Valea Lauterbrunnen este unul dintre cele mai cunoscute și vizitate locuri ale Elveției. Cumva, au fost nevoie de peste doi ani ca să ajung și eu aici. În acest loc am făcut, în iulie 2020, cea mai lungă și solicitantă drumeție din viața mea. 20 de kilometri, pe jos! 10 dintre aceștia, în coborâre, parțial printr-o pădure, pe un traseu mai dificil, cu o diferență de nivel de 700 de metri. De la Mürren la Lauterbrunnen. A meritat tot efortul!
*
Elveția m-a făcut să iubesc drumețiile, ceva ce nu făcusem niciodată. Ceva ce nici nu prea înțelegeam, sinceră să fiu… Mai ales că sunt fată de la șes, haha! Însă de când locuim în țara cantoanelor – și mai ales de când am slăbit – am devenit mult mai sportivă și abia aștept weekendurile, ca să facem ieșiri în natură. Înainte, nu aveam nici măcar niște pantofi sport… Acum am de toate! Dar mai ales, am chef și energie să fac efort fizic în aer liber, deși uneori gâfâi de numa’.
De la Lauterbrunnen la Mürren: pe jos și cu telecabina
Escapada noastră în zona Lauterbrunnen a început fix din satul Lauterbrunnen. Am parcat mașina prietenilor noștri în parcarea campingului Schützenbach, care părea a fi un loc perfect nu numai pentru camping, dar și pentru cazarea unor backpackers. Vreau să vă spun că era ultima parcare din sat: dacă nu găseam loc aici, nu știu ce făceam. Era o zi superbă, motiv pentru care parcările din sat erau pline: toți au avut aceeași idee ca noi, aceea a unei escapade în zona aceasta.
De aici am luat-o pe jos până la stația de telecabină de la Stechelberg. Aceasta a fost o plimbare de 5 kilometri, care a durat cam o oră și nu a fost deloc dificilă. Pe drum, am admirat clasicul peisaj de Elveția: munți înalți, ape albastre, flori colorate, văcuțe relaxate și – caracteristic pentru acest loc, că de aceea se și cheamă Lauterbrunnen – cascade spectaculoase. În valea aceasta sunt nu mai puțin de 72 de cascade, cea mai faimoasă dintre ele fiind Staubbach, o cascadă de aproape 300 de metri. O alta, foarte spectaculoasă, este chiar cea de lângă stația de telecabină: Mürrenbachfall. Ea are 417 de metri și este cea mai înaltă cascadă a Elveției.
Telecabina aceasta circulă pe ruta Stechelberg – Gimmelwald – Mürren – Birg – Schilthorn. Noi am luat-o doar până la Mürren. Ne-am gândit, pentru o secundă, să urcăm până la Schilthorn, însă camera web de pe vârf arăta că este înnorat, așa că am renunțat și am continuat cu planul nostru inițial, acela de a vedea satul Mürren și de a coborî, pe jos, la Lauterbrunnen.
Prețul călătoriei cu telecabina până la Mürren este unul modic, însă pentru a urca pe Schilthorn trebuie să scoateți bani mai serioși din buzunar. Cu siguranță merită, însă. De pe acest vârf de 2970 de metri vă puteți bucura de o panoramă de 360 de grade asupra munților din zonă, dar mai ales asupra vârfurilor Eiger, Mönch și Jungfrau. Un alt vârf pe care se poate urca de aici este Jungfrau, una dintre perlele Elveției.
Apoi am pornit în ceea ce avea să fie cea mai dificilă, dar și cea mai frumoasă drumeție din viața mea. Până acum!
Înapoi spre Lauterbrunnen: pe jos, peste munte, prin pădure!
Din cei 20 de kilometri pe care i-am parcurs pe jos în acea zi, 10 i-am făcut între Mürren și Lauterbrunnen. În coborâre, peste munte și parțial printr-o pădure. A fost un traseu mai dificil (T2), cu o diferență de nivel de 700 de metri. Pentru mine, o provocare, dar căreia i-am făcut față, totuși, cu brio, și care mi-a făcut o mare, mare plăcere. Peisajul de pe drum a meritat tot efortul!
Valea de la Lauterbrunnen este un foarte bun punct de plecare pentru foarte multe destinații din zonă. Sunt nenumărate trasee de drumeție pe aici, care pot fi parcurse pe perioada verii. Iarna, turiștii sunt așteptați la schi în regiunile Wengen-Kleine Scheidegg și Mürren-Schilthorn: peste 200 de km de pârtii de schi, 100 de km de trasee de drumeție de iarnă și multe altele.
Ca de obicei, eu nu am putut rezista fotografierii tuturor florilor descoperite pe traseu. Încă mă mai mir că lumea nu le culege, că sunt lăsate în pace, să crească acolo unde au răsărit, și că astfel le putem admira mai mulți, mai multă vreme. Ele sunt fericite acolo unde sunt, nu acasă, în vază… Multe sunt, cu siguranță, și protejate!
Am coborât, deci, muntele, am trecut printr-o pădure și am ajuns în sat. Articulațiile mele erau, deja, terminate: simțeam că am făcut un efort mai mare ca de obicei. În plus, vreo două zile nu am fost bună de nimic. Cu toate acestea, aș repeta experiența, absolut! A fost una dintre cele mai tari drumeții pe care le-am făcut vreodată în Elveția.
