puchberg

Desculță prin Austria (2). Puchberg am Schneeberg, un loc perfect pentru weekend

Cât timp am locuit în Austria, unul dintre locurile în care ne plăcea să mai mergem, în weekend sau atunci când aveam musafiri, era Puchberg am Schneeberg. În locul acesta se aflau munții cei mai apropiați de noi. Puchberg este un sat cu aproximativ 2000 de locuitori, aflat în apropierea celui mai înalt vârf al zonei, Schneeberg (2076 metri). Între Viena și acest loc aveam de parcurs doar vreo 80 de kilometri. 

puchberg

„Aici, Raiul este atât de aproape!”

Așa scrie pe pagina de internet a satului. Într-adevăr, locul este de vis. Generații întregi au tot venit aici pentru weekend sau pentru vacanțe. O stațiune liniștită, dar deloc plictisitoare. Fiind așa de aproape de Viena, a fost, încă din secolele XVIII-XIX, o destinație populară în rândul vienezilor – și nu numai. Are câte ceva de oferit atât vara, cât și iarna. Drumețiile și schiatul sunt doar două dintre opțiunile de aici. Noi am vizitat locul în toate anotimpurile.

Vara se pot face drumeții pe numeroasele trasee de pe aici. Din mai până în octombrie există și tururi ghidate, inclusiv unele speciale. Cum ar fi cel în care drumeția se face pe lună plină, sau cea pe parcursul căreia poți vedea răsăritul soarelui, sau una în  care faci cunoștință cu flora din zonă, sub îndrumarea unui specialist. Mai multe informații, aici.

Noi nu am fost la vreun tur ghidat. Am făcut doar plimbări ușoare în zonă, până în pădure, până la cascada Sebastian și așa mai departe.

Cu o altă ocazie am urcat, cu telescaunul Salamander Sesselbahn, până la cabana Edelweisshütte. Aflat la o înălțime de 1235 de metri, locul acesta este deschis tot anul și oferă și cazare, și mâncare. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera însorită de aici.

Cabana aceasta a fost construită în 1934, iar o bere rece sau o cafea consumată pe terasa acesteia este tot ceea ce îți poți dori la sfârșitul unei drumeții. Spun asta pentru că alții – mai în formă – urcau pe jos aici, dar traseul nu este pentru începători. Noi, după ce am admirat panorama, am coborât tot cu telescaunul. Chiar și așa, am reușit să fac o insolație de toată frumusețea. Am învățat, atunci: niciodată drumeție la munte fără pălărie!

O altă atracție a zonei este Castelul de la Puchberg, construit în jurul anului 1204, și lacul din apropierea acestuia. Aici am găsit și un restaurant fain, unde am mâncat un gulaș, de prânz.

Iarna este un paradis al schiorilor 

Iarna, Puchberg am Schneeberg este un paradis al schiorilor, cu pârtii de schi pentru toată familia și cu posibilitatea de a învățat să schiezi. Mai multe informații, aici. Popularitatea acestui loc a crescut cel mai pregnant după ce, în 1897, aici a fost construită o linie de cale ferată. Se numea Schneebergbahn și te ducea, din Puchberg, până pe platoul de sub vârful Schneeberg.

puchberg

Ruta mai funcționează și acum. Drumul cu Schneebergbahn, trenul vopsit în culorile unei salamandre (la fel ca telescaunul de mai devreme) durează 40 de minute. În tren se poate urca din centrul satului, dintr-o gară foarte modernă. A fost inaugurată în 2015 și funcționează și ca centru de informații turistice. Cel mai interesant este să mergi cu trenul acesta iarna, când te duce prin peisaje acoperite de zăpadă.

Din păcate, iarna nu parcurge tot traseul, ci merge doar până la o cabană. La stația Baumgartner poți coborî pentru a bea o ciocolată caldă sau un ceai fierbinte, sau ca să guști specialitatea locului, Buchteln. Vara, trenul urcă până sub vârf, la Hochschneeberg. Între iulie și august, pe aici circulă și un tren nostalgic, cu aburi, însă numai în zilele de duminică și în cele de sărbătoare. Plimbarea cu aceasta durează 90 de minute; din păcate, nu am avut ocazia să văd cum este.

În schimb, niciodată nu am ratat restaurantele tradiționale din zonă. Nimic mai fain decât ca, la sfârșitul unei plimbări – pe jos sau cu trenul – să te așezi la masă într-o cabană și să guști ceva într-o atmosferă austriacă autentică. Măcar un ștrudel cu mere, un tort Sacher…

Dacă locuiți la Viena sau în apropierea acesteia, respectiv dacă faceți o escapadă în capitala Austriei și vreți să dați o fugă și până în Alpi, Puchberg am Schneeberg este o alegere ideală, pentru că se află foarte aproape de Viena. La fel și dacă, pur și simplu, sunteți în căutarea unei destinații alpine cât mai apropiate de România.

One thought on “Desculță prin Austria (2). Puchberg am Schneeberg, un loc perfect pentru weekend”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 2 =