Desculță prin Banat. Povestea străbunilor mei care au trecut Oceanul Atlantic (3)

În urmă cu aproape un an scriam despre faptul că atât un străbunic din partea mamei mele, cât și un stră-străbunic din partea tatălui meu a trecut Oceanul Atlantic în căutarea unei vieți mai bune. V-am împărtășit poveștile lor, și în special povestea stră-străbunicului meu, căruia visul american i s-a și împlinit. Acum am noi date despre el! În plus, am reușit să o găsesc pe fiica lui – care incredibil, dar mai trăiește! Peste câteva zile va împlini 99 de ani, iar eu sunt mai mult decât încântată de faptul că voi avea șansa să vorbesc la telefon cu cineva care l-a cunoscut pe stră-străbunicul meu – care a murit în 1946!

Recapitularea datelor pe care le cunoșteam

Stră-străbunicul meu din partea tatei, Benda József s-a născut în 1877 sau 1878 (depinde de sursă), în Bencecu de Sus, județul Timiș. A trăit la Nadăș, în apropiere de Recaș și era căsătorit cu stră-străbunica mea, Benda Erzsébet (născ. Sőregh), care a fost bucătăreasa familiei nobiliare Dadányi. În 1907 a decis să își încerce norocul peste ocean: a urcat într-un vapor la Fiume (acum, Rijeka), iar în 19 septembrie 1907 a acostat la New York. A călătorit cu vasul Pannonia, iar la sosirea pe Ellis Island a fost înregistrat cu numele de Joseph Benda. Avea 29 de ani și era cetățean maghiar.

Ce a făcut exact în S.U.A., nu știm, deși am tot auzit că ar fi avut o fermă. Cert este că a locuit în statul Michigan. Peste câțiva ani s-a mai întors acasă, unde avea deja trei fii: pe străbunicul meu, József, primul născut (n. 1900), pe János (n. 1902) și pe Sándor (n. 1904). Această fotografie a fost realizată cu ocazia vizitei sale acasă și îl înfățișează alături de soție și de cei trei copii. Cel mai înalt dintre ei este străbunicul meu.

Poveștile din familie spun că motivul pentru care s-a întors acasă a fost pentru a lua soția și copiii cu el. Le-a spus că este bine în S.U.A., dar stră-străbunica mea nu a vrut să părăsească locurile natale. Așa că stră-străbunicul meu a plecat iar, a doua sa intrare în țară fiind înregistrată la data de 8 februarie 1914. De data aceasta, a călătorit cu vasul Kaiserin Augusta Victoria, în care s-a urcat la Hamburg. Avea 36 de ani și încă mai era cetățean maghiar.

Calculele legate de intrările sale în S.U.A. îmi dau cu virgulă, din două motive. Ar trebui să existe trei intrări în S.U.A., pentru că în familie s-a vorbit de două vizite ale sale, iar eu am găsit două intrări: 1907 și 1914. Totodată, al patrulea său copil, Ferenc s-a născut în 1911, după ce el a fost acasă, în vizită, și din câte știm, nu l-a mai cunoscut. Nu am elucidat acest mister, dar nici nu are prea mare importanță de ce vizita sa acasă a avut loc în 1910 sau 1911, iar el a intrat în S.U.A. abia în 1914. Poate mai lipsește o intrare. Sau poate că a stat mai mult acasă și știm greșit că nu l-a mai cunoscut pe Ferenc. Sau poate că a mai stat în altă parte, în Europa, înainte de a se întoarce în S.U.A.

Cert este că, în principiu, pe pagina Fundației Ellis Island se regăsesc toate intrările în S.U.A. ale celor care au sosit pe pământ american. Listele de pasageri se află, acum, la doar un click distanță pentru oricine. Sunt niște coli mari de hârtie, scanate la rezoluție mare, care conțin multe date despre cei care au trecut oceanul, chiar și doar în vizită. Tot acolo se regăsesc și fotografii ale vapoarelor.

