată una (altminteri, Marea Adriatică nu are plaje cu nisip!). Dacă vă place nudismul, alegeți Kažela sau dormiți la Medulin și mergeți doar ocazional în stațiunea vecină Kažela (se face transportul cu niște trenulețe ca de jucărie). Atât Medulin, cât și Kažela sunt zone excelente pentru cei cu autorulote. La Kažela se poate merge și cu cortul. Dacă vreți să vizitați parcul național de pe insula Brijuni, Fažana este cea mai apropiată stațiune de acesta. Dacă sunteți cu sailing-ul, Novigrad este un oraș potrivit pentru voi. Opatija a fost prima stațiune turistică a Croației și este, și astăzi, o destinație foarte populară.
Ce alte destinații mai sunt în Croația?
Peninsula Istria este doar una dintre opțiuni, care pentru noi a fost și foarte la îndemână cât timp am locuit în Austria. Însă lungimea coastei continentale este de 1777 de kilometri, iar coasta celor peste 1200 de insule ale Croației mai adaugă încă 4058 de kilometri. Wow, nu? Cele mai mari insule croate sunt Cres și Krk, alte insule populare sunt Rab, Pag și Brač.
O idee bună pentru cei deschiși pentru aventură este aceea de a urca în mașină și de a conduce de-a lungul întregii coaste. Se poate opri din loc în loc, se pot vizita mai multe stațiuni și orașe. Se poate trece cu feribotul, vaporul sau barca pe diverse insule. Desigur, nu în 10 zile, ci într-un concediu de cel puțin 20 de zile sau mai mult. Fără un plan bine pus la punct de acasă, aveți și posibilitatea de a vă muta tot mai la sud, în cazul în care vin nori sau ploaie.
Pentru cei care adoră orașele vechi, Split, Zadar și Dubrovnik (cel mai scump oraș din Croația, dar și cel mai deosebit) sunt destinații care nu trebuie ratate. Dacă ați vizitat toată coasta Croației continentale și ați ajuns la Dubrovnik, de acolo puteți continua spre Muntenegru, de ce nu?
În încheiere aș vrea să revin la Istria, care are și o istorie interesantă. De-a lungul vremurilor, oamenii care au trăit aici au aparținut de diverse imperii și state. Istria a făcut parte din Regatul Italiei sub Napoleon, din Imperiul Habsburgic și din Imperiul Austro-Ungar. După Primul Război Mondial a revenit Italiei, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, Iugoslaviei. Acum face parte din Croația. Conform recensământului din 2011, 68% dintre locuitorii săi sunt croați.
Aici locuiesc și istroromânii, o ramură a românilor care în Evul Mediu a migrat spre vest și s-a așezat pe această peninsulă. Ei trăiesc acum în satul Žejân, lângă muntele Učka, și în alte șapte sate și cătune aflate tot în apropierea acestui munte. Specificitățile culturale ale istroromânilor s-au pierdut aproape total, iar limba lor este puternic influențată de limba croată, fiind considerată de UNESCO în pericol grav, scrie Wikipedia. Poate-i vizitați și pe ei.😉
*
Citește aici partea I din seria de articole despre Croația:
Desculță prin Croația (1). De ce să alegi această țară ca destinație de vacanță