concediu indonezia

Desculță prin Asia. Trei țări în trei săptămâni: Indonezia (4)

Indonezia a fost, așadar, cea de-a doua stație a șederii noastre de trei săptămâni în Asia, în 2017. În următoarea parte vom vorbi despre Singapore. Dar acum mai zăbovim puțin în Indonezia, unde am mers după ce am vizitat Malaezia și unde am cunoscut niște oameni fantastici. 

apus de soare

Despre francezul Michel v-am spus în articolul precedent, iar acum vreau să vă povestesc despre un alt om – pe care, dacă nu l-am fi cunoscut, cu siguranță am fi fost, astăzi, mult mai săraci.

rio bintan black coral

Rio, care în fotografia de mai sus îmi pregătește un loc comod pentru a face plajă, este unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am întâlnit. S-a întâmplat că ne-am înscris la un scurt program de pescuit. Însă am avut parte de mult mai mult de atât. Am petrecut o noapte pe mare, în larg. Am cunoscut un om la care ne gândim cu mare drag și respect, încă de atunci. Am mâncat o cină nemaipomenit de delicioasă.

Iar scopul acestui articol este acela de a vă încuraja și pe voi: în timpul călătoriilor voastre căutați astfel de oameni deosebiți și astfel de locuri deosebite. Veți deveni mai bogați, vă promit. Noi o cam facem dinadins – însă de data aceasta, cred că a fost vorba despre noroc. Sau soartă.

rio martadi

Atunci când într-o după-amiază a venit să ne culeagă de la locul nostru de cazare, habar n-aveam ce figură mare este. Să recapitulăm un pic: în Indonezia am ales o insulă mai puțin cunoscută, una dintre insulele Riau Islands, insula Bintan, unde ne-am cazat în satul Teluk Bakau, într-o căsuță găsită pe Airbnb și care se afla chiar pe plajă.

Stăteam noi așa, pe terasa propriei noastre căsuțe, pe propria noastră bucată de plajă și așteptam să vină pick-up de la cei la care rezervasem programul de pescuit. Însă noi ne-am imaginat că vor sosi cu o motocicletă sau o mașină, pentru a ne duce în port, de unde să continuăm drumul cu o barcă sau ceva. La care… vedem o barcă apropiindu-se de noi. Ne-au luat direct de pe terasă, ne-au strigat, am intrat în apă și am sărit direct în barcă. Și-am pornit.

În barcă l-am cunoscut pe Rio și pe colegul său: acesta conducea barca, iar Rio a făcut prezentările și ne-a spus câteva cuvinte despre program. Într-o engleză perfectă. Sinceră să fiu, la un moment dat am căzut pe gânduri. Mă gândeam: ce caut eu acolo? Am urcat în barca a doi oameni complet străini, într-un loc complet străin. Eram pe mare. Nici măcar nu știu să înot. Oare Alin îmi poate lua apărarea, dacă ar apărea vreun pericol? (Bine că măcar Michel, gazda noastră, știa unde plecasem.) Iar când am acostat pe kelong și acolo mai era și un al treilea tip, chiar am devenit stresată. Toată îngrijorarea a dispărut, însă, de îndată ce am fost serviți cu cafea și ne-am așezat să stăm de vorbă.

Imediat a fost clar că avem de-a face cu un om fain. Deși sosisem pentru pescuit, ne-am adâncit atât de tare în povești, că pur și simplu am uitat pentru ce am venit acolo. La un moment dat privirea lui Alin a căzut pe ceas și ne-am dat seama că trecuseră… trei ore de când stăteam de vorbă lângă cafea. Timpul pur și simplu a zburat. Am vorbit despre multe. Despre lume, oameni, iubire, căsătorie, mâncare, religie… și despre toate acestea, sincer și deschis, de parcă ne-am fi cunoscut de o sută de ani.

Rio este un om foarte deschis și foarte prietenos. Ne-a spus că a decis să deschidă kelongul său „publicului”, pentru că a fost întotdeauna interesat să cunoască oameni noi și găzduiește cu drag oameni. Plus că dorește să prezinte viața pescarilor și spațiul în care se desfășoară aceasta.

Ne-a relatat că s-a căsătorit a treia oară, pentru că primele două soții nu au reușit să înțeleagă și să accepte stilul său de viață: faptul că el este pescar și trăiește pe mare. Acum și-a găsit, în sfârșit, perechea – care lucrează în Singapore și îl înțelege și îl acceptă așa cum este. Ne-a spus cât sunt de fericiți.

I-am povestit și noi despre noi. Am atins foarte multe subiecte. Era interesat de o mulțime de lucruri despre Europa, anotimpuri, iarnă, obiceiurile noastre, munca noastră, familiile noastre. Ne-am arătat reciproc o serie de fotografii. Cine s-ar fi gândit că va avea parte de o conversație atât de calitativă, acolo, pe mare, cu un pescar? Nu m-aș fi gândit niciodată, deși nu mă consider o persoană superficială.

