sihlsee

Daytrips din Zürich (5). Einsiedeln, o destinație atractivă în zona centrală a Elveției

Localitatea Einsiedeln și mănăstirea benedictină aflată aici reprezintă o destinație turistică foarte populară din zona centrală a Elveției. Mănăstirea în sine este considerată a fi unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ai romano-catolicilor din Europa. Este uriașă și este înconjurată de dealuri și munți de o mare frumusețe. Vara, printre pășunile și prin pădurile de aici se pot face drumeții, în timp ce în anotimpul rece, zona este un paradis al amatorilor sporturilor de iarnă.  

einsiedeln

einsiedeln

einsiedeln

*

Așezarea Einsiedeln din cantonul elvețian Schwyz se află în apropiere de capătul sudic al lacului Zürich, la câțiva kilometri de acesta. Am menționat-o deja în articolul precedent (cel despre Rapperswil). Este situată în valea râului Alp, iar într-unul dintre satele care aparțin de localitate (Egg) s-a născut renumitul fizician renascentist Paracelsus – pe numele său întreg, Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim. Casa sa natală s-a aflat pe malul lacului artificial Sihl. Astăzi, clădirea nu mai există, dar în locul în care s-a aflat, funcționează acum un restaurant.

einsiedeln

elveția

sihlsee

Dacă faci o drumeție pe dealurile din spatele mănăstirii, vei avea parte – foarte rapid – de o vedere asupra acestui lac artificial. Însă dacă faci un efort mai mare și te îndepărtezi și mai mult de mănăstire, vei fi răsplătit cu o priveliște și asupra Glarner Alpen. Drumeția pe care am făcut-o noi, în iunie 2020, a inclus ambele peisaje. Este un loc perfect pentru escapade de duminică sau chiar pentru un întreg sfârșit de săptămână. Se află la numai 45 de kilometri de Zürich.

sill

sihl

einsiedeln

Vara ai la dispoziție o mulțime de trasee pentru drumeții: sunt nu mai puțin de 400 de kilometri. Pentru bicicliști, oferta este de „doar” 250 de kilometri de trasee. În lacul artificial Sihl se poate face și baie.

Iarna, cei care iubesc sporturile de iarnă – schi, snowboarding – vin fie aici, la Einsiedeln, fie în celalalte două destinații aflate foarte aproape: Hoch Ybrig și Brunni-Mythen. La Ybrig funcționează cea mai veche școală de schi din Elveția, care are un mare succes și datorită apropierii de Zürich.

einsiedeln

Cât despre Mănăstirea de la Einsiedeln, aceasta a fost fondată în secolul X. Inițial, aici s-a aflat doar un schit. Se pare că starețul acestuia a fost o persoană cu putere de convingere. A reușit să îi facă pe oamenii care trăiau în pădurile din jurul schitului și care se ocupau de vânătoare, să se apuce să crească bovine și chiar să cultive solul. Așa s-a format, de fapt, așezarea Einsiedeln, menționată pentru prima oară în documente, în 1073. Odată cu dezvoltarea localității s-a tot dezvoltat și mănăstirea, clădirea barocă de acum datând din secolul al XVIII-lea.

einsiedeln

einsiedeln

einsiedeln

Începând cu 1465, în centrul pelerinajelor la această mănăstire s-a aflat statuia Madonei Negre. În fiecare an, sute de mii de oameni vin să o vadă. În mod cu totul curios, acestei statui i se tot schimbă veșmintele. Are o garderobă impresionantă, majoritatea hainelor provenind din donații. Cei care îi oferă cadou rochii sunt cei care au fost aici și s-au rugat la ea, și care simt că rugăciunile lor au fost ascultate.

einsiedeln

einsiedeln

Există chiar o persoană responsabilă de schimbarea hainelor sale: unul dintre călugării de aici. La fiecare două săptămâni, Madona se înfățisează vizitatorilor, în haine noi! Din păcate, cum în biserica mănăstirii avea loc o slujbă, nu am putut vedea statuia. Și nici nu era voie să faci fotografii în interior. Prietena mea a reușit să facă, totuși, o poză: biserica este monumentală.

biserică

Cei care doresc să viziteze mănăstirea și localitatea la modul serios, au la dispoziție tururi ghidate, printre altele se poate vizita și un mic muzeul de turtă dulce sau un muzeu de minerale. Important de știut mai este că St. James Path (Jakobsweg/Camino de Santiago) trece prin zona Einsiedeln. Detalii, aici.

One thought on “Daytrips din Zürich (5). Einsiedeln, o destinație atractivă în zona centrală a Elveției”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =