De-aș putea călători în timp, aș merge la Nadăș, în casa bunicii mele
Timea Laslavic
În prag de Crăciun 2023, pe când făceam sarmale (care s-au fiert în multicooker, în numai 20 de minute) și bezele (pentru care albușurile au fost bătute cu un robot de bucătărie), gândul meu a zburat, din nou, la bunica mea din partea tatălui. Ea nu a trăit o viață atât de privilegiată ca a mea; nu numai că nu a avut astfel de ajutoare în bucătărie, ci nu a avut în casă nici măcar curent sau apă.
Bunica mea, bunicul meu și copiii (printre care tatăl meu) s-au mutat la Moșnița Nouă în anii 1960. Asta a însemnat pentru ei, printre altele, faptul că au avut pentru prima oară curent electric în casă. Apa curentă a venit ceva mai târziu, nu știu exact când. În orice caz, pe la finalul vieții ei, bunica s-a putut bucura, deja, inclusiv de încălzire centrală…
Înainte de mutare au locuit la Nadăș, după Recaș, într-o zonă dealuroasă, unde nu aveau nici măcar curent – în tot satul. Îmi este greu să îmi imaginez cum a fost viața aceea, fără electricitate, fără apă curentă. Mi-a povestit, deseori, despre cât de greu a fost acolo; cu toate acestea mereu spunea că atunci a fost cea mai fericită. Cred și eu, pentru că Nadășul a însemnat pentru ea acel „acasă” în care a văzut lumina zilei. Și nu în ultimul rând, acolo și-a trăit cei mai frumoși ani, tinerețea.
Poate vi se pare ciudat, dar am fantezia aceasta de a face o călătorie în timp, de a ajunge cumva la ea, la Nadăș, și să am o baghetă magică: să aduc în căsuța lor electricitate și apă curentă. Să gătești pentru o familie întreagă fără aceste două lucruri mi se pare un lucru de neimaginat. Atât de mult mi-aș dori să apar acolo și să îi pun la dispoziție un cuptor șmecher, un frigider, o serie de aparate de bucătărie de tot felul, mașină de spălat vase, mașină de spălat haine!
Bunica mea nu mergea la Prospero; ea se trezea în zori ca să facă o pâine până să plece copiii la școală. Tata îmi povestește: -Nu ne lăsa niciodată să plecăm cu burta goală; ne făcea un langoș sau ceva. Asta după ce a cernut pe loc făina… lucru pe care l-am mai văzut și eu, cu ochii mei, pe când făina o aduceam din pod și trebuia cernută înainte de utilizare, știți voi… Iar supă făceai după ce tăiai și curățai găina… pe care ți-ai crescut-o tu…
Trăim în vremuri foarte comode; avem la dispoziție ajutoare de tot felul, diverse aparate și aplicații care ne fac viața mai ușoară. Și privind de aici, de la înălțimea privilegiilor noastre, este foarte la îndemână să te gândești că acelea erau niște vremuri „adevărate”, „fără stresul de acum”, că era foarte fain să fie totul „așa, tradițional”. Însă eu cred că a fost în primul rând GREU. Al naibii de greu!
Eu m-aș întoarce în timp ca să îi ușurez cu bagheta mea magică munca bunicii mele paterne, care mi-a fost extrem de apropiată, pentru că a locuit cu noi multă vreme și a avut grijă de nepoți cât timp părinții noștri erau la lucru. A murit demult și a fost groaznic să o pierd. De altfel a murit chiar în prag de Crăciun…
Mai am în viață o bunică – bunica din partea mamei. Deși o vizitez frecvent, de ea sunt mai puțin apropiată, pentru că nu a locuit cu noi. Astfel că relația noastră este diferită, deși frumoasă. Bunicile sunt o comoară! Iar eu nu uit, niciodată, ce viață privilegiată duc în comparație cu ele, cele care au mai avut de înfruntat și vremuri de război, pe lângă multe, multe alte dificultăți. Aș putea scrie și despre mama și tata, care și-au trăit mare parte din viață în comunism, cu alte probleme și lipsuri… Însă despre asta, poate altă dată.