Pe kelong era și curent, și wifi, mai mult decât atât, într-un colț era amenajat și o cameră de oaspeți, cu baie proprie. Ne-au invitat să petrecem noaptea acolo. (Făcea parte din programul de pescuit, dar nu am fost atenți.) Informația a fost rostită deja în barcă, însă atunci consideram asta a fi exclus. Însă după aceea, nici vorbă să ne fi grăbit acasă. Când mai are omul ocazia să doarmă pe mare, în larg? Am stat de vorbă. Am pescuit. Am luat cina. Cred că niciodată nu am mai mâncat așa pește proaspăt. Numai ce a fost prins.

bintan black coral

Rio pescuiește pe mare cu ginerele său, Lucky, și cu încă un coleg. Lucky vorbește engleză, colegul nu, dar în ciuda acestui fapt, a stat mereu acolo, cu noi. Ei doi au pregătit cina, care a fost foarte gustoasă. Au fost fericiți că mâncăm pește, căci nu toți oaspeții lor consumă pește. Ei sunt pregătiți și pentru asta, au și alte opțiuni, dar normal că, pe un kelong, cina ideală este peștele proaspăt.

După cină am mai pescuit un pic. După ce a apus soarele, era o liniște minunată. Eram ba într-un colț, ba în celălalt al kelongului, și mereu ne turuia gura. La final conversam, deja, la lumina lunii și ascultam între timp valurile mării. Cei doi colegi s-au culcat, unul dintre ei sub cerul liber. Nu am mai simțit nicio clipă că nu aș fi în siguranță acolo. S-a făcut noaptea târziu până am terminat de povestit cu Rio. Pe la final atinsesem, deja, subiecte chiar filosofice. Acolo, pe podeaua de lemn a kelongului.

Ce este, mai exact, un kelong?

O casă de pescari, care se află pe mare, în larg și care se construiește din lemn. Există unele care plutesc pe mare (sunt scoase pe ape și trase înapoi de o barcă, fiind plasate mereu într-un loc diferit, unde stau o anumită perioadă de timp). Și există variante pe bârne (cum era a noastră), precum și unele care sunt conectate de continent cu un fel de pod.

Unele dintre ele sunt numai pentru pescuit, altele găzduiesc întreaga familie, care locuiește efectiv pe mare. Și sunt și unele care funcționează ca restaurante, unde mănânci mereu pește proaspăt, pentru că sunt echipate cu niște plase care țin pești vii sub apă, aceștia fiind stocați acolo pentru a se putea oferi mereu pește foarte proaspăt.

Kelongul pe care am fost noi era construit din lemn. Rio ne-a povestit mult și despre asta, cum, când și din ce fel de lemn l-a construit, cum trebuie întreținut, cum funcționează (curent, apă dulce, alte chestii, unde le sosește poșta etc.).

Eu am observat, după o vreme, că există o mică mișcare pe acest kelong. Am întrebat și am aflat că da, bârnele se mișcă într-adevăr, acest lucru fiind absolut necesar. Dacă nu ar fi așa, dacă nu ar avea un pic de flexibilitate față de valurile mării, s-ar nărui totul. Cel mai interesant a fost când ne-am culcat. Nu numai că simțeam cum se mișcă totul sub noi, dar mi se părea că aud și un ușor scârțâit. Am dormit bine însă și ne-am trezit foarte devreme, pentru că am vrut să văd și să fotografiez răsăritul (atunci s-a întâmplat să-mi scap telefonul mobil în mare…)

 

Când am fost noi acolo, în 2017, Rio decisese de puțin timp să primească și oaspeți pe kelongul său. De promovare se ocupă fiica sa. Pagina lor de Facebook este asta: Bintan Black Coral. De când am plecat, am urmărit ce se mai întâmplă pe acolo și am văzut că a dezvoltat și extins locul (ceea ce este bine sau nu, depinde cum privești lucrurile).

Poate că aș spune așa: noi am fost acolo în cel mai potrivit moment, atunci când acest loc era așa cum trebuia să fie. Deși nu cred că o să fie un buluc de turiști acolo. Pentru că Rio a spus clar care este filosofia lui despre asta: vrea ca locul să rămână autentic, nu vrea să se îmbogățească din asta, va fi și în continuare o casă normală de pescari, care își deschide uneori porțile în fața oamenilor, ca cei care doresc să cunoască mai de aproape viața pescarilor indonezieni, să o poată face, devenind totodată mai bogat cu o experiență deosebită.

La Rio se poate face, sub îndrumarea sa, nu numai snorkeling, ci și diving. Mai ales că Rio este un scafandru cu experiență. A fost chemat să participe până și la o misiune umanitară, de recuperare de victime și resturi după un accident aviatic care a avut loc în zonă…

Ne-a povestit că există și musafiri care doresc să vadă rechini. Pe aceștia îi mai duce, uneori, în larg, pentru scufundări serioase. Iar pentru femei, atracția numărul 1 este peștele-clovn, devenit renumit după desenul animat cu Nemo. Sub kelong există anemone, care reprezintă casele acestor peștișori. Este foarte atractiv să poți face fotografii sub apă cu acești pești.

Noi ne gândim cu drag la șederea de pe kelong, acasă la Rio. Când am scris despre kelong pentru portalul maghiar Hello Magyarok, i-am transmis linkul și s-a bucurat de articol, pe care l-a citit cu ajutorul Google Translate. Cine știe, poate că într-o zi ne vom mai revedea, deși dacă ar fi să mai mergem în Indonezia, am vrea să vizităm Bali, despre care Michel a vorbit foarte apreciativ. Oh, Bali has it all!, a spus.

*

(Seria aceasta de materiale a apărut pentru prima oară pe portalul Hello Magyarok din Ungaria, în 2017. Articolele sunt traducerea și adaptarea celor pe care le-am scris pentru ei, în limba maghiară.)

Prima, a doua și a treia parte a seriei Malaezia/Indonezia/Singapore: aici și aici și aici.

2 thoughts on “Desculță prin Asia. Trei țări în trei săptămâni: Indonezia (4)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × one =