Site icon Desculță prin Timișoara

„Descoperă Timișoara”: turul cartierului Fabric, un tur care m-a cam durut

Am participat și la un al patrulea tur dintre cele organizate de Asociația Breasla Ghizilor. De data aceasta am aflat mai multe despre cartierul Fabric, cel în care am făcut școala generală și prin care mai trec deseori și astăzi, dar pe care acum l-am putut observa mai bine decât atunci când îl tranzitez doar, cu mașina. A fost un tur care mi-a plăcut, dar care m-a și durut – acest cartier istoric al Timișoarei este, poate, cel mai dărăpănat. Te și doare sufletul!

Turul a durat trei ore, timp în care am cutreierat străzile din jurul Pieții Traian. Am ajuns și pe o stradă pe care nu mai fusesem niciodată, și așa cum se întâmplă de obicei la aceste tururi, am aflat o serie de lucruri despre care nu știam. De exemplu, a fost pentru prima oară când am văzut unde s-au aflat două dintre cele trei sinagogi din Fabric și unde s-a aflat școala în care evreii studiau Tora.

Istoria cartierului Fabric începe în anii 1700. După ocuparea Timișoarei de către Habsburgi, odată cu construcția noii cetăți bastionare (care a avut loc în 1732), s-a constatat că manufacturile se aflau prea aproape de noua cetate și s-a decis amplasarea de noi manufacturi la est de primele amplasamente: în zona actualului cartier Fabric.

În prima parte a secolului al XIX-lea, cartierul a cunoscut o mare dezvoltare, iar până la mijlocul secolului, 53% din populația civilă locuia în Fabric. Aici funcționau nu numai manufacturi, ci și o serie de localuri și hanuri, chiar și cu felinar roșu. Și faimoasa berărie a Timișoarei, fondată de trei frați evrei de la Bratislava.

De altfel, turul începe chiar în fața Fabricii de Bere Timișoreana. După ce face o buclă până aproape de malul Begăi din zona străzii Timocului, trece prin Piața Traian, apoi prin spatele Bisericii Millenium, atinge Sinagoga din Fabric și se termină la Băile Neptun.

Conturul cartierului Fabric a fost determinat de formele sinuoase ale mlaștinilor și brațelor de apă înconjurătoare. Am fost încântată să aflu pe unde se aflau exact brațele de apă și insulițele (ex. „Insula Popilor”) și să văd fotografii vechi cu felul în care a arătat câte un loc – ori de câte ori ne opream într-un loc despre care exista o fotografie veche, ghidul nostru Ludovic Satmari ne-a arătat respectivele fotografii pe o tabletă. A fost, deci, și ca o călătorie în timp.

Acum 120 de ani, cartierul Fabric era plin de viață. De la primele ore ale dimineții, când muncitorii își începeau schimbul, iar negustorii își aranjau marfa în magazine și tarabe până după lăsarea întunericului, când ultimii clienți ai numeroaselor și renumitelor localuri din cartier mergeau împleticit spre casele lor, tot cartierul fremăta de viață. Aici existau meșteșugari și meseriași pentru orice: blănari, tâmplari, fierari, cofetari, hornari, fântânari, îndopători de păsări chiar și mulți alții.

Muncitorii locuiau în curțile comune din spatele Pieței Traian, iar inginerii, în noile clădiri de apartamente de pe actualul bulevard 3 August 1919 – clădiri care îmi plac fantastic. Ar fi un vis împlinit să pot locui într-un apartament de aici, cu vedere spre parc! Este un bulevard superb, deși cam neglijat…

Mi-a plăcut turul, dar nu vă puteți imagina cât de mult m-a întristat paragina în care se află multe dintre clădirile din cartier. Acest tur m-a și durut! Unele străzi arată ca-n cele mai ascunse colțuri ale unor țări aflate în curs de dezvoltare. Pur și simplu, nu îmi pot imagina cum poate exista atâta dezinteres din partea proprietarilor clădirilor față de cum arată casa în care stau.

Înțeleg că renovările costă, dar cum s-a ajuns aici? Mă uitam la unele ferestre, nu au mai fost vopsite de o sută de ani! Foarte hilar mi s-a părut când am observat că poarta unei clădiri superbe, dar foarte dărăpănate, a fost vopsită în culorile tricolorului – asta pare că a fost important. Restul…

Bine, nu e ca și cum nu știam în ce hal arată locurile de pe-acolo, însă când faci o plimbare de acest gen, vezi și mai bine totul… de la firul ierbii, cum ar veni. Și ai timp să observi. M-am bucurat, totuși, că la tur a fost prezent un cuplu foarte simpatic, care a mărturisit că tocmai ce a cumpărat un imobil chiar în Piața Traian, un imobil care se renovează deja – complet. Asta m-a bucurat mult. Și se vedea că va fi ceva super. Ferestrele montate sunt minunate, exact cum trebuie să fie!
La Palatul Nägele (Farmacia Kovács) a fost schimbat tot acoperișul și bănuiesc că urmează să se intervină și la clădire. În spatele Bisericii Millenium, clădirea Transelectrica este renovată absolut minunat! Și știu, de asemenea, că există planuri pentru refacerea/revitalizarea zonei. Aștept cu nerăbdare!
Așa cum v-am obișnuit, eu nu vă povestesc tot conținutul turului, cum am văzut că a făcut cineva din presă… Eu vreau să vă încurajez să participați la tur, nu să aflați toate detaliile de la mine de pe blog. Recomand tururile acestea, sunt doldora de informații interesante și sunt o ocazie excelentă pentru a mai face un pic de mișcare în aer liber și de a mai socializa cu oameni care au interese asemănătoare.
La tur a fost prezent și cineva din echipa de la „Orașul Paralel” – tocmai pentru a face documentare, întrucât urmează ca după piesa de teatru care s-a jucat pe străzile cartierului Iosefin, acum să fie realizată și una care va avea loc în cartierul Fabric. Eu sunt foarte curioasă!
Asociația Breasla Ghizilor a fost fondată de șapte din cei mai activi ghizi de turism din Timișoara. Urmăriți-le pagina de Facebook – aici – pentru a afla de acțiunile lor viitoare și pentru a-i ajuta la promovarea turismului de calitate! Aceste tururi au loc la fiecare sfârșit de săptămână și sunt anunțate, întotdeauna, pe pagina lor de Facebook.
Exit mobile version