A fost sau n-a fost reușită deschiderea Timișoara 2023?

Am urmărit transmisiunea TVR a întregului eveniment de deschidere – atât gala de la Operă, cât și concertele din Piața Unirii. Din momente obiective, nu am putut fi prezentă la Timișoara, dar am fost lipită de ecran pentru că mi s-a părut a fi un moment unic, la care am vrut să asist și de la distanță. Multe momente m-au impresionat!

În timpul transmisiunii – și apoi până târziu în noapte, dar și în această dimineață – am citit o mulțime de relatări și păreri. Printre acestea, și de la oameni avizați, adică de la oameni care chiar se pricep. Unii au știut să se exprime elegant și să vină și cu argumente, ceea ce am apreciat, alții au fost mult prea exagerați și agresivi pentru gustul meu. Tot așa, unii au știut să comenteze civilizat.

Nu știu cum au fost ales artiștii și performerii. Cu siguranță se puteau selecta unii mai potriviți sau puteau fi aduși niște nume mai mari, dar totuși, eu cred că a ieșit bine. Chiar și în ciuda faptului că în timpul galei de la Operă a avut loc o mică pană de curent.

Seara a fost una memorabilă, s-a simțit și de dincolo de ecran. A fost minunat să văd Piața Unirii plină, show-ul a fost dinamic și colorat – mai ales în timpul acrobațiilor – iar momentul din pauza de după concertul IPR m-a uns pe suflet. Fabulos a fost tot conceptul din acea pauză: textul recitat și jocul de lumini din piață mi-au mers direct la inimă. Faptul că a fost menționat inclusiv punctul 8… impresionant! Vezi momentul aici, de la 49:50.

Piața Unirii este o bijuterie și cred că s-a potrivit ca loc pentru concertele din această deschidere, deși îmi doresc ca asta să fi fost o excepție; am apreciat că s-a acoperit spațiul verde, dar chiar și așa, Piața Unirii este un loc mult prea prețios și fragil pentru a găzdui concerte mari, așa cred. La televizor a arătat minunat, iar imaginile din dronă, cu piața și cu orașul de sus – wow!

Mi-am imaginat atmosfera care trebuie să fi fost pe străzile din toată zona centrală, de fapt am și văzut-o în diversele relatări din presă și de pe social media. Timișoara a sărbătorit, s-a bucurat de lansarea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Nu pot să nu menționez că am observat că o mulțime de mari influenceri(țe) din Timișoara au făcut zero postări pe Instagram sau Facebook, practic ca și cu evenimentul nu ar fi avut loc, nu ar fi existat. Atâta lipsă de interes m-a șocat, pentru că altă dată aceleași persoane postează non-stop de pe la festivaluri și concerte. Interesant…

Un alt șoc a fost interviul acordat de Ioan Holender – celor de la TVR, înainte de a intra la gala de la operă. O bună parte din ceea ce a spus mi s-a părut foarte, foarte urât. Și a insistat pe tot parcursul interviului… A fost o mare dezamăgire atitudinea sa față de orașul său natal și față de evenimentul acesta atât de important. În rezumat, în accepțiunea sa, Timișoara este un oraș de căcat, iar proiectul capitalei va fi cu siguranță un eșec și noi în niciun caz nu ne putem compara cu Sibiul.

Ulterior a și părăsit sala în care a avut loc gala la care fusese invitat, pentru că pianistul olandez ar fi cântat groaznic. Și a mai spus multe alte lucruri… A insistat, cum am mai zis. Interviul, aici.

Atâta lipsă de eleganță și de diplomație din partea unei asemenea personalități, după o viață petrecută în operă… nu m-aș fi așteptat. Atâta lipsă de iubire pentru orașul său natal… La ce bun a mai acceptat invitația, oare, dacă desconsideră atât de mult orașul de pe Bega?

Revenind la programul din Piața Unirii, eu aș fi invitat, de exemplu, Dirty Shirt sau Nightlosers – se preta, se potrivea. Ambele trupe știu să facă super atmosferă!

*

În rezumat, în opinia mea deschiderea a fost spectaculoasă, chiar dacă se putea face mai mult de atât. Mie mi-ar fi plăcut să fiu acolo, prezentă. Timișoara a sărbătorit și s-a bucurat. Mai sunt multe luni din acest an special, hai să vedem ce mai urmează! Eu aștept cu nerăbdare să văd ce ni se mai pregătește și sper că vom avea parte de multe surprize plăcute. 

*

Toată gala de la Operă: aici

Tot programul din Piața Unirii: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =