Cum alegi canapeaua perfectă pentru tine?

Canapeaua ideală trebuie să fie nu doar frumoasă, comodă și la un preț pe care să îl poți plăti, ci și perfect funcțională pentru familia ta, respectiv, potrivită locuinței tale – ca mărime, stil, culoare și textură… Este un pic mai complicat!

canapea

În titlu am scris voit „perfectă pentru tine”, căci nu există o canapea perfectă la modul general. Nevoile noastre sunt diferite, astfel și această piesă de mobilier va fi diferită în funcție de prioritățile pe care le avem.

Canapeaua trebuie testată!

După lungi și lungi lecturi și vizionarea-testarea mai multor canapele am cam ajuns la performanța în care doar uitându-mă la o canapea, pot spune dacă aceasta este comodă sau nu. La un moment dat vă veți da seama că acest lucru se vede, pur și simplu!

Până să ajungem acolo însă, trebuie ținut cont de cel mai important sfat: canapeaua trebuie testată. Așadar, nu vă recomand să cumpărați o canapea de pe internet, fără să fi avut posibilitatea să vă așezați vreodată pe ea. Mergeți la un showroom, așezați-vă, lungiți-vă! Un magazin care nu vă oferă posibilitatea asta, nu este un magazin serios (în multe locuri scrie de-a dreptul „nu atingeți”). O canapea trebuie testată și punct! Costă o avere și o veți folosi mulți, mulți ani – nu se poate să nu o testați și punct!

Canapeaua trebuie să fie comodă

Înainte de a testa canapeaua pentru a afla cât de comodă este, trebuie să știți pentru ce anume aveți nevoie de acea canapea. Poate că sună ciudat, dar… puneți-vă întrebarea: la ce vom folosi, eu și familia mea, această canapea?

Pentru că cea ideală arată cu totul altfel în funcție de răspunsurile la următoarele întrebări:

Vin musafiri des la noi, vom folosi canapeaua în primul rând pentru a ne așeza pe ea, la o cafea?

Primim des musafiri care vor dormi la noi, și avem nevoie de o canapea extensibilă (pat)? În acest caz, cât de mare să fie suprafața de dormit?

Ne vom lungi pe ea mai mult noi, pentru a ne uita la filme? Suntem o familie care își petrece mare parte din timpul liber în living, în fața televizorului?

Obișnuiește unul sau mai mulți membri ai familiei să (a)doarmă după-amiezile pe canapea? Trebuie ea să fie potrivită pentru moțăieli?

Avem animale de casă, câini, pisici, pe care trebuie să îi avem în vedere la alegerea canapelei?

Din câte persoane este formată familia noastră? Câte persoane ar trebui să aibă loc, comod, pe canapea, câți membri ai familiei sunt de așteptat să o folosească în același timp?

Avem sau dorim să avem în curând, copii? 

Așa-i că v-ați prins cât de importante sunt aceste întrebări? Trebuie să știm: canapeaua trebuie să fie comodă pentru cine, pentru ce?

Cum este o canapea comodă?

La modul general vorbind, o canapea fără brațe nu este comodă. Acestea sunt OK atât pentru odihnirea mâinilor, atunci când suntem așezați, cât și pentru susținerea capului/spatelui, atunci când ne lungim pe canapea pentru a ne uita la televizor sau a citi. Înălțimea brațului este foarte importantă, testați și asta în showroom!

O canapea pe care stai comod numai după ce ți-ai construit un fel de susținere din perne, nu este o alegere ideală. Totuși, dacă iubești în mod deosebit pernele (îți face chiar plăcere să îți construiești un cuib din ele, sau de ex., te interesează să le schimbi culoarea/modelul în fiecare sezon sau an), poate fi o variantă.

Pernele sunt un alt subiect complex, dar pe scurt, treaba stă cam așa. Ele arată bine, sunt decorative, dar pe cât de frumoase sunt, pe atât de nasol pot arăta atunci când sunt vraiște. Dacă ai perne, înseamnă că le vei aranja foarte des, asumă-ți asta. Totuși, ele pot fi extrem de utile pentru a schimba des aspectul camerei: niște huse noi, și totul arată altfel!

Înălțimea de șezut a canapelei ar trebui să fie mai mare de 45 de cm. Altfel va fi destul de greu să te ridici din poziția de șezut. Dacă înălțimea este prea mare, va trebui să te „urci” pe canapea ori de câte ori te așez. Contează și înălțimea celor din familie, dacă aveți picioare lungi, probabil că vă veți așeza mai comod pe o canapea mai înaltă. Există canapele cu o înălțime a șezutului de 30 de cm – pentru cei tineri este OK, dar bunica sau bunicul cu siguranță vor avea nevoie de ajutor pentru a se ridica de pe o asemenea canapea.

