grecia

Desculță pe insula Andros (3). Insula cu plaje de stă mâța-n coadă

Insula Andros din Grecia are niște plaje de stă mâța-n coadă. Nu este ceva neobișnuit pentru Grecia: știm de multă vreme că elenii au niște plaje superbe, cu stânci sau cu nisip, cu ape albastre, cristaline. Una dintre ocupațiile noastre favorite de pe insulă a fost aceasta: să ne urcăm în mașină și să luăm la rând plajele, dintre care unele erau complet sălbatice, neamenajate. Am reușit să vedem câteva dintre ele.

grecia

Cele mai frumoase au fost cele la care ajungeai pe un drum de pământ sau măcar parțial de pământ: să conduci prin zona muntoasă, pe drumuri șerpuite, înguste și deseori neasfaltate, a fost adrenalină pură. Am suferit ceva trecând peste „hârtoape”, dar te mai fura peisajul montan, iar apoi, la final, noile plaje descoperite ne făceau să uităm de tot efortul.

drum de pământ

plaje

Să vă arăt câteva dintre plajele superbe de pe insula Andros din Ciclade!

Zorgos

La capătul unui drum lung și obositor am găsit această plajă serenă: un golf îmbrățișat de niște stânci, unde am avut parte de niște valuri perfecte. Pe drum am oprit de mai multe ori, bineînțeles, pentru că peisajele erau superbe. Pe cât de remote este această plajă, ea este totuși amenajată: există șezlonguri, umbreluțe și chiar și un bar. Dar totul ca la carte.

Vitali 

Nici aici nu am ajuns ușor! Ne-am și pierdut un pic – GPS-ul a vrut să ne bage pe un drum inexistent, sau practicabil maxim pe jos. Vitali este o plajă foarte liniștită, cu o peșteră în care poți înota la umbră. Amenajată, de asemenea, dar amenajată multă atenție.

Blue Bay

La Blue Bay se poate ajunge pe jos de la Batsi – bineînțeles, nu în cel mai arzător soare. Foarte plăcută a fost și plaja aceasta, am avut parte și de umbra unor copaci și am și mâncat bine la o terasă din apropiere. Pește, bineînțeles.

Sineti

Plaja Sineti are niște stânci spectaculoase pe margini, pe care și te poți urca – cu maximă grijă, desigur. Din câte îmi amintesc, în drum spre această plajă am avut parte de cele mai frumoase panorame.

Tis Grias to Pidima

Una dintre cele mai fotografiate plaje de pe insulă – datorită stâncii absolut spectaculoase care se află aici. Ca să ajungi pe plaja aceasta trebuie să lași mașina destul de departe, iar mai apoi să cobori pe stânci, ținundu-te de balustradele din lemn special construite pentru a putea avea acces pe plajă. Greu accesibilă, dar superbă plaja aceasta și absolut deloc amenajată!

Fellos

Fellos este o plajă mică, ușor accesibilă, cu nisip și pietriș fin, cu ape calme, cu umbră, perfectă pentru înot și foarte, foarte serenă.

Halkolimionas

Plaja aceasta este perfectă pentru snorkelling, fiind mai stâncoasă. Am oprit aici scurt, pe înserate, iar lumina era minunată.

Kolona

Era una dintre plajele care se aflau foarte aproape de cazarea noastră din Batsi, o plajă pe care am urmărit multe apusuri de soare.

Achla

Achla este o plajă pe care nu am văzut-o, din păcate. Ni s-a spus că este dificil de ajuns acolo, dar că merită tot efortul. Am pornit la drum de două ori: de fiecare dată ne-a prins în munți o ceață de ne-am bucurat că ne-am întors vii. Am fost nevoiți să mai continuăm kilometri întregi chiar și după ce ne-am dat seama că nu mai are sens – pur și simplu pentru că era dificil de găsit un loc în care să întorci. După ce am ajuns teferi acasă, am concluzionat că escapada a fost faină.😆 Dar atunci, în momentele acelea, eram cu morcovul în fund – drum îngust, șerpuit, neasfaltat sau semiasfaltat, și o ceață densă într-un loc în care nu ai fost niciodată…

În drum spre una dintre plaje – nu mai știu care – am și „picat de pe drum”. Trebuia să facem loc unui autobuz care venea din față. Se întorcea cu un grup, de la o mănăstire, probabil. Am avut două opțiuni. Ori ne dădeam noi puțin la o parte și ieșeam de pe drum (era să scriu carosabil – dar nu era cazul😁), ori cădeau ei cu totul în râpă, pe partea cealaltă. Am preferat să cădem cu roata din față dreapta într-un mic șanț. Am sperat noi să nu, dar s-a întâmplat. Am tras adânc aer în piept și ne-am rugat să nu se fi lovit mașina dedesubt. Am avut noroc. Și am și reușit să o scoatem singuri de acolo, după ce eu am împins cu foarte mult talent, în timp ce Alin se afla la volan. Ptiu.

Insula Andros din Grecia = plaje superbe. La unele dintre ele ajungi la capătul unor drumuri pline de adrenalină. Mai multe despre plajele de pe această insulă, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × one =