Când cauți date despre un strămoș de-al tău și le descoperi așa, pe internet, aproape fără niciun efort, este un sentiment foarte, foarte plăcut. Pe mine m-a interesat foarte mult povestea, mai ales că în familia noastră s-a tot vorbit despre acest stră-străbunic. Cu toții știam că avem un strămoș care plecat în S.U.A. și a rămas acolo. Mai mult decât atât, știam și că și-a întemeiat o nouă familie: tot cu o bănățeancă ajunsă peste ocean, numită Rosa. Cândva prin anii 1960, fiica lor, Rose a apărut la poarta străbunicului meu (fratele ei) și a dorit să îl cunoască. Atunci, strămoșii mei locuiau deja la Moșnița Nouă. Străbunicul meu nu a vrut, însă, să o cunoască.

Eu „sunt Benda” după bunica mea, care s-a căsătorit Laslavic, dar am doi verișori care mai poartă și astăzi numele de familie Benda. Noi am fost deosebit de curioși să aflăm mai multe despre această parte a istoriei familiei noastre, așa că am căutat foarte activ. După ce am descoperit, însă, datele despre sosirea sa în S.U.A., cercetările mele s-au cam împotmolit, pentru că Joseph Benda este un nume mult mai comun decât v-ați imagina.

Am descoperit documente de la un recensământ din 1930 și de la unul din 1940 și la un moment dat am găsit o familie despre care credeam că membrii ei ne sunt rude.Le-am scris de mai multe ori, dar nu mi-au răspuns niciodată. Ei trăiesc pe o fermă de pe malul lacului Michigan, aproape de Detroit, exact așa cum știam că a avut stră-străbunicul. Acum cred că era o pistă greșită. Sunt atât de mulți Joseph Benda în lume și chiar și în S.U.A.! Am găsit un milion de documente despre câte un Joseph Benda, dar nu putem ști cu exactitate dacă este vorba despre al nostru.

Ce am aflat nou despre stră-străbunicul meu?

O vreme am renunțat să mai caut informații despre acest stră-străbunic și m-am concentrat asupra altor linii din genealogie. Ieri am apelat la ajutorul cuiva de la Romanian Genealogy Society, iar această persoană a descoperit un document deosebit de relevant, care ne-a pus, imediat, pe drumul cel bun, iar în decurs de câteva ore am reușit să o găsesc și pe fiica stră-străbunicului meu, pe acea Rose care în anii 1960 a fost la Moșnița, la noi acasă.

Am dat de cererea pe care stră-străbunicul meu a depus-o pentru obținerea cetățeniei americane. Din motive necunoscute nouă, a aplicat pentru cetățenie abia la vârsta de 63 de ani (și a murit la 69 de ani). Acest document m-a impresionat teribil: a enumerat toți cei cinci copii ai săi în el, de la primul la ultimul, ultimul fiind fiica născută în S.U.A., Rose.

M-am emoționat peste măsură când am văzut numele celor patru fii din Nadăș, cu anul nașterii pentru fiecare dintre ei. Numele lor au fost trecute în engleză: Joseph, John, Alex și Frank – în loc de József, János, Sándor și Ferenc. Se vede că stră-străbunicul meu a ținut legătura cu fiii săi, pentru că știa și faptul că Sándor nu mai locuia la Nadăș, ci că în jurul anului 1922, pe când avea aprox. 18 ani, iar Nadășul făcea parte deja din România, el s-a mutat peste graniță, în Ungaria.

Tot un document nou descoperit a fost și actul său de căsătorie, din care am aflat un alt lucru: că stră-străbunicul meu a divorțat înainte să se căsătorească. Putea tace mâlc, că nu afla nimeni de familia de acasă, dar el a vorbit deschis despre familia de acasă – atât în fața noii familii, cât și în fața autorităților. Tot din acest document am aflat și că a doua sa soție, Rosa era născută în Urseni – sat aparținător comunei Moșnița Nouă! Știam că era din județul Timiș, dar nu știam că s-a născut în satul vecin celui în care locuim…

Din păcate, numele mamei stră-străbunicului meu este greșit în toate documentele din S.U.A.: în loc de Anna Pecha, apare mereu Anna Beck. Nu are mare importanță, însă. Din aceste două documente nou descoperite am aflat, așadar, că stră-străbunicul meu s-a recăsătorit abia la vârsta de 63 de ani și abia după ce a divorțat legal, respectiv că a aplicat pentru cetățenie la scurtă vreme după încheierea căsătoriei. Totuși, aici trebuie să menționez că am descoperit două date diferite ale căsătoriei celor doi: pare-se că s-ar fi căsătorit și în 1920, dar probabil că această primă cununie nu era valabilă sau ceva de genul acesta, pentru că în 1944, la bătrânețe au făcut-o din nou.