Adâncimea canapelei trebuie să fie în jurul valorii de 60 cm. Dar: Pentru a te lungi pe canapea în timp ce te uiți la televizor, o adâncime mai mare este chiar de dorit. O astfel de adâncime înseamnă însă că acea canapea nu va fi comodă atunci când musafirul se va așeza pe ea, pentru că spatele lui nu va fi susținut nici de spătar, nici de perne… acestea aflându-se ceva mai departe. Decideți în funcție de nevoile familiei, dacă vă uitați zilnic la televizor, alegeți o canapea pentru voi, și așezați musafirii pe fotolii, mai bine! Cântăriți problema la modul pragmatic.

IKEA Söderhamn
IKEA Söderhamn. O canapea foarte frumoasă, dar foarte joasă și foarte adâncă. Nu este comodă pentru șezut, dar este comodă pentru privit la TV (foto: www.zoomly.co.nz)

Alegeți o canapea tare sau moale în funcție de preferințele personale și în funcție de scopul primordial al canapelei: TV/dormit sau cafelit. Pentru a ne relaxa pe canapea este mai potrivită moliciunea, însă pentru șezut, o canapea mai tare este mai OK. În plus, canapelele moi arată deseori rău, păstrează amprenta corpului și după ce te-ai ridicat de pe ele, astfel livingul va arăta deseori extrem de dezordonat.

IKEA Ektorp
IKEA Ektorp. O canapea foarte frumoasă și foarte comodă (moale, aproape că te ia în brațe!). Însă priviți cum arată după ce te ridici de pe ea, după ce o folosești o vreme… (foto: IKEA)
IKEA Ektorp
Ektorp, după utilizare… (foto: jinanhongyu.com)

Dacă folosim deseori canapeaua pentru a privi la televizor, trebuie neapărat să avem pe ce ne urca picioarele. O canapea în formă de L sau cu un corp extra (puf) pentru odihnirea picioarelor.

Dacă este prevăzută și cu o ladă drept spațiu de depozitare, va fi mai practică.

Dacă husa poate fi dată jos și spălată, este super. Vă recomand să apelați întotdeauna la profesioniști, nu spălați husele acasă!

Cum arată o canapea frumoasă?

O canapea frumoasă și de calitate are picioare din lemn, nu din inox. Dacă veți avea în vedere acest lucru, 80% dintre canapelele din comerț ies din start din discuție :)) Dacă vă cade cu tronc o canapea cu picioare de inox, le puteți înlocui mai apoi, dar numai cu ajutorul unor profesioniști, nu în propriul garaj!

O canapea poate fi frumoasă și cu perne, și fără. Multe perne înseamnă că poți varia designul în funcție de sezon, de mood, de trenduri, dar trebuie să depui întotdeauna efort pentru ca acestea să fie aranjate, nu vraiște.

O canapea frumoasă are o culoare plăcută, care se potrivește casei. Vă rog din suflet, uitați de maro! Toată România este plină de case cu marouri și bejuri, îmi pare rău să o zic, dar nu pot să le mai suport. Atât de puțină creativitate, imaginație și curaj! Albastru, verde… Sau OK, negru, gri, și apoi hai cu niște perne mai colorate!

La alegerea culorii luați totuși în considerare că o canapea se cumpără pentru o perioadă de câțiva ani buni. Poate că o nuanță neon este în trend acum și vă place, dar nu numai că se va demoda în curând, ci vă veți și plictisi de ea și vă va limita foarte mult la schimbarea decorului apoi. Mai bine jucați-vă cu culoarea pernelor sau a perdelelor și altor textile. Dacă alegeți o canapea într-o culoare puternică, bravo vouă, dar trebuie să vă asumați acest lucru. Acea culoare vă va domina casa multă vreme!

O canapea frumoasă are mărimea corectă. Prin corectă înțeleg potrivită pentru mărimea casei/încăperii. Degeaba intră canapeaua mare în cameră, dacă ocupă două treimi din ea, nu va arăta bine și nici nu va funcționa bine acea cameră! Fiți realiști! Un living frumos nu înseamnă o canapea imensă și un televizor imens…

Și last, but not least, o canapea cu tapițerie din stofă sau din piele? Grea alegere. Stofa este mai frumoasă, dar mai sensibilă, pielea este mai ușor de curățat, dar mai rece. Pentru ca o canapea de piele să arate bine, și nu kitchos, tot livingul trebuie să arate într-un anume fel… este un teren alunecos, aici. Aș spune că o canapea de stofă este o alegere mai safe din acest punct de vedere. Mângâiați stofa și simțiți-i textura! Priviți-o cu atenție: ea trebuie să arate bine!

IKEA Karlstad
IKEA Karlstad. O canapea foarte frumoasă, din stofă (foto: Pinterest)

Canapeaua este piesa de mobilier care ocupă cea mai mare suprafață din living, atrage privirea imediat ce intri! În plus, o folosesc toți membrii familiei, deci este extrem de importantă. Iar pentru că mai și costă foarte mult, nu vă grăbiți, vizitați mai multe showroomuri și alegeți cu cap!

Într-o postare viitoare voi vorbi despre mărimea corectă a covoarelor. Vă interesează?

(Foto copertă: www.thelilaclounge.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 10 =