Și am mai găsit ceva nou… necrologul despre moartea sa, respectiv despre moartea soției sale, din anii 1946 și 1969. Chiar și rândurile care îi anunță decesul îi menționează pe cei patru copii ai săi de acasă!

Ca niciodată, de data aceasta am fost nevoită să acopăr câteva dintre informațiile din scanuri, pentru că atunci când vorbim despre fiica stră-străbunicului meu, vorbim despre o persoană care mai trăiește, astfel că vreau să o protejez măcar minim.

Rose, fiica stră-străbunicului meu, mai trăiește!

Nu mi-aș fi putut imagina așa ceva, că voi mai avea șansa să o prind în viață pe fiica lui. Eram sigură că a murit demult – până la urmă, toți cei patru frați ai ei de la Nadăș au decedat în urmă cu decenii întregi! Însă pe mine iarăși m-a lovit norocul: voi avea șansa (sper) să vorbesc la telefon cu cineva care l-a cunoscut pe stră-străbunicul meu, care a murit în 1946, adică în urmă cu… 74 de ani! Apropo, știu și unde se află mormântul stră-străbunicului meu, ba chiar am obținut și o fotografie cu acesta. Este înmormântat alături de a doua sa soție, Rosa.

Fiica lor, Rose va împlini 99 de ani peste doar câteva zile. I-am văzut fotografia pe internet și i-am și auzit vocea… pentru că am sunat-o deja! Din păcate însă, conexiunea mea VoIP nu era prea bună. Iar ea nu aude deloc bine, cum aveam să aflu mai târziu. La rugămintea mea, a sunat-o și Vicki de la Romanian Genealogy Society. Rose părea că a înțeles în mare cine o caută, iar eu astăzi trebuie să o sun din nou, pentru că îmi așteaptă apelul. La peste 60 de ani de când a fost la Moșnița Nouă pentru a-și cunoaște fratele, la peste 60 de ani de când a avut parte de o respingere din partea lui, sper să îi pot aduce o bucurie.

Intenționez să îi scriu o scrisoare pe care să i-o trimit prin poșta clasică – nu știu cât de mult ne vom înțelege la telefon, din moment ce ea nu aude prea bine.

Vis american – cu ce preț?

Povestea stră-străbunicului meu este, cumva, o poveste tristă. Nu vom ști niciodată, cu exactitate, ce a fost în sufletul soției din Nadăș sau în sufletul celor patru copii, după ce el a decis să rămână în S.U.A. Nu vom ști nici ce a simțit el, cât de greu i-o fi fost și lui să își refacă viața peste ocean și să nu își mai vadă cei patru copii, niciodată în viață. Până la urmă, noi nu știm sigur dacă la ultima dintre plecările lui, el chiar avea intenția să și rămână definitiv în S.U.A. sau a plecat pentru o vreme doar. Poate că s-ar mai fi întors sau poate că ar fi dorit să vină măcar în vizită. După Primul Război Mondial, însă, între S.U.A. și Europa nu se mai putea circula liber. Locurile sale natale au devenit parte a României și așa mai departe. Au fost alte vremuri.

Cu toate acestea, el și-a ajutat mereu familia de acasă. A tot trimis bani, din care familia sa a reușit să construiască, să extindă și să renoveze o casă de la Nadăș, să cumpere cai și altele. Este vorba despre casa în care și-a petrecut și tatăl meu primii săi ani de viață. În plus, a ajutat enorm de mult familia fiului Sándor, cel plecat în Ungaria. Timp de aproape opt ani, acesta a fost prizonier de război în Siberia, iar în tot acest răstimp, „americanul” a tot trimis soției și celor opt copii ai săi bani și pachete din S.U.A. Însăși soția lui Sándor a spus, cu ocazia unei întruniri de familie care a avut loc în anii 1960, la Moșnița Nouă, că nu știe cum s-ar fi descurcat atunci fără ajutorul socrului.

Nu știm și putem doar să ne imaginăm… În orice caz, nu este treaba noastră să judecăm.

*

Desculță prin Banat. Povestea străbunilor mei care au trecut Oceanul Atlantic (2)

Desculță prin Banat. Povestea străbunilor mei care au trecut Oceanul Atlantic (